Sunt membrii Generației Z "sensibili" sau pur și simplu văd mai clar abuzul? – cazul programului "Work & Travel" (partea a II-a)
Studenți plecați cu Work & Travel reclamă abuzuri la locul de muncă, iar alții spun că-s „sensibili”. Cum ne raportăm la trauma celorlalți și ce soluții există pentru a preveni aceste riscuri? Am continuat subiectul de săptămâna trecută discutând cu un psiholog și un expert în migrație.
Mai mulți studenți au împărtășit experiențele lor, de la locul de muncă din America, pentru HotNews.ro, în articolul: „Acuzați că sunt „prea sensibili”, studenți care au plecat în SUA prin Work & Travel povestesc o realitate pe care nu o vezi în pliante”.
Unii au ales să povestească ce li s-a întâmplat și pe grupul de Facebook „Work & Travel USA 2023”. Atât la secțiunea de comentarii a site-ului nostru, cât și pe grupul de Facebook s-au creat tabere, iar multe dintre problemele semnalate de participanții programului n-au fost luate în serios.
Pe de-o parte sunt cei care reclamă abuzul, iar de cealaltă sunt cei care cred că ar trebui ca tinerii să suporte mai mult. Studenții care au ales să se plângă pe grup sunt numiți „sensibili” sau „mai puțin rezilienți” de către alți tineri care au plecat în SUA cu viza J1.
Un psiholog și un expert în migrație încearcă să lămurească și să vadă dacă, într-adevăr, în toată această discuție, problema se învârte în jurul sensibilității noii generații sau este vorba despre cu totul altceva.
„În primul rând, e foarte important cum definim noțiunea de abuz și ce înțelegem prin abuz”, explică psihologa Silvia Ciubotaru. „Dacă ne gândim doar la chestii nasoale, foarte grave, atunci s-ar putea să iei poziția omului care zice «Hai mă, ce? Niște sensibili care au plecat să vadă lumea și au dat de greu ca trebuie să și lucreze»”.
Normalizarea abuzului în societatea românească
În lipsa unui context foarte clar asupra noțiunii abuzului, vor exista tot mai mulți oameni care îi vor blama pe cei care se plâng de el sau îl reclamă, continuă psihologa.
Pe de altă parte, odată ce ai descifrat ce anume înseamnă abuzul și poți să-l reperezi în tot felul de situații, va fi aproape imposibil să acuzi pe altcineva de sensibilitate.
„Trăim într-o societate care e plină de exemple de situații abuzive, în legătură cu care oamenii zic că nu se poate face nimic”, spune Ciubotaru. „Există această normalizare a abuzului la noi și atunci până și normalizarea abuzului e abuzivă în sine”.
Expunerea pe termen lung la astfel de comportamente poate să ducă la scăderea stimei de sine și a încrederii în propria persoană. Hărțuirea și abuzul la locul de muncă sunt probleme prevăzute și de lege, însă în continuare par a fi dificil de înțeles.
- Citește și: Când își încep viața sexuală tinerii din Generația Z: „Sex is overrated. Majoritatea lumii îl exagerează”
„Problema apare atunci când abuzul e normalizat, când lipsește până și imaginea unei alternative pozitive. Eu cred că oamenii care nu au această idee a unei alternative pozitive sunt cei care-i acuză pe tineri de prea multă sensibilitate”, explică psihologa.
Experiența Work & Travel este una solicitantă, continuă Silvia Ciubotaru, iar acest lucru se datorează mai multor factori. Sursa sensibilității vine de la dificultatea de a trăi departe de casă, de a vorbi o limbă străină sau problemele cu singurătatea, în cazul celor care nu pleacă alături de o gașcă de prieteni. Toate acestea, luate la grămadă, îi fac pe studenții J1 mai vulnerabili în fața abuzurilor.
Problemele studenților J1 seamănă cu cele ale muncitorilor străini veniți la muncă în România sau în vestul Europei
Muncitori din Asia în București. FOTO: Inquam Photos/ George Călin
Silvia Ciubotaru ne-a explicat că experiența Work & Travel poate să pară, din exterior, ceva cu care e greu să rezonezi. Asta pentru că, în parte, doar cei privilegiați pot beneficia de o astfel de experiență. E nevoie de o anumită sumă de bani, de studii superioare sau să cunoști o limbă străină. Și acest lucru îi poate face pe oameni să fie mai puțin receptivi la problemele tinerilor.
De fapt, piedicile de care se lovesc participanții, în America, sunt similare cu problemele de care se lovesc muncitorii străini care vin să lucreze în România sau în vestul Europei. Asta ne-a explicat Anatolie Coșciug, asistent universitar doctor în sociologie, director adjunct al Centrului pentru Studiul Comparat al Migrației.
„Într-adevăr, categoria e un pic diferită. Fiind mai tineri, ne așteptăm de la ei să facă față mai ușor problemelor, dificultăților de acolo. Dar, în esență, seamănă foarte mult”, continuă expertul în migrație.
Cu cât domeniul este mai puțin reglementat și se discută prea puțin pe marginea lui, cu atât vor fi mai dificile și complicate problemele de care se lovesc imigranții. Pentru că, în fond, chiar dacă acest program pare a fi foarte nișat, el este o parte importantă din procesul migrației.
