Sari direct la conținut

​Subiectele zilei: Povestea copiilor bătuți de polițiști locali în IOR. Au fost primiți de regina Suediei; De ce îl detronează baronii pe Dragnea; Povestea zbuciumată a castelului celor mai bogaţi grofi maghiari

HotNews.ro
subiecte, Foto: Colaj foto
subiecte, Foto: Colaj foto

​Referendumul pentru familie şi divizarea românilor. Unirile au făcut România mare. Dezbinările au distrus-o, în ultimul veac. Referendumul pentru familie e o nouă etapă pe drumul discordiei, riscând să ruineze şi ultimul rest din ţesătura fină care ţine laolaltă un neam. Într-un eseu scris recent despre Centenar, am considerat util să amintesc de buna înţelegere care a domnit între românii ortodocşi şi cei uniţi rugându-se în bisericile ortodoxă şi greco-catolică în care s-au ţinut slujbele duminicale în ziua de 1 decembrie 1918. Antanta româno-română a depăşit buna înţelegere interconfesională. A cuprins toate etniile întregitului stat românesc, potrivitDeutsche Welle.

Povestea copiilor bătuți de polițiști locali în IOR. Au fost primiți de regina Suediei. Rică și Vali sunt doi copii care au intrat în atenția publică după ce au fost bătuți de agenți de la Poliția Locală sector 3, pentru că au fost prinși cu patru pești în parcul IOR din Capitală, deși pescuitul este interzis. Povestea lor este însă una impresionantă. Rică și Vali, de 15 și 18 ani, s-au născut într-o familie săracă, cu nouă copii, într-un bordei din Delta Văcărești, o zonă abandonată după căderea comunismului și recucerită de natură. Așa au ajuns în atenția activistului Valeriu Nicolae, fost secretar de stat în Guvernul Cioloș, care îi sprijină pe copiii vulnerabili din cartierul Ferentari. Distins cu „World’s Children’s Prize”, pentru „eforturile sale neobosite de a sprijini copiii extrem de vulnerabili din ghetoul Ferentari”, Valeriu Nicolae și Rică, dar și alți copii pe care i-a ajutat, au ajuns să fie primiți de Regina Silvia a Suediei, potrivitDigi24.

Un nou caz de sclavie cutremură românii de pretutindeni. Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero a declarat că ambasadorul României în Italia, George Bologan, se va deplasa de urgenţă în zona Toscana-Veneto. “Din păcate, un nou caz cutremură atât românii de pretutindeni, cât şi guvernele celor două ţări. Din informaţiile pe care le deţinem până în momentul de faţă, ar fi vorba despre un număr de cetăţeni români care munceau în domeniul agriculturii în zonele Toscana-Veneto. Am luat legătura cu domnul ambasador, reprezentantul misiunii diplomatice în Republica Italiană, domnul Bologan, iar în următoarele minute domnia sa se va deplasa în zona respectivă şi va avea o întâlnire cu autorităţile locale. (…) Nu este primul caz (de sclavie – n.r), aşa este! ”, a spus Natalia Intotero, potrivitStirile ProTv.

România, una dintre cele mai sărace ţări din UE, are pensionarul cu cea mai mare pensie din UE. Cea mai mare pensie din România a crescut în anul 2018 cu aproximativ 50% ajungând de la 34.700 lei la 51.334 lei! Este cea mai mare pensie de stat din UE, potrivit realitatea.net. În luna august a anului 2017, Gheorghe Bălăşoiu, fost procuror-şef în judeţul Argeş şi fost comandant al Penitenciarului Colibaşi, încasa o pensie netă de 34.700 de lei. Cel mai bine plătit pensionar avea o pensie specială brută de 56.816 lei. În mână, pensionarul încasează lunar 51.334 de lei. Cum cifrele transmise de CNPP erau din luna iunie, pensia lui Bălăşoiu a crescut de la 34.700 de lei la 51.334 de lei în zece luni. Asta înseamnă că pensia lui Gheorghe Bălăşoiu s-a mărit cu 16.634 de lei în doar zece luni – 1.663,4 lei pe lună, potrivitDigi24.

George Ivaşcu, ministrul Culturii: Dacă limba română nu mai are astăzi cuvinte potrivite pentru iubirea de ţară, poate ar trebui sa le traducem din engleză.De la Bucureşti, ministrul Culturii îndeamnă la iubirea de ţară, chiar şi prin ochii străinilor. “Ca orice român, sunt mândru când o personalitate cu exigenţa şi experienţa de voiaj a Prinţului Charles vorbeşte atât de frumos şi sensibil despre ţara mea şi simte nevoia de a avea o casă aici, pentru a-şi menţine sufletul viu şi sensibil. Însă imediat după, mă loveşte tristeţea faptului că artiştii şi oamenii noştri de cultură, bijutierii de vorbe şi mânuitorii de spirite îşi irosesc de prea multă vreme inimile şi vocabularul doar pe critici, căinări şi imprecaţii. Dacă limba română, limba viselor şi durerilor care ne-au plămădit, nu mai are astăzi cuvinte potrivite pentru iubirea de ţară, poate ar trebui să le traducem din engleză”, spune ministrul Culturii, potrivitGandul.

De necrezut! Guvernul „pompează” noi bani în stadionul din Tg. Jiu » Suma uriașă a fost aprobată astăzi. A trecut mai bine de un an de la termenul inițial preconizat pentru finalizarea stadionului modern din Târgu Jiu (n.r. 31 iulie 2017), dar arena nu a fost nici până în ziua de azi inaugurată. Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației publice a emis un comunicat prin care informează că Guvernul a aprobat finanțarea unor lucrări suplimentare pentru noul stadion al celor de la Pandurii. Valoarea totală a acestor lucrări suplimentare, care au o durată de 4 luni, este de 23,30 de milioane de lei, adică aproximativ 5 milioane de euro, potrivitGSP.

De ce îl detronează baronii pe Dragnea. ”Domnul Dragnea a fost foarte util și pentru mine, și pentru Mircea Geoană. Făcea ceea ce noi nu făceam, gestionarea baronilor. Îi chema pe un fond de vânătoare și discuta. Eu nu aveam cum, că nu am fond de vânătoare. E un mod medieval. Președinții de consilii județene nu joacă baschet.” Asta a spus Victor Ponta la începutul săptămânii, când a prezentat fotografiile în care Liviu Dragnea apărea zâmbind mândru alături de stâlpii a ceea ce el numește azi ”statul paralel” – George Maior, Florian Coldea, Laura Codruța Kovesi. Dragnea i-a îndepărtat pe toți foștii aliați de la marile decizii ale guvernării. În schimb, s-a înconjurat de o camarilă care a ajuns să dicteze nu doar mersul partidului și în ce lupte se angajează, ci mersul țării, scrieDigi24.

Povestea zbuciumată a castelului celor mai bogaţi grofi maghiari. Cum s-a ruinat „bijuteria” din secolul al XIX-lea şi cine sunt cei care o revendică. Castelul Nalaţi – Fay a fost construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe o veche moşie de la marginea oraşului Haţeg, care a aparţinut de-a lungul timpului mai multor familii nobiliare. Unii istorici susţin că la ridicarea castelului s-au folosit materiale aduse de la o veche mănăstire franciscană, abandonată. În 2005, au apărut primii presupuşi moştenitori ai nobililor Victor şi Blanka Fay, care au revendicat atât castelul, cât şi o moşie de circa 100 de hectare din zonă. Katalin Maria Szent Ivanyi s-a numărat printre cei care au susţinut că sunt urmaşii grofilor în proprietatea cărora s-a aflat moşia înaintea naţionalizării, mai exact o nepoată a Blankăi Fay, potrivitAdevarul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro