SuperLiga: Robert Ilyeș pune presiune pe conducerea clubului Csikszereda: „Și eu vreau să lucrez cu niște jucători de calitate”
Robert Ilyeș, antrenorul echipei FK Csikszereda, s-a declarat dezamăgit după înfrângerea suferită în fața celor de la CFR Cluj, scor 1-3, în etapa cu numărul 20 din SuperLiga.
Tehnicianul a vorbit despre erorile comise de jucătorii săi la golurile marcate de formația lui Daniel Pancu.
„Sunt trei greșeli personale și mai mult pot să spun că i-am făcut un cadou de trei puncte CFR-ului. Până la urmă sunt mulțumit de jocul echipei, pentru că am fost foarte bine organizați, nu prea am dat spații. Cred că i-am blocat destul de bine.
Păcat, pentru că a doua repriză am început din nou cu un cadou. Niciodată nu cer să jucam așa! Nu-mi vine să cred ca antrenor că se comit aceste greșeli individuale la nivelul la care suntem. Dar uite că se întâmplă”, a declarat Ilyes, potrivit digisport.ro.
Robert Ilyeș: „Și eu vreau să lucrez cu niște jucători de calitate”
Antrenorul a afirmat că își dorește ca șefii clubului să-i aducă întăriri în perioada de transferuri din iarnă. În caz contrar, acesta a dat de înțeles că ar putea părăsi gruparea din Miercurea Ciuc la finalul contractului, în vară.
„Nu pot să spun nimic acum, știți situația. Am avut șapte jucători de la academie pe bancă. Nu pot să comentez. Și eu vreau să lucrez cu niște jucători de calitate, cum au fost azi cei de la CFR. Ca antrenor e mult mai ok din toate punctele de vedere.
Asta e situația în momentul de față, rămâne de văzut ce va hotărî conducerea. Eu am contract până în vară și rămâne să vedem. Dacă se schimbă ceva… Dacă vom lua decizii bune pentru club, vom avea speranțe, dacă nu, acceptăm realitatea, jucăm cu cei de la academie și păstrăm filosofia”, a mai spus antrenorul grupării din Miercurea Ciuc.
FK Csikszereda se află pe locul 14 în clasamentul SuperLigii, cu 16 puncte după 20 de meciuri.
Cum au arătat cele două echipe în partida de vineri:
- CFR Cluj: Hindrich – Kun, Sinyan, Ilie, Camora – Fică (Păun ’88), Keita (Djokovic ’77), Muhar (Emerllahu ’69) – Cordea, Munteanu (Cernigoi ’88), Korenica (Biliboc ’87). Antrenor: Daniel Pancu
- Csikszereda: Pap – Gal-Andrezly, Celic, Palmeș, Paszka – Vegh, Veres – Anderson Ceara, Bodo (Brugger ’90+5), Dusinszki (Jebari ’62) – Szalay (Toth-Pal ’84). Antrenor: Robert Ilyeș.