Subiectele Zilei: Puscaria unde criminalii si violatorii vorbesc la telefon ca la call center; Am vorbit cu deputatul PSD care vrea sa bage protestatarii la inchisoare si tot nu stiu de ce; Despre periferia Europei;
Gregorian Bivolaru, marturii din puscarie: „Am primit scrisori de amenintare cu moartea. S-ar putea sa se treaca la o noua etapa, sa mi se ia viata”. Jurnalistii „Adevarul” au realizat un interviu cu Gregorian Bivolaru, cel care a pus bazele MISA in Romania si care se afla in detentie in Penitenciarul Bistrita, fiind condamnat la o pedeapsa de sase ani cu executare pentru acte sexuale cu un minor. Gregorian Bivolaru este incarcerat de mai bine de o saptamana la Penitenciarul Bistrita cu regim semideschis. El a fost de acord sa vorbeasca intr-un interviu despre planurile sale de viitor, dar si despre cum a ajuns sa fuga in Suedia. Reporter: Sunteti multumit de felul in care decurg lucrurile in MISA, in Romania? Gregorian Bivolaru: Da, sunt multumit de modul in care se desfasoara activitatea in cadrul scolii de yoga MISA. Aceasta scoala de yoga este cea mai mare din Europa si se afla in expansiune progresiva constanta. Reporter: Mai puteti conta pe vechii prieteni si colaboratori? G.B.: Atunci cand mult bine faci aproape in permanenta, mult bine gasesti. Atunci cand iubesti mult si fara masura pe cei care merita aceasta si ei raspund in mod spontan cu multa iubire, toate acestea fac sa pot conta pe foarte multi prieteni, atat vechi, cat si noi, care abia asteapta sa ma intalneasca sau sa ma reintalneasca, atunci cand voi fi in afara acestui loc de detentie.
Despre periferia Europei. Contributia conceptuala a Romaniei la Europa este in ultimele doua decenii egala cu zero si exact acesta este motivul principal pentru care nu stam la „masa deciziilor”.Intr-un interviu publicat de Hotnews.ro, consilierul prezidential, Leonard Orban ne-a oferit prima reactie mai ampla a unui oficial avizat pe tema Europei cu doua viteze. Desigur presedintele Klaus Iohannis spusese cu ocazia primirii premierului Maltei ca repinge categoric ideea divizarii Europei, dar lumea astepta explicatii mai largi. In definitiv – se intreaba atata lume – de ce ar fi atat de grav daca Europa s-ar imparti dupa zone de competitivitate? Si nu cumva societatea romaneasca a respirat usurata atunci cand se renuntase la un termen precis pentru adoptarea monedei comune? Cursa austeritatii pe care o declansase fostul presedinte Traian Basescu in 2010, cu urmarile pe care le stim, nu avusese ea ca scop ultim tocmai aderarea cat mai rapida la zona euro? Prin urmare Romania nu ar putea mai curand sa profite de pe urma unei „marginalitati” europene care nu este rea decat daca o interpretezi in cheie morala? Dar e vorba cumva aici de morala si de prestigiu politic sau mai curand de politici pragmatice Curiozitatea e mare si problema starneste interes mai ales prin lucrurile nespuse, scrie Deutscher Welle.
Am vorbit cu deputatul PSD care vrea sa bage protestatarii la inchisoare si tot nu stiu de ce. Actiunile impotriva „schimbarii ordinii constitutionale” ar putea fi pedepsite cu 3 ani de inchisoare . Eu cred ca jurnalistii sunt uneori mult prea atenti la parlamentarii care motaie sau se relaxeaza la locul de munca. Dimpotriva, ar trebui sa fie mai vigilenti la alesii extrem de activi, la aia cu idei fixe pe care vor sa le rezolve prin legi. Pot fi mult mai periculosi decat somnolentii. Ultima traznaie in sensul asta vine din partea unui deputat PSD – Tudor Ciuhodaru – care, se pare, e foarte ingrijorat ca ungurii ne iau Ardealul, iar secuii ne taie limba romana din Constitutie. Politicianul si-ar dori ca toti astia care o tin langa cu Tinutul Secuiesc sa faca puscarie si a facut si un proiect de lege in acest sens. Bine, legea nu zice explicit asta. Spune ca „intreprinderea unor actiuni impotriva persoanelor sau bunurilor, savarsite in scopul schimbarii ordinii constitutionale, a ingreunarii sau a impiedicarii exercitarii puterii de stat ar putea fi pedepsita cu inchisoare de pana la 3 ani”. In clipa in care aceasta initiativa a fost inregistrata, pe 1 martie, la Senat, Tudor Ciuhodaru a devenit brusc noua stea a politicii PSD, pentru ca toata lumea s-a gandit ca, la o adica, initiativa sa ar merge aplicata si la genul de proteste de genul celor din Piata Victoriei, de acum o luna. Intre timp, PSD s-a dezis de propunerea lui Ciuhodaru, dar asta nu inseamna ca ea a disparut. In fine, dupa ce am vazut ca Facebook-ul a luat foc la ideea lui Ciuhodaru, am vrut sa stau de vorba cu el ca sa vad ce anume urmareste cu legea lui. VICE: Care este sensul proiectului asta de lege? Ciuhodaru: Proiectul de lege e depus inca din mandatul trecut si se refera la manifestarile extremiste, revizioniste, separatiste legate de incalcarea articolului 1 din Constitutia Romaniei! Ala cu „stat suveran, independent, unitar si indivizibil”.
