Sari direct la conținut

Subiectele zilei: Comuna care nu a mai așteptat bani de la Guvern. Cum a introdus apă curentă și canalizare; Universitățile din România au pierdut 400.000 de studenți față de 2009. Principalele cauze; Cum a ajuns un medic din Camerun să profeseze la un spital din Apuseni. Povestea lui Mboh Charles, doctor neurolog în Ţara Moţilor  

HotNews.ro
subiecte, Foto: Colaj foto
subiecte, Foto: Colaj foto

Comuna care nu a mai așteptat bani de la Guvern. Cum a introdus apă curentă și canalizare.O comună din judeţul Hunedoara nu a mai așteptat bani de la Guvern, ci a făcut rost de bani europeni. Din 2004 și până acum, comuna Baru a atras 10 milioane de euro. Cu banii europeni au fost introduse apa curentă și canalizarea în toate cele trei sate ale comunei. Și tot cu fonduri europene a fost posibilă înființarea unei grădinițe cu program prelungit. 10 milioane de euro a obţinut primăria din Baru din 2014 încoace. Edilul spune că fondurile europene sunt mai sigure, pentru că nu pot fi influențate politic, motiv pentru care administrația locală a accesat toate proiectele potrivite pentru zonele rurale montane, potrivitDigi24.

Universitățile din România au pierdut 400.000 de studenți față de 2009. Principalele cauze.Principalele cauze ar fi reorientarea tinerilor către scoli din străinătate, scăderea demografică, precum şi numărul mare al elevilor care nu trec Bacalaureatul. Mădălin Bunoiu, prorector Universitatea de Vest: ”În primul rând este motivul demografic, România merge pe un trend descendent, apoi vorbim despre un număr important de absolvenţi de liceu care părăsesc țara. Vorbim de 10-15 mii de absolvenţi de liceu care părăsesc ţară pentru a studia în străinătate. Și de asemenea sunt foarte mulţi absolvenţi de liceu care au luat Bacalaureatul şi care consideră pur şi simplu că universitatea nu e o oportunitate pentru ei.”, potrivitStirile ProTv.

Cum a ajuns un medic din Camerun să profeseze la un spital din Apuseni. Povestea lui Mboh Charles, doctor neurolog în Ţara Moţilor.Mboh Charles, medic specialist neurolog, are 30 de ani şi este căstorit cu o româncă cu care are 4 copii. Profesează la Spitalul Orăşenesc Cîmpeni de circa 2 luni de zile. Spune că, deja, s-a obişnuit cu colegii de muncă şi cu pacienţii şi speră să poată rămâne cât mai mult în mica unitate medicală din Apuseni. O aşteaptă acum pe soţia sa, medic pediatru, şi pe cei patru copii, care ar urma să ajungă la Cîmpeni până la sfârşitul anului 2018. Pentru a-l convinge pe Charles Mboh să vină la Câmpeni, reprezentanţii spitalului a folosit toate resursele disponibile. Au reuşit să îi obţină un apartament în chirie în oraş, costuri pe care ar urma să le suporte Consiliul local şi l-au asigurat pe medic că în spital va lucra cu un colectiv liniştit şi că va avea parte tot sprijinul celor din jurul său, potrivitAdevarul.

Germania: Când, brusc, fiica poartă vălul islamic. Deseori deciziile copiilor sunt greu de acceptat de către părinți. Dar și mai greu sunt de înțeles mai ales atunci când copiii se radicalizează. Mama unui asemenea copil a acceptat să vorbească pentruDeutsche Welle.Niciun parinte nu vrea să ajungă în situația în care agenți ai Poliției îi anunță că propriul lor copil plănuiește să plece în Siria ca să se alăture organizației teroriste Statul Islamic. Monika Müller (nume fictiv) se cutremură si acum când își amintește de o asemenea zi. Era în 2014. Din fericire a fost numai un zvon fals, pe care agenții sub acoperire l-au prins din zbor la o moschee. Însă doamna Müller a trăit ceea ce nicio mamă din lume nu-și doreste să trăiască: fiica ei s-a radicalizat. Mai mult, s-a decis să poarte hijabul. Pe o platformă matrimonială online, cu parteneri musulmani, ea și-a căutat un soț de care n-o lega absolut nimic în afară de ideologia religioasă.

Colţ de Maramureş, “exportat” în Italia. romanul care şi-a dus poarta de lemn pentru a-şi potoli dorul de casă: Lucrurile astea fac parte din ADN-ul nostru. Florin Flavius Oros a muncit în minerit în Borşa, judeţul Maramureş, iar în 1996, la doar 23 de ani, mânat de nevoi şi de închiderea minelor, a luat drumul străinătăţii. A ajuns în Italia, unde şi-a întemeiat o familie. ”Am plecat cu viză de Austria de trei zile şi, m-am dus în Italia, pentru că acolo erau foarte mulţi borşeni şi mi s-a părut mai uşor să învăţ limba italiană. În octombrie 1996, am ajuns în Milano.”Borşeanul a reuşit să se angajeze în primăvara anului 1997, la o fabrică de rotoare pentru motoare electrice, unde a rămas peste doi ani şi jumătate, până a reuşit să îşi pună la punct documentele legale de şedere în Italia, potrivitGandul.

România, pe scurtătură către ieșire. Luând-o mereu pe scurtătură, toți șmecherii din trafic se vor simți mai isteți și mai câștigați, mult superiori celorlalți fraieri care așteaptă cuminți la semafor, prizonieri în cozi interminabile. În realitate, totul merge prost. Nimeni n-are nimic de câștigat. Problema e că scurtătura a devenit obsesie națională și regională. Șoferii intrați pe contrasens din UE se numesc astăzi Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu la București, Viktor Orban la Budapesta, Jarosław Kaczyński la Varșovia. Cu toții propun scurtătura ca proiect de țară, drumul înfundat, intrarea pe sens interzis, fentarea regulilor sau chiar ieșirea de pe drumul european, potrivitG4media.

ANOFM a lansat Registrul electronic de evidenţă a contractelor de internship. Ce amenzi riscă cei care nu înregistrează contractele. ANOFM anunţă, într-un comunicat de presă transmis marţi, lansarea Registrului electronic de evidenţă a contractelor de internship, care va ţine evidenţa tuturor contractelor de internship, organizaţiile-gazdă având obligaţia înregistrării în acest portal a tuturor contractelor de internship încheiate. Accesul la registrul electronic se face pe bază de parolă proprie, utilizată cu titlu gratuit. La aceeaşi adresă pot fi consultate instrucţiunile de utilizare a registrului electronic. Potrivit Legii nr.176/2018 privind internshipul, anterior începerii activităţii de internship, organizaţiile-gazdă vor completa şi transmite datele din contracte în registrul de evidenţă al acestora, potrivitAdevarul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro