SUA continuă să furnizeze intelligence pentru Ucraina, susține Trump: „Îi ajutăm”
Președintele Donald Trump a declarat marți că Statele Unite împărtășesc în continuare informații cu Ucraina, potrivit Reuters.
„Îi ajutăm și împărtășim informații de intelligence”, le-a spus Trump reporterilor. „Vrem ca războiul să se încheie, așa că lucrăm cu ei și cu Rusia pentru ca războiul să se încheie”, a adăugat liderul american.
Donald Trump susține că atât președintele rus Vladimir Putin, cât și președintele ucrainean Volodimir Zelenski vor soluționarea conflictului, dar că „există multă ură între cei doi” și că „nu știu cum să ajungă acolo”.
Președintele SUA a vorbit și despre acordul privind motorina rusească, care a iscat nemulțumiri inclusiv în interiorul Partidului Republican. Un grup bipartizan de senatori i-a solicitat să își schimbe poziția privind permiterea importurilor de motorină din Rusia, acuzând administrația că încalcă legea federală și că oferă Moscovei un sprijin financiar crucial în războiul împotriva Ucrainei.
Întrebat dacă Rusia ar putea folosi veniturile obținute din această înțelegere pentru a cumpăra mai multe bombe, Trump a ocolit întrebarea. „Este un acord privind motorina, nu pentru noi. Aceasta e pusă în circulație în lume. Nu e pusă în circulație către noi”.
Furnizarea de intelligence, „una dintre cele mai critice probleme” pentru Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marți, că țara sa nu a primit nicio avertizare prealabilă din partea partenerilor săi occidentali cu privire la un atac rusesc cu rachete balistice asupra capitalei Kiev.
Zelenski, care este presat de SUA să nu mai atace rafinăriile rusești, susține că forțele ucrainene nu au mai vizat aceste obiective economice, dar că, totuși, nu au primit avertismentul obișnuit din partea aliaților cu privire la lansările de rachete balistice înaintea atacului „deosebit de abject” asupra Kievului din timpul nopții, în cadrul căruia cinci rachete au lovit infrastructura civilă.
„Informațiile despre lansările de rachete balistice rusești contribuie la salvarea de vieți omenești”, a scris Zelenski, într-un mesaj publicat pe X, „iar aceasta este una dintre cele mai critice probleme”.