Iohannis a obtinut directorul SIE! Liviu Dragnea si PSD au cedat spionajul extern. Cine este in carti la Cotroceni (surse). Presedintele Klaus Iohannis va numi directorul Serviciului de Informatii Externe (SIE), la schimb cu preluarea de catre PSD a conducerilor ambelor comisii parlamentare de control ale SRI si SIE, anunta Evz, Unul dintre numele cu cele mari sanse sa devina director al SIE este deputatul PNL Cezar PredaCezar Preda este in prezent membru in comisia SRI. De asemenea, Cezar Preda a condus comisia parlamentara de control a SIE in 2007-2008. Potrivit surselor EVZ, intelegerea PSD-Iohannis a avut loc inainte de numirea sefului comisiei parlamentare de control a SIE, Mihai Weber (PSD). Trocul a fost urmatorul: PSD preia conducerea comisiilor de control ale SRI si SIE, iar presedintele Klaus Iohannis poate nominaliza un nou director SIE tot de la opozitie, asa cum a numit la sefia SRI.
Puscaria unde criminalii si violatorii vorbesc la telefon ca la call center:„O sa-ti iei 50 la suta din ce se face, 20 mi le cardesti la bosul tau”. Cifre oficiale obtinute de corespondentul Adevarul releva ca cel putin un telefon in fiecare zi este descoperit de catre reprezentantii celui mai periculos penitenciar din Moldova, cel de la Iasi. Multe mobile sunt folosite dupa gratii pentru a comite inselaciuni pentru metoda „Accidentul”. Potrivit unui raspuns remis de catre reprezentantii Penitenciarului de Maxima Siguranta din Iasi, in cursul anului trecut, in medie, un telefon mobil pe zi a fost descoperit de gardieni fie in celulele detinutilor, fie inainte de a ajunge la acestia. E vorba, in total, de un numar de 368 de celulare care au fost „interceptate” de gardieni, 80 dintre acestea direct din buzunarele persoanelor private de libertate. Trendul este in crestere de la inceputul acestul an. Pana pe 22 februarie, alte 51 de telefoane fusesera descoperite, doar in 2017, 13 dintre acestea asupra detinutilor. In total, din 2016 si pana in perioada mentionata din 2017, 93 de detinuti s-au bucurat efectiv de telefoane mobile, potrivit datelor furnizate de reprezentantii inchisorii. Cifra ii cuprinde doar pe cei care au fost prinsi, nu si pe cei care reusesc prin diverse metode sa ii pacaleasca in continuare pe gardieni.
Statele Visegrad: „Pentru o Europa mai buna” Statele Visegrad s-au aratat la Varsovia mai sigure pe ele ca niciodata. Acestea cer ca unitatea Europei si libertatile sale de baza sa ramana intacte. Intr-un singur punct nu sunt de acord. Rar au fost statele Visegrad mai hotarate ca acum. La summit-ul acestora de la Varsovia, cele patru state, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia au avut cerinte clare fata de ceilalti membri ai Uniunii Europene. Grupul va fi la fel de hotarat la summit-ul UE de la Roma, la finele lunii martie. Premierul Slovaciei, Robert Fico, a dat o avertizare clara: „Pregatirile pentru intrunirea de la Roma, care e atat de importanta pentru viitorul UE, se afla intr-un stadiu precar”. Acesta este de parere ca, astfel, rezultatul summit-ului ar putea deveni „o adunatura de interese nationale si individuale, in locul unei viziuni pentru Europa viitorului” Gazda intalnirii de la Varsovia, premiera Poloniei, Beata Szydlo, a tinut un discurs in fata camerelor TV, in care a rezumat pozitia grupului de la Visegrad in mai multe puncte. Presedintele Consiliului European, Donald Tusk, va face propuneri pentru summit-ul de la Roma, pe baza acestor puncte. „Nu este vorba despre mai multa sau mai putina Europa, ci despre o Europa mai buna”, a declarat Beata Szydlo. In acest document, cele patru state numesc Uniunea Europeana „cel mai bun instrument pentru a face fata provocarilor cu care ne confruntam”, scrie Deutsche Welle.