Suferinta, adevar si salvare: Despre preotul-profesor Viorel Baciu

Recomand calduros o carte izvorata dintr-o mare iubire pentru un om, preotul greco-catolic Viorel Baciu, care, in vremuri de cumplite incercari, a stiut sa nu nu capituleze. Mai mult, asemeni altor personalitati ale acestei nobile traditii religioase si general-culturale, Viorel Baciu a reusit sa transmita prin generatii, valorile in care au crezut marii carturari ai Ardealului etern. A fost, la propriu si la figurat, un invatator, un dascal, un profesor. Totalitarismul, in oricare din variantele sale, fara exceptie nefaste si demonice, a insemnat agresiunea continua impotriva onoarei, verticalitatii etice si adevarului. Servitorii sistemelor totalitare au fost obsedati de controlarea si supravegherea spiritului. Pentru ei, nu Hristos, nu Dumnezeu era calea si adevarul, ci Partidul.

De fapt, cum scria poetul polonez Aleksander Wat, comunismul a insemnat distrugerea omului interior, a sufletului, a increderii. Pentru a obtine acest lucru, era nevoie de torpilarea pana la anihilare a credintei religioase. Atacul impotriva religiilor a fost declansat de bolsevici din prima clipa de exercitare a puterii lor dictatoriale, de nimic ingradita, samavolnica, inumana si dezumanizanta.

Regimul comunist din Romania a actionat mimetic in 1948, a urmat cu patologic zel linia Kremlinului de eradicare a greco-catolicismului. Cel putin doua lucruri ii deranjau pe Stalin si pe discipolii sai din Romania. In primul rand, era vorba de existenta unei matrici spirituale care nu putea fi oxidata, corupta ideologic, un set de valori care au dat masura a ceea ce inseamna umanismul romanesc. Apoi, la fel de important si de exasperant pentru cei care impusesera monopolul politic si ideologic al bolsevismului in Romania, era legatura dintre greco-catolicism si Roma. Internationalismul stalinist nu permnitea niciun alt reper al loialitatii. Devotamentul pentru Kremlin era sacru in ochii lor. Cel pentru Roma, deci pentru umanismul crestin ca experienta globala, era “criminal”, subvesiv, trebuia nimicit. Toate cultele au fost prigonite in Romania comunista, insa niciunul nu a fost hartuit cu atata diabolica inversunare precum cel greco-catolic. Nu propun aici o ierarhie a suferintei, constat pur si simplu evidente perfect documentabile si documentate (mentionez scrierile istoricului Cristian Vasile, precum si capitolul despre represiunile anti-religioase din “Raportul Final” al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania).

In rascolitorul ei eseu, Mioriţa Got scrie pe buna dreptate: “Cu toate că Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a jucat un rol esențial în dezvoltarea culturii și a educației în România modernă, fiind una dintre cele două biserici naționale românești, ea a fost singurul cult scos în afara legii prin Decretul 358 din 1 Decembrie 1948, fiind intens persecutată mai apoi vreme de patruzeci de ani. Patrimoniul acesteia a fost răpit și dat în folosința Bisericii Ortodoxe Române și statului comunist. În anii stalinismului, cardinalul Iuliu Hossu și toți cei 11 episcopi greco-catolici, împreună cu nenumărați preoți, călugări și credincioși au fost torturați și uciși în temnițele comuniste, decimați, persecutați.” Tinerii din Romania de azi stiu prea putin despre supliciul unor oameni precum Viorel Baciu.

Cartea aceasta este un efort de a desfide amnezia si de a reaminti ca era posibil sa supravietuiesti fara a pactiza cu sistemul totalitar. Preotul greco-catolic Viorel Baciu a fost ceea ce numim un om drept. Erudit, de o inteligenta scaparatoare, era in egala masura un intelept si un misionar al Adevarului. Credinta sa a fost una adanca si fierbinte. La un ceas cand regimul abolise fundamentele distinctiei dintre Bine si Rau, cand ura era predicata, codificata si institutionalizata drept ideologie oficiala, Viorel Baciu a aparat, cu orice risc, dreptul de a ramane fidel marii lectii de iubire a crestinismului: “Se cuvine a fi menționat faptul că părintele Viorel Baciu – așa cum el însuși mărturisea în repetate rânduri cu modestie, dar și cu vădită mulțumire –, din clipa hirotonisirii sale ca preot greco-catolic (la 25 Martie 1948, de Sfânta Sărbătoare a Bunei-Vestiri) până la plecarea în Împărăția Cerurilor (pe 25 Martie 1983, 35 de ani mai târziu), nu a lăsat să treacă nicio zi fără a oficia Sfânta Liturghie și fără a se împărtăși cu Trupul și Sângele Mântuitorului, acasă și oriunde s-ar fi deplasat.”

Securitatea s-a ocupat cu maniacala insistenta de Biserica Greco-Catolica, a incercat sa suprime rezistenta credinciosilor si a clericilor care ii pastoreau, in secret, pe cei care nu acceptasera dictatul partidului-stat. Acest volum este o contributie indispensabila la intelegerea strategiilor salvarii spiritului, deci a sinelui, a Eului moral, atunci cand bezna ajunge sa para eterna, cand cinismul oportunist face ravagii, cand prea putini intrezareasc o lumina la capatul tunelului. Il recomand din inima tuturor celor pentru care libertatea si demnitatea fiintei umane sunt valori vesnice, esentiale si non-negociabile. Martirul nestiut Viorel Baciu a oferit un exemplu de onoare in timpuri in care atatia au ales calea opusa, a dezonoarei.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro