SuperLiga: Extrema ivoriană Issouf Macalou și-a prelungit contractul cu Universitatea Cluj
Extrema ivoriană Issouf Macalou (26 de ani) a ajuns la un acord privind prelungirea contractului cu echipa de fotbal Universitatea Cluj, a anunțat clubul marți.
Fotbalistul ivorian a ajuns la Universitatea la începutul acestui an, după ce evoluase ultima dată la formația franceză din al treilea eșalon Sochaux-Montbeliard. La două luni de la oficializarea mutării, Macalou a debutat în alb și negru în prima etapă a play-off-ului, când a avut o evoluție apreciată, în ciuda înfrângerii din deplasarea de la Craiova (0-3 cu Universitatea Craiova), scrie Agerpres.
Jucătorul care a mai bifat prezențe pentru Le Mans sau Valenciennes a continuat forma bună pe tot parcursul play-off-ului din stagiunea trecută, reușind să marcheze de trei ori și să ofere o pasă decisivă.
Macalou a fost titular în ambele manșe ale dublei cu Ararat-Armenia din Conference League, iar pe plan intern a strâns alte 17 prezențe în Superligă și două în Cupa României, trecându-și în cont încă un gol și cinci pase decisive și totalizând, astfel, patru reușite și șase assist-uri în 31 de meciuri jucate pentru „U” Cluj.
Macalou este al șaselea jucător care își prelungește contractul cu Universitatea Cluj în ultimele zile, după mijlocașii Dan Nistor, Dorin Codrea, Gabriel Simion și fundașii Alex Chipciu și Iulian Cristea.