Sari direct la conținut

Subiectele zilei: Theresa May câștigă. Ce urmează după votul de încredere?; Şcoli transformate în săli de nunţi sau cămine pentru bătrâni; Satul din România în care mai trăiesc doar doi copii

HotNews.ro
subiecte, Foto: Colaj foto
subiecte, Foto: Colaj foto

Theresa May câștigă. Ce urmează după votul de încredere? Poşta britanică, Royal Mail, livrează anual către destinatari aproximativ 14 miliarde de scrisori. Dar acum soarta politică a ţării a depins de numai 48 de scrisori care au poposit lunile trecute în cutia poştală a deputatului conservator Graham Brady. El este şeful aşa-numitului Comitet 1922, organizaţia deputaţilor de pe băncile codaşe ale Parlamentluui britanic. Expeditorii sunt cu toţii deputaţi conservatori din Camera Comunelor, care au solicitat un vot de încredere pentru premiera Theresa May. Prin cele 48 de scrisori s-a asigurat pragul necesar, de 15 la sută din grupul parlamentar conservator, şi de aceea Brady a cerut ca miercuri seară să aibă loc un vot, scrie Deutsche Welle.

Suntem pentru vaccinul antigripal, dar nu ne vaccinăm. De ce nu iau românii în serios această afecţiune. În România, în sezonul rece 2017-2018 s-au înregistrat 129 de decese din cauza gripei şi 1.700 de îmbolnăviri, potrivit datelor Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. Cu toate acestea, românii nu iau în serioas această afecţiune. Potrivit studiului, „Părerea românilor despre vaccinarea împotriva gripei“, realizat la finalul anului trecut, arată că, 52% din români se declară pro vaccinare, însă aproape 60% nu s-au vaccinat deloc împotriva gripei. Cel mai des invocat motiv este convingerea că nu este necesar, scrie Adevarul.

Satul din România în care mai trăiesc doar doi copii. Viață privată de informație, uneori de curent electric, căldură sau apă potabilă, dar și un destin dureros, acceptat în tăcere. Locuitorii unuia dintre cele mai izolate sate din țară sunt conștienți că nu au un viitor strălucit în față, pentru că acolo au mai rămas doar 2 copii. Mai mulți barcagii cu suflet mare au ajuns în coliba în care trăiesc cei doi băieți, care au aflat cum arată jucăriile prezentului și care vor mânca de Crăciun fructele preferate, potrivit Digi24.

Cele patru mari priorități ale României la președinția UE: Reducerea decalajelor dintre state, securitatea, valorile europene comune și jocul global. Nimic despre statul de drept, nimic despre Republica Moldova. Premierul Viorica Dăncilă a prezentat miercuri în plenul reunit al Parlamentului cele patru mari priorități ale președinției rotative a UE exercitate de România din ianuarie 2019. Aceștia sunt convergența (reducerea decalajelor dintre statele membre sau regiuni), securitatea UE, promovarea valorilor europene comune și jocul UE pe plan global. Dăncilă a anunțat că promovarea Mării Negre pe agenda UE va fi de asemenea o prioritate. De notat că premierul nu a menționat statul de drept printre priorități și nici nu a vorbit despre Republica Moldova, potrivit G4media.

Tinerii din România stau îngrămădiţi în case mici. “Suntem 3 într-o cameră, e greu”. Tinerii români acceptă să împartă spaţiul intim. De exemplu, la cămin studenţii s au obişnuit să le dispară mâncarea din pachetul de la mama sau să nu aibă parte de linişte pentru studiu. Sunt însă alte avantaje care îi ţin la un loc cu alţii, cum ar fi costurile mult mai mici. “Eu stau în cameră de patru persoane. Nu ne nimerim neapărat toţi acasă, unii pe la facultate, avem noroc că avem şi două băi. Chiar am prins căminul foarte ok. 130 de lei, pe lună. E foarte convenabil”, spune un student, scrie Stirile ProTv.

Oana Moraru: Toți copiii au nevoie de momente de triumf zilnic la școală, create expres de profesori. “Toți copiii – indiferent de vârstă, de nivel cognitiv, performanță academică – au nevoie de momente de triumf zilnic la școală, create expres de profesori! Principiul de bază pentru orice cadru didactic ar trebui să fie ‘Prinde-l ori de câte ori e bun!’”, scrie Oana Moraru, pedagog cu 20 de ani de experiență la catedră. Aceasta atrage atenția că “cearta dezamăgită, învinovățirea acuzatoare și pedepsele cu aer de superioritate sunt doar pentru calmarea orgoliului de adult. Nu aduc nimic bun. Nu formează comportamente bune, nu modelează, nu construiesc.”, potrivit Edupedu.

Şcoli transformate în săli de nunţi sau cămine pentru bătrâni. Şcoli închise din lipsă de elevi, transformate în săli de nunţi sau cămine pentru bătrâni. Este soluţia pe care a găsit-o un primar din Gorj pentru clădirile părăsite pentru care nu au fonduri să le modernizeze. Deocamdată este doar o propunere, dar oamenii de afaceri şi-au arătat interesul. Pentru a pune totul în practică, este nevoie şi de acordul Ministerului Educaţiei. Închisă acum 9 ani din cauza numărului mic de elevi, cea mai mare şcoală din Ploştina a ajuns o ruină. A căzut pradă hoţilor, care au furat tot ce s-a putut: de la mobilier până la geamuri. Pentru a salva clădirea, autorităţile au acum un plan: să o transforme în salon de nunţi, potrivit Digi24.

Sentinţă fără precedent: Doi bucureşteni desfiinţează releele GSM de pe blocul în care locuiesc. Premieră în justiţie din România: Instanţa Tribunalului Bucureşti a obligat printr-o decizie definitivă operatorul Telekom Mobile SA să demonteze antenele GSM de pe un bloc din Sectorul 3 al Capitalei. Totul, la cererea a doi bucureşteni, care au pretins în procesul deschis împotriva companiei de telefonie că antenele montate pe blocul lor le afectează sănătatea. „Autorizează reclamanţii să demonteze şi să mute antena GSM pe cheltuiala pârâtei Telekom România Mobile Communications S.A., dacă acesta nu execută lucrarea de bunăvoie în termenul de 60 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, se arată în sentinţă, potrivit Adevarul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro