Skip to content
Simularea îi ajută să se familiarizeze cu atmosfera de examen: programul, regulile, timpul limitat și modul de redactare a lucrării. FOTO: Shutterstock

Subiecte Română Simulare Evaluarea Națională 2026 clasa a VIII-a

Elevii de clasa a VIII-a au susținut luni proba la Limba și literatura română la simularea Evaluării Naționale 2026. Subiectele au inclus două texte la prima vedere și cerințe de înțelegere a textului, gramatică și redactare a unui text argumentativ.

  • Subiectele și baremul de corectare au fost publicate de Ministerul Educației la ora 15:00.
  • Peste 145.200 de elevi au participat la proba de Română. Simularea a fost organizată în 4.545 de unități de învățământ, adică 97,8% din totalul școlilor cu nivel gimnazial, în timp ce peste 11.800 de elevi au fost absenți, iar un elev a fost eliminat pentru tentativă de fraudă, potrivit datelor transmise de Ministerul Educației.
  • În cele 104 unități de învățământ care nu au organizat simularea sunt înscriși peste 5.200 de elevi de clasa a VIII-a.

Potrivit subiectelor publicate de Edupedu.ro, primul text a fost un fragment din opera „De ce plânge mama?” de Ion D. Sîrbu, iar al doilea un articol semnat de Vintilă Mihăilescu, „Eu și vulpea”, publicat în Dilema Veche.

La Subiectul I, elevii au avut itemi de înțelegere a textului, inclusiv întrebări tip grilă și exerciții în care trebuiau să stabilească dacă anumite enunțuri sunt adevărate sau false. Alte cerințe au vizat identificarea unei trăsături a tiparului dialogat din primul text, prezentarea unui element comun celor două texte și explicarea emoțiilor copiilor atunci când sunt singuri în pădure.

Elevii au mai trebuit să asocieze fragmentul din textul lui Ion D. Sîrbu cu un alt text literar studiat sau citit, prezentând o valoare comună.

Partea B a subiectului I a cuprins exerciții de vocabular și gramatică.

La Subiectul al II-lea, candidații au avut de redactat un text argumentativ de minimum 150 de cuvinte în care să răspundă la întrebarea: „Crezi că știm cum să reacționăm atunci când lucrurile nu merg așa cum ne-am așteptat?”, folosind două argumente și valorificând textul al doilea, dar și experiența personală sau de lectură.

Simularea Evaluării Naționale 2026 se desfășoară în perioada 16-18 martie, ordinea probelor fiind: Limba și Literatura Română, Matematica și Limba maternă. Rezultatele sunt așteptate în 30 martie.

Simularea la Evaluarea Națională 2026 se organizează în condiții similare examenului. Probele încep la ora 9:00, iar elevii au la dispoziție două ore pentru rezolvarea subiectelor. În sala de examen sunt supravegheați de profesori, iar lucrările sunt evaluate pe baza unui barem național.

Rezultatele nu se afișează public, ci sunt comunicate elevilor prin intermediul școlilor. Notele pot fi trecute în catalog doar dacă elevul sau părintele solicită acest lucru.

Calendar simulare Evaluare Națională 2026

  • 16 martie 2026 – Limba și literatura română – probă scrisă
  • 17 martie 2026 – Matematică – probă scrisă
  • 18 martie 2026 – Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 30 martie 2026 – comunicarea rezultatelor

Calendar simulare Bacalaureat 2026

  • 23 martie 2026 – Proba E) a) – Limba și literatura română – probă scrisă
  • 24 martie 2026 – Proba E) c) – proba obligatorie a profilului – probă scrisă
  • 25 martie 2026 – Proba E) d) – proba la alegere a profilului și specializării – probă scrisă
  • 26 martie 2026 – Proba E) b) – Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 16 aprilie 2026 – comunicarea rezultatelor.

Calendar Evaluare Națională 2026

Examenul propriu-zis pentru absolvenții clasei a VIII-a este programat în luna iunie.

Calendar Evaluare Națională 2026 pentru clasa a VIII-a:

  • 22 iunie 2026 – Limba și literatura română
  • 24 iunie 2026 – Matematică
  • 26 iunie 2026 – Limba și literatura maternă.

Primele rezultate sunt afișate la începutul lunii iulie, iar cele finale după soluționarea contestațiilor sunt publicate câteva zile mai târziu.

Calendar Bacalaureat 2026 – probele scrise

Examenul național de Bacalaureat are loc în luna iunie. Calendarul probelor scrise este următorul:

  • 8 iunie 2026 – Limba și literatura română
  • 9 iunie 2026 – Proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie)
  • 10 iunie 2026 – Proba la alegere a profilului și specializării
  • 11 iunie 2026 – Limba și literatura maternă