Sari direct la conținut

SUA: Trump l-a grațiat pe un fost membru al administrației Bush, condamnat pentru sperjur

HotNews.ro

Preşedintele american, Donald Trump, l-a graţiat vineri pe fostul şef de cabinet al ex-vicepreşedintelui Dick Cheney, Lewis ‘Scooter’ Libby, condamnat pentru sperjur, în 2007, într-un caz de scurgere în presă a numelui unei agente a CIA, transmiteAgerpres, care citează EFE.

„Nu-l cunosc pe domnul Libby, dar de ani de zile am auzit că a fost tratat incorect. Sper că această graţiere completă va ajuta la rectificarea unei părţi foarte triste din viaţa sa”, a explicat Trump, într-un comunicat, graţierea acordată acestui înalt oficial din administraţia George W. Bush.

În 2007, Libby a fost declarat vinovat de sperjur şi obstrucţionarea justiţiei în ancheta „cazului Plame”, din 2003.

În comunicatul său, preluat de AFP, Trump aminteşte că Libby a plătit amenda de 250.000 de dolari, a efectuat 400 de ore de muncă în folosul comunităţii şi doi ani de probaţiune.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro