SUA exclude Rosneft Germania de la sancţiunile împotriva Rusiei pe termen nelimitat
Administrația SUA va scuti unitatea germană a companiei ruse Rosneft de sancţiunile împotriva marelui producător de petrol pe termen nelimitat, a relatat miercuri Bloomberg News, citând o persoană familiarizată cu acest subiect.
„Suntem într-un dialog strâns şi foarte constructiv cu autorităţile americane relevante, în vederea extinderii scutirii americane cât mai curând posibil”, a declarat totodată, pentru agenția de presă Reuters, Ministerul german al Economiei, scrie News.ro.
Germania a plasat unităţile locale ale companiei ruse Rosneft sub administrare fiduciară în 2022, după ce invazia Moscovei în Ucraina a răsturnat relaţiile energetice de zeci de ani dintre Berlin şi Rusia.
Activele includ o participaţie în rafinăria PCK Schwedt, un furnizor cheie de combustibil pentru regiunea capitalei germane.
Biroul de Control al Activelor Străine al Trezoreriei SUA ar urma să anunţe o decizie vineri, deşi momentul ar putea să se schimbe, potrivit Bloomberg News.
O prelungire a derogării existente de la sancţiunile SUA ar reduce riscul de perturbări ale operaţiunilor de rafinare din Germania, într-un moment în care escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu destabilizează pieţele energetice globale.
În octombrie anul trecut, Reuters a relatat că Washingtonul a dat asigurări scrise că operaţiunile germane deţinute anterior de Rosneft vor fi scutite de noile sancţiuni energetice ale SUA.
