Skip to content

Suma enormă cerută de ministere la rectificarea bugetară. Nazare: „În adâncul sufletului lor, știu că suma este un pic exagerată”

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a afirmat că ministerele au cerut alocarea a 60 de miliarde de lei prin rectificarea bugetară preconizată de guvernul Luca Niculescu, sumă despre care ministrul a spus că este „un pic exagerată”.

„Este o sumă foarte mare. Nu cred că România îşi permite să aloce sume de o asemenea magnitudine. Cred că trebuie să fim responsabili şi cred că în adâncul sufletului lor, toţi ordonatorii ştiu că acea sumă este un pic exagerată”, a declarat Alexandru Nazare, citat de News.ro.

Nazare a fost prezent, alături de premierul Luca Niculescu, la inaugurarea Centrului de Diagnostic, Tratament şi Cercetare a Tuberculozei din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti.

Premierul Niculescu promite deblocarea finanțărilor

Cu această ocazie, premierul Niculescu s-a referit și la discuția avută miercuri, la Palatul Victoria, cu președintele PSD Sorin Grindeanu, privind situația bugetară a României.

„Am dorit să fiu astăzi alături de dumneavoastră pentru a da românilor un mesaj cât se poate de clar, şi anume că sănătatea reprezintă un element fundamental al dezvoltării noastre. Şi astăzi am decis, după discuţiile pe care le-am avut şi cu preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, şi evident cu ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, să rezolvăm situaţia urgentă a rectificărilor necesare pentru deblocarea finanţărilor din domeniile prioritare”, a spus premierul în cadrul evenimentului.

Luca Niculescu a spus că decizia privind prima rectificare bugetară preconizată, care se va axa pe alocarea resurselor necesare funcționării unor instituții, va fi luată în ședința de guvern de vineri.

„Nici personalul medical, nici pacienţii români nu trebuie să se confrunte cu dificultăţi în acordarea îngrijirilor şi tratamentelor, iar în şedinţa de guvern de mâine vom adopta decizia în acest sens. Apoi, în perioada imediat următoare vom avea încheiate atât prezentarea situaţiei financiar-bugetare a ţării, cât şi următoarea rectificare bazată pe date”, a precizat premierul Luca Niculescu.

Ce spune Nazare despre raportul cerut de PSD

La rândul său, Alexandru Nazare a apreciat că solicitarea PSD privind prezentarea situaţiei financiare a ţării este legitimă şi e normală solicitarea de a veni cu clarificări şi vor pregăti la minister un raport pe această temă în cel mai scurt timp.

„Noi, Ministerul Finanţelor, publicăm foarte multe raportări în mod curent. Tocmai am publicat raportul privind execuţia bugetară din luna septembrie, s-a publicat pe 26 septembrie. Toate detaliile legate de execuţia bugetului cash, aşa cum le publicăm, le regăsiţi în execuţia bugetară deja publicată. De asemenea, publicăm rapoartele cu arieratele. Publicăm în curând raportul asupra evoluţiei economiei în semestrul 1. În privinţa tipului de raport despre care – şi ca şi completare nu avem lucruri de adăugat peste ceea ce deja am prezentat în raportul deja prezent pe site-ul Ministerului privind execuţia bugetară – dar este legitimă şi e normală solicitarea de a veni cu clarificări pe alte aspecte legate de bugetul de stat şi vom pregăti noi, Ministerul Finanţelor, un raport pe această temă”, a precizat ministrul Finanţelor.

Ministrul Finanţelor a fost întrebat şi dacă este reală gaura de 40 de miliarde de lei despre care vorbeşte PSD şi dacă sunt datorii şi facturi neplătite în această valoare.

„Dacă aş începe acum să intru în detaliile raportului, s-ar pierde surpriza raportului. În momentul de faţă, toate datele pe care le avem sunt publicate în execuţia despre care am vorbit mai devreme, care este pe site-ul ministerului”, a răspuns Nazare.