„Cred că ăsta ar trebui să fie un semnal de alarmă. Să avem discuții serioase pe domeniul ăsta, mai ales că nu e un fenomen de nișă, cum am putea să credem. A fost un fenomen foarte mare, de exemplu, când eram eu student. Deci, acum 15 ani sau 10 ani. A mai scăzut în ultima vreme, dar a rămas în continuare un fenomen foarte, foarte important”, adaugă Coșciug.
Programul Work & Travel, pentru țări precum Rusia sau Ucraina sau tot spațiul ex-sovietic, reprezenta la un moment dat principala formă de mobilitate și migrație temporară, continuă expertul.
„La un anumit moment erau zeci de mii de oameni sau sute de mii de oameni, care intrau în timp în procesul ăsta. Și e o chestie la care nu ne gândim când zicem «migrație»”. Cu toate că este un fenomen important, discuțiile despre acest program sunt luate în serios și purtate, preponderent, doar peste ocean.
Ar trebui ca discuția despre protecția studenților care pleacă cu viză temporară să fie purtată doar în America?
„Totul a rămas la cum văd și cum înțeleg cei de peste ocean problema și contextul. De asta ajungem în situațiile astea de risc, de abuz, de vulnerabilitate pe care care le au tinerii”, continuă Coșciug.
Sunt multe lucruri care pot fi făcute, explică el. De la o informare mai corectă, o discuție reală în spațiul public pe tema asta, ce înseamnă tot acest proces, care sunt beneficiarii și la ce riscuri se supun ei. Dar pentru asta e necesar, în primul rând, ca plângerile studenților să fie luate în serios.
„Am rămas așa, cu impresia din anii 2000, când veneai cu peste 4.000 de dolari făcuți într-o vară. Atunci era o sumă cu care puteai să faci multe lucruri”, adaugă expertul.
Acum, diferențele între România și alte țări din Vest s-au micșorat destul de tare.
„Și nu avem genul ăsta de discuție. Adică a rămas așa o mitologie în jurul lor. Agențiile de recrutare își fac foarte multă reclamă și e foarte puțin control asupra lor. E un domeniu foarte gri când vine vorba de mai multe state, de mai mulți actori, de un spațiu care nu e european”, explică Coșciug.
Dar schimbările nu au legătură doar cu economia, ci și cu generațiile. Generația Z pare mai dispusă să vorbească despre abuzuri.
Schimbările vin și odată cu generația
Generația Z. FOTO: Alamy/ Profimedia
Anatolie Coșciug consideră că este o caracteristică a generațiilor mai tinere, aceea de a reclama abuzurile. Problemele probabil că erau acolo și înainte, dar nu se vorbea atât de mult despre ele.
De aici apare și ideea potrivit căreia „problemele au apărut peste noapte”. Chiar dacă unii au avut o experiență pozitivă cu programul sau cu un anumit loc de muncă, asta nu invalidează problemele cu care se confruntă alți studenți participanți în program.
„Poate nu existau problemele înainte, sub forma asta și, în niciun caz, nu existau înainte de internet. Dar «înainte» ăsta ar trebui să fie un termen de timp. Înainte cu cât timp? Acum cinci ani, acum 10 ani, acum 30 de ani, cu ce comparăm de fapt? Și am impresia că foarte multă lume compară subiectiv, cu propria experiență, ceea ce nu e deloc util”, continuă Silvia Ciubotaru.
Generalizarea experienței noastre de indivizi poate să genereze conflicte între oameni. De asemenea, este o sursă de competiție, care te face să te poziționezi ostil față de ceilalți, care trăiesc lucrurile diferit, explică psihologa. Însă, ca să putem să înțelegem toate aceste lucruri trebuie să luăm o poziție diferită față de traume și abuz.
Să nu ne mai fie frică de traume
„La pachet cu eticheta de prea sensibili sau sensibilitate prea mare vine și conceptul de traumă. Oamenii vorbesc despre felul în care au fost traumatizați sau afectați pe termen lung de anumite experiențe. Fără să bagatelizam, fără să ducem în ridicol noțiunea asta de traumă psihică, eu cred că e foarte important să înțelegem la ce se referă și de ce e bine să o avem în vedere. Să o luăm în calcul atunci când judecăm, când încercăm să înțelegem lumea din jurul nostru și pe noi înșine”, explică Ciubotaru.
Partea care o dezamăgește, în felul în care se raportează lumea la traumele celorlalți, este legată de atitudinea disprețuitoare față de traumă. „Totul e traumatic acum. Dar ce, toți sunteți traumatizați?”, este o întrebare care apare deseori.
„Da, trăim într-o societate plină de abuzuri și fiecare dintre noi a trecut prin situația de a construi mecanisme de apărare în raport cu aceste abuzuri. Fie că vin ele din familie, fie că vin din școală, fie că vin din societate la modul general, toți am trecut pe-acolo și toți suntem traumatizați în felul acesta. Trebuie să înțelegem că nu e o nenorocire așa de mare să avem traume psihologice”, continuă psihologa.
O soluție ar fi să lăsăm frica deoparte și să lăsăm traumele să vină către noi. La fel și cu abuzul, care trebuie să fie reclamat. Dacă nu îl numim, acceptăm daunele pe care le produce.
INTERVIURILE HotNews.ro