Sari direct la conținut

Superimunitatea judecătorilor CCR, votată de Senat: pot fi urmăriți penal, dar nu și arestați sau trimiși în judecată fără acordul a două treimi dintre ei. Bonus: pensii speciale mai mari

HotNews.ro

Senatul a adoptat luni proiectul de lege prin care se acordă imunitate și beneficii sporite judecătorilor Curții Constituționale, modificat tocmai în urma unei decizii Curtii Constituționale care declarase proiectul parțial neconstituțional. Potrivit noii variante, judecătorii CCR nu vor putea fi reținuți, arestați sau trimiși în judecată fără încuviințarea a două treimi dintre ei – adică 6 din 9, dar vor putea fi urmăriți penal. Cererea trebuie formulată de Procurorul General, și nu de Ministrul Justiției, așa cum prevedea inițial proiectul de lege.

Au fost 70 voturi „pentru și 28 „împotrivă” pentru proiectul de lege inițiat de deputatul de la minorități Adnagi Slavoliub. Senatorii au păstrat forma legii votată de Camera Deputaților, după reexaminarea cerută de CCR.

O altă modificare față de forma trimisă la promulgare este eliminarea articolului ce prevedea că „judecătorul care a fost numit pentru restul de mandat al unul alt judecător va putea fi numit, la reînnoirea Curții Constituționale, pentru un mandat complet de 9 ani”.

Ce mai prevede legea – art 66 modificat:

(2) Încuviințarea prevăzută la alin 1 se da cu votul a două treimi din numărul judecătorilor Curții Constituționale, după ascultarea judecătorului în cauza.

(3) Pentru infracțiuni săvârșite de judecătorii Curții, urmărirea penală și trimiterea în judecată se fac numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar competență de judecată aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție.

(4) În caz de infracțiune flagrantă, judecătorii Curții pot fi reținuți și supuși percheziției, PROCURORUL GENERAL (în loc de ministrul justiției – n.r.) informându-l de îndată pe președintele Curții Constituționale.

(5) Judecătorul trimis în judecată penală poate fi suspendat prin decizia plenului Curții Constituționale, adoptată cu votul a două treimi din membrii Curții. În cazul unei decizii de achitare, suspendarea încetează, iar în cazul unei decizii definitive de condamnare, mandatul de judecător al Curții încetează de drept.”

În prezent, cei care încuviințează reținerea sau arestarea sunt forurile care au propus respectivul judecător în funcție – Camera Deputaților, Senatul sau Președintele României. În plus, în prezent, dacă un judecător CCR este trimis în judecată este suspendat de drept din funcție.

Ce spune art. 66 în prezent:

(1) Judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi arestaţi sau trimişi în judecată penală decât cu aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, al Senatului sau a Preşedintelui României, după caz, la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

(2) Competenţa de judecată pentru infracţiunile săvârşite de judecătorii Curţii Constituţionale aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(3) De la dată trimiterii în judecată penală, judecătorul Curţii Constituţionale este suspendat de drept din funcţia să. În caz de condamnare definitivă, el este exclus de drept, iar în caz de achitare, suspendarea încetează.

Legea prevede însă și privilegii în ceea ce privește pensia specială. Astfel:

„Judecătorii CC cu o vechime în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior de cel puțîn 25 de ani, indiferent de vârstă și de dată pensionarii, beneficiază, la cerere, de pensie de serviciu egală cu 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile avute. Pentru fiecare an care depășește vechimea menționate, la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul, fără a oputea depăși. Pensia astfel stabilită se actualizează în raport cu indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile aferente ale judecătorilor Curții Constituționale. Pensia de serviciu se recalculează, la cerere, prin adăugarea vechimii dobândite in funcția de judecător după dată stabilirii acesteia.

În ipoteza în care calitatea de pensionar a fost dobândită înainte de intrarea în exercițiul mandatului, pensia aflată în plată se recalculează potrivit prevederilor alin (1).

Pensia de serviciu poate fi cumulată cu orice venituri realizate.

Beneficiarii pensiilor aflate în plata pot opta pentru pensia de serviciu potrivit prevederilor prevăzute la alin. (1).

La inceterea mandatului, că urmare a expriarii termenului acestuia sau a imposibilității exercitării sale din motive de sănătate, judecătorii Curții Constituționale beneficiază de o suma egală cu indemnizația netă de 6 luni.

Judecătorii CC au dreptul la pașaport diplomatic.”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro