Subiectele Zilei: Eduard Hellvig, directorul SRI: 70% din persoanele interzise in Romania au legatura cu ISIS; Taranii, disperati sa isi vanda porcii cu 5 lei kilogramul; Tiriac impusca mistretii de la Balc din spatele unor firme din Cipru si a administratorului domeniului sau
Eduard Hellvig, directorul SRI: 70% din persoanele interzise in Romania au legatura cu ISIS Adevarul: Domnule Hellvig, au trecut noua luni de cand v-ati inceput mandatul de director al Serviciului Roman de Informatii (SRI). Cum vedeti SRI dupa acest interval de timp ? Eduard Hellvig: As prefera sa va impartasesc o perspectiva mai degraba personala decat institutionala, pentru a evita unele clisee, care nu sunt de natura sa raspunda, cred eu, interesului public pentru o institutie discreta prin definitie. Primul lucru pe care l-am sesizat in aceasta perioada a fost deschiderea externa remarcabila: astazi, Serviciul Roman de Informatii are peste 87 de relatii bilaterale in 62 de tari. E un fapt deosebit de important in actualul context international. Astfel incat, de la preluarea mandatului am avut 18 intalniri bilaterale cu reprezentanti ai serviciilor partenere. Integral pe Adevarul.
Intr-o noapte de decembrie, Marius a primit un telefon care i-a schimbat viata. Romanul care a renuntat la slujba de la banca pentru a face „Craciunul cateilor” Cand mama lui l-a sunat sa ii spuna ca a vazut, undeva in orasul Pantelimon, noua pui de caine aproape inghetati, a luat-o pe sotia lui, s-au urcat in masina si-au pornit in cautarea lor. Cand i-au gasit, puii erau mai mult morti decat vii. I-au urcat in masina si i-a „cazat” in propriul apartament. Atunci cand cateii au crescut, Marius i-a fotografiat si a postat pozele pe Facebook, sperand ca isi vor gasi o familie. Din acel moment, lucrurile au luat o intorsatura la care nici el, nici sotia lui, nu se asteptau. Marius a inceput sa primeasca cereri de prietenie de la iubitorii de animale. Acela a fost momentul care-a condus la ceea ce are Marius Chirca acum: Asociatia Kola Kariola si un adapost pentru catei abandonati in care gazduieste peste 450 de suflete, scrie Gandul.
Tiriac impusca mistretii de la Balc din spatele unor firme din Cipru si a administratorului domeniului sau Cel mai bogat roman si invitatii sai milionari sunt cazati la Balc, intr-un complex vanatoresc in care mergea des si Ceausescu. Afaceristul a ajuns sa controleze 11.500 hectare de teren si o padure in Bihor, desi in acte apar doar firme cu actionariat ascuns sau cunoscuti de-ai sai Fostul tenisman Ion Tiriac, considerat cel mai bogat roman din acest moment, conform Top 300 Capital, cu o avere de 1,5 miliarde de euro, detine prin intermediul unor offshore-uri si a unui angajat al cercetatorului sau stiintific domeniul de la Balc, Bihor, anunta EVZ.
Taranii, disperati sa isi vanda porcii cu 5 lei kilogramul Pretul pentru un kilogram de porc, in viu, a ajuns sa fie derizoriu anul acesta in targurile comunale din sudul Romaniei. Piata a fost invadata, practic, inainte de Craciun de porci autohtoni si din import, astfel incat daca in septembrie un animal de o suta de kilograme ieri putea fi cumparat cu peste o mie de lei, acum poate fi achizitionat cu aproape jumatate din aceasta suma, respectiv intre 500 si 600 de lei la targurile din Ilfov, Giurgiu sau Teleorman. Embargoul rusesc, care a dus la inchiderea pentru producatorii europeni a unei piete care absorbea importante cantitati de carne de porc, ce a fost astfel redirectionata spre pietele interne, numarul tot mai mare de producatori din Romania si teama acestora ca vor ramane cu porcii nevanduti dupa Craciun, ceea ce le-ar fi adus costuri suplimentare pentru intretinere, sunt doar cateva dintre motivele pentru care a scazut pretul in ultimele zile, scrie Romania Libera.
Lucruri putin stiute despre tigani: de unde au venit si cum s-au raspandit in Principatele Romane. De ce erau „proprietatea statului” tiganii domnesti Tiganii din Romania sunt, dupa statistici, mai numerosi ca in orice tara. Desi oficial numarul lor este de peste 600.000, in realitate ei sunt mult mai multi, asta si pentru faptul ca, la ultimul recensamant, cei mai multi dintre ei nu si-au declarat etnia. Originea tiganilor a suscitat interesul istoricilor, specialistii aratand ca aceasta etnie exista inca din timpul Imperiului de Rasarit, in secolul XI, cand bizantinii au adus mai multe mii de robi din Siria. Ulterior, de la plecarea lor din India, in urma certurilor dintre conducatori, s-au despartit in doua ramuri, o parte indreptandu-se spre Nordul Africii, in timp ce partea cea mai consistenta a luat calea Europei, informeaza Adevarul.
Ce au inteles oamenii din zona Eroilor, dupa ce terenul din jur s-a surpat Cand am vazut zilele trecute ce s-a intamplat pe Bulevardul Eroii Sanitari, mi-am facut cruce cu limba in cerul gurii. Pana la urma, nu se intampla in fiecare zi sa te plimbi prin centrul Bucurestiului si sa descoperi un ditamai craterul. M-am gandit la oamenii din zona. Cum o fi sa stai linistit, bei si tu o bere ca omul sau te uiti la meci si esti anuntat ca trebuie sa te cari imediat, altfel risca sa cada casa peste tine? Asa ca m-am decis sa merg in zona Eroii Sanitari, sa vad ce zic oamenii de acolo despre ce s-a intamplat. N-a fost simplu. La prima descindere in zona, putini au vrut sa vorbeasca cu mine si si mai putini sa se lase fotografiati. Oamenilor le era teama si jena, ca-i vede o tara intreaga intr-o astfel de ipostaza. Pana la urma insa, am reusit ceva. Integral pe Vice.
Comentariu: Crizele vechi si viitoare ale UE Ultima reuniune la varf a UE din acest an nu a produs niciun progres. Mai mult decat atat, premierul britanic a deschis, prin doleantele sale speciale, un nou santier in lucru. De aceea, previziunile pentru 2016 nu se anunta imbucuratoare, considera Barbara Wesel. „Crizele cu care ne confruntam vor ramane si li se vor adauga altele noi”, a declarat presedintele Comisiei Europene cu privire la 2016. Jean-Claude Juncker este un politician cu mare experienta la nivelul UE si nu considera necesar sa ascunda realitatea. Aceasta reuniune la varf a fost cea de-a douasprezecea din acest an iar protagonistii au parut lipsiti de energie. Probabil ca le este necesara o pauza, in care sa nu se mai vada unii cu altii. Este cu siguranta obositor si demoralizant sa auzi la nesfarsit aceleasi argumente si sa constati ca motorul da rateuri, scrie Deutsche Welle.