SUA: Trump şi Biden s-ar putea intersecta la o ceremonie cu ocazia zilei de 11 Septembrie
Prima lor dezbatere este prevăzută pentru sfârşitul lui septembrie, dar Donald Trump şi Joe Biden şi-ar putea încrucişa drumurile vineri în cursul unei ceremonii de comemorare a atentatelor de la 11 Septembrie 2001, notează AFP, preluată de Agerpres.
Preşedintele republican şi adversarul său democrat, care fac campanie pentru Casa Albă cu stiluri foarte diferite, în plină pandemie, au prevăzut amândoi să se deplaseze la Shanksville, în Pennsylvania, unde unul din avioanele deturnate s-a prăbuşit pe câmp în acea zi.
Nu se ştie încă dacă cele două vizite se vor intersecta, dar cei doi nu au mai fost atât de aproape unul de celălalt de mai multe luni.
„Nu am ştiut că merge acolo decât după ce am anunţat că voi merge şi eu acolo”, le-a declarat vineri Joe Biden jurnaliştilor, la două zile după ce echipa sa de campanie a anunţat programul.
Fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama, care conduce în sondajele naţionale, a lăsat să se înţeleagă că este dispus să stea la aceeaşi tribună cu Donald Trump dacă va fi invitat.
„Mai este încă preşedintele Statelor Unite”, a spus Joe Biden.
Serviciul parcurilor naţionale, care administrează Memorialul Zborului 93, a făcut cunoscut că ceremonia va fi scurtată în acest an din cauza pandemiei, pentru a reduce riscul răspândirii coronavirusului. De la 90 de minute, vor rămâne numai 20 de minute.