Sari direct la conținut

SUA își retrag trupele de la baza Jasionka. Polonia și aliații NATO preiau securitatea hub-ului logistic destinat sprijinului militar pentru Ucraina

HotNews.ro
SUA își retrag trupele de la baza Jasionka. Polonia și aliații NATO preiau securitatea hub-ului logistic destinat sprijinului militar pentru Ucraina
Un soldat trece pe lângă sistemele de apărare antiaeriană Patriot instalate la hub-ul militar pentru Ucraina de pe aeroportul Rzeszów-Jasionka, Polonia. Foto: Sergei Gapon / AFP / Profimedia

Statele Unite urmează să-și retragă trupele și echipamentele de la baza Rzeszów-Jasionka, un aerodrom din sud-estul Poloniei folosit ca centru logistic pentru transportul ajutorului militar destinat Ucrainei, gestionarea acestei platforme urmând să fie preluată de Polonia și de alți aliați din cadrul NATO, au anunțat marți comandamentul militar american și ministrul polonez al apărării, relatează agențiile DPA și EFE, conform Agerpres.

Trupele americane de la Rzeszów-Jasionka nu se vor retrage din Polonia, ele urmează să fie relocate spre alte baze din această țară, iar decizia este motivată de considerente economice.

Potrivit unui comunicat al comandamentului american pentru Europa și Africa, USAREUR-AF, „această relocare planificată face parte dintr-o strategie mai amplă de optimizare a operațiunilor militare americane, de îmbunătățire a sprijinului pentru aliați și parteneri, precum și de creștere a eficienței”.

La rândul său, comandantul USAREUR-AF, generalul Christopher Donahue, a spus că această decizie va conduce la „economii de zeci de milioane de dolari pe an pentru contribuabilii americani”.

În acest timp, ministrul polonez al apărării, Wladislaw Kosiniak-Kamysz, a ținut să asigure că trupele americane retrase de la Rzeszów-Jasionka vor rămâne în Polonia, dar vor fi redesfășurate la alte baze.

„Decizia, desigur, a fost convenită cu noi și am indicat bazele unde putem accepta acești soldați americani”, a indicat ministrul.

Baza aeriană Jasionka, situată în apropierea orașului Rzeszów, la aproximativ 50 de kilometri de granița cu Ucraina, a devenit de la începutul războiului din această țară principalul centru logistic prin care este canalizat ajutorul militar furnizat armatei ucrainene. Aproximativ 95% din acest ajutor este transportat prin această bază.

Statele Unite au precizat că acest flux va continua prin hub-ul de pe aerodromul Rzeszów-Jasionka, dar de acum înainte Polonia și alte țări din NATO își vor asuma sarcina asigurării securității bazei, unde au fost desfășurate sisteme antiaeriene puternice, inclusiv baterii Patriot.

Informațiile privind redistribuirea trupelor americane din baza Rzeszów-Jasionka apar în contextul unor îngrijorări mai ample legate de o posibilă reducere a prezenței militare americane pe flancul estic al NATO. Marți, NBC News a relatat, citând oficiali americani și europeni, că Pentagonul discută posibilitatea de a retrage până la jumătate din trupele dislocate de administrația Biden în estul Europei.

Ministerul Apărării a precizat pentru The Guardian că mutarea trupelor americane din Jasionka spre alte baze din Polonia face parte din deciziile stabilite la summitul NATO din 2024 și că efectivele rămân la același nivel, în jur de 10.000 de militari.

„Prezența mai largă a SUA în regiune rămâne neschimbată. Trupele americane care au fost mutate din Jasionka vor rămâne în Polonia, doar că vor fi desfășurate în alte baze. Sprijinul pentru Ucraina și schimbul de informații continuă fără întreruperi”, a declarat ministrul Władysław Kosiniak-Kamysz.

Premierul Donald Tusk a confirmat la rândul său că relocarea a fost „consultată” cu SUA cu mai multe săptămâni înainte și a subliniat: „Nu vorbim despre o reducere a prezenței SUA în Polonia sau în Europa. Vorbesc despre asigurările pe care le-am primit de la americani. Sper că ele se vor confirma”.

Președintele interimar Ilie Bolojan a negat marți varianta retragerii militarilor americani din România, precizând că a solicitat inclusiv ministrului Apărării, Angel Tîlvăr, să iasă cu o poziție publică pe acest subiect. 

Ulterior, MApN a confirmat că nu a primit nicio informare oficială până acum cu privire la posibila retragere, precizând că toate acordurile bilaterale semnate în acest cadru „sunt în vigoare, sunt respectate și adaptate permanent la evoluțiile de securitate din mediul regional”.

INTERVIURILE HotNews.ro