Sari direct la conținut

Subiectele Zilei: SRI, prima reactie la criza imigrantilor: Accentul ar trebui pus pe o colaborare inteligenta. Trebuie sa identificam rutele de migratie; Scandal la Primaria Sfantu Gheorghe. Veteranii de razboi nu au fost lasati sa arboreze tricolorul;  De unde va porni dezbaterea privind vaccinarea

HotNews.ro
Subiectele Zilei, Foto: Colaj foto
Subiectele Zilei, Foto: Colaj foto

SRI, prima reactie la criza imigrantilor: Accentul ar trebui pus pe o colaborare inteligenta. Trebuie sa identificam rutele de migratie SRI precizeaza ca gestionarea crizei imigrantilor nu se poate face fara intelegerea fenomenului, identificarea rutelor de migratie si elaborarea unei strategii europene coerente. Afluxul de refugiati din Africa si Orientul Apropiat este un subiect central pe agenda politica si de securitate in Europa. Dincolo de emotii si temeri, accentul ar trebui pus pe o colaborare inteligenta in ceea ce priveste gestionarea situatiei pe termen mediu si lung. Aceasta nu se poate face fara intelegerea fenomenului, identificarea rutelor de migratie, anticiparea modului in care refugiatii se vor manifesta in tarile unde vor ajunge si proiectarea unei strategii europene coerente, cu respectarea drepturilor omului, scrie Adevarul.

Concurenta uriasa la Scoala de Agenti de Politie de la Campina Peste 3.000 de candidati s-au inscris anul acesta la admitere la Scoala de Agenti de Politie „Vasile Lascar” din Campina, concurenta fiind mai mare decat anii trecuti, iar cel mai varstnic dintre candidati are 37 de ani, in conditiile in care nu mai exista limita de varsta la inscriere. Din totalul de 3.201 candidati de anul acesta, 1.047 sunt femei si 2.154 sunt barbati. Femeile au sustinut deja probele eliminatorii, iar in urma testelor medicale si fizice au ramas in concurs 379 de candidate. In prezent se desfasoara probele fizice pentru candidatii barbati. Anul acesta, a fost eliminata limita de varsta pentru candidati, astfel ca, daca pana anul trecut candidatii trebuia sa aiba cel mult 27 de ani, anul acesta se poate inscrie oricine, cu conditia sa indeplineasca celelalte criterii, anunta Gandul.

Scandal la Primaria Sfantu Gheorghe. Veteranii de razboi nu au fost lasati sa arboreze tricolorul Veteranii romani nu au fost lasati, ieri, sa arboreze steagul romanesc pe Primaria din Sfantu Gheorghe. Primarul Antal Arpad le-a transmis veteranilor ca drapelul va fi arborat cu alta ocazie. In timpul actiunii, cand veteranii au fost refuzati, nimeni nu a reactionat. „Nu am putut face nimic pentru ca era un program special care consta in predarea steagului ce trebuia sa fie arborat. A avut loc un refuz… Noi am luat act de acest refuz, urmeaza sa analizam, sa vedem ce concluzii se pot trage, daca putem interveni. Eu am fost la fel de indignat, in special pentru ca nu s-a dat curs unor veterani care au fost realmente jigniti”, a declarat, pentru Evenimentul zilei, prefectul orasului Sf. Gheorghe, Sebastian Cucu, sconform EVZ.

De unde va porni dezbaterea privind vaccinarea Se anunta furtuna in dezbaterea privind o posibila obligativitate a vaccinarii. Medicilor care se declara impotriva vaccinarii li se va putea ridica dreptul de libera practica, iar parintii care nu isi vaccineaza copiii nu ii vor putea inscrie la gradinita sau scoala. Grupul tehnic de lucru nominalizat de Ministerul Sanatatii pentru a elabora un proiect al unei legi a vaccinarii, in contextul scaderii constante a numarului copiilor vaccinati din Romania, dezbate zilele acestea care vor fi sanctiunile suferite de cei care ingradesc accesul copiilor la vaccinare. Actul legislativ, elaborat de medici, specialisti in protectia copilului si experti de la Ministerul Educatiei, va aduce cateva schimbari majore in sanatatea publica, inclusiv sanctiuni pentru medici si parinti, dar si responsabilitati pentru minister, scrie Romania Libera.

Peste 1.000 de femei defavorizate vor beneficia gratuit de educatie perinatala Peste 1.000 de femei defavorizate din Bucuresti si din alte sapte orase vor beneficia, incepand din toamna, de cursuri si suport in ceea ce priveste sarcina si ingrijirea copilului. Cei care ii vor ajuta sunt asistentii din reteaua Educatorilor Perinatali SAMAS. „Programul Social SAMAS se adreseaza femeilor care provin din medii defavorizate si se deruleaza in Bucuresti, Bistrita, Constanta, Drobeta Turnu Severin, Focsani, Medgidia, Pitesti si Targu Mures. Femeile vor fi instruite de educatorii perinatali prin cursuri individuale sau de grup despre sarcina, nastere normala si medicalizata, alaptare, diversificare, ingrijirea bebelusului, recuperare abdo-perineala si sisteme de purtare a bebelusilor (baby wearing)”, subliniaza un comunicat de presa. Concret, beneficiarele Programului Social SAMAS sunt femei din familii cu venit minim de 500 de lei, victime ale violentei in familie, mame tinere, sub 18 ani, femei din case de protectie, centre de ingrijire a copilului, femei aflate in situatii de risc, scrie Adevarul.

Am calatorit cu activistii care ii ajuta pe refugiatii din Ungaria Refugiatii cu care am vorbit ne-au zis ca s-au obisnuit sa fie jefuiti de politia bulgara. La inceput, am crezut ca nu inteleg ce spun. Dar mi-au zis ca intelesesem bine: politia chiar jefuise si batuse refugiatii inainte ca acestia sa ajunga in Ungaria. Cei din gara voiau cu disperare sa plece, dar – desi se deschisesera granitele – nu reusisera sa-si ia bilet de tren pentru ca nu mai aveau bani. Aida Elsaghi – o doctorita care a stat in gara zilnic de la venirea refugiatilor – ne-a zis: „Nu avem ajutoare oficiale, dar sunt douazeci de persoane care au venit regulat sa dea o mana de ajutor. Unii refugiati n-au mancat de zile intregi. Sunt femei si copii aici. Daca oamenii astia o sa fie ridicati de autoritati, vor fi dusi in tabere. Nu li se ofera apa sau mancare sau ingrijire medicala. ” Integral pe Vice.com.

Despre „valorile europene” si crestinism Criza refugiatilor a pus in lumina o situatie complicata: atat aparatorii migratiei, cat si oponentii ei invoca in spriijinul lor „traditia crestina” si „spiritul european”. Dezbaterea europeana despre refugiati e plina de neintelegeri. Premierul Ungariei a invocat radacinile crestine ale Europei, avertizand asupra riscului unei islamizari treptate, in timp ce papa Francisc a lansat un apel cu semn diferit, indemnand toate parohiile catolice din Europa sa gazduiasca o familie de emigranti. Patriarhia BOR lansase la rindul ei un apel la generozitate si se angajase sa sustina statul roman la nevoie. Cum e posibil ca din aceeasi sursa (traditia crestina) sa izvorasca indemnuri complet diferite? Realitatea este ca premierul Ungariei si, in general, exponentii curentului conservator din Europa centrala si occidentala se refera nu atat la mesajul evanghelic pe care il asaza Biserica in centrul actiunii sale, ci la civilizatia europeana ca realitate istorica. Integral pe Deutsche Welle.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro