SuperLiga: Trei jucători de la Oțelul în echipa ideală a ultimei etape
În cel mai bun unsprezece al ultimei runde din SuperLiga sunt trei jucători de la Oțelul Galați și câte doi de la Rapid București și CFR Cluj, potrivit Ligii Profesioniste de Fotbal.
Iată cum arată echipa ideală a etapei a 12-a realizată de LPF:
PORTAR
Marian Aioani (FC Rapid) – A făcut diferența dintre cele două echipe prin cele cinci intervenții.
FUNDAŞI
Milen Zhelev (Oțelul Galați) – Titular incontestabil în actualul sezon, a dominat flancul drept.
Siyabonga Ngezana (FCSB) – A gestionat bine momentele în care a fost implicat. Creșterea lui de formă se vede și în rezultatele echipei, roș-albaștrii bifând al doilea meci la rând fără gol primit.
Kennedy Boateng (Dinamo) – A fost stânca de care s-au lovit adversarii. Imbatabil în duelurile fizice.
Robert Sălceanu (Petrolul Ploiești) – Cel mai bun meci al său pe prima scenă. A pasat decisiv la golul prahovenilor.
MIJLOCAŞI
Sebastian Mailat (FC Botoșani) – A intrat și a marcat golul care a urcat-o pe FC Botoșani în fruntea clasamentului. Este jucătorul cu cele mai multe contribuții ofensive: șase goluri și trei pase decisive.
João Lameira (Oțelul Galați) – Căpitanul gălățenilor a marcat cu capul de două ori, ambele goluri fiind izbutite în urma unor faze fixe executate de Andrei Ciobanu.
Lindon Emërllahu (CFR 1907 Cluj) – Pe lângă golul marcat, a fost implicat în multe alte acțiuni ofensive inițiate de ardeleni.
ATACANŢI
Alexandru Dobre (FC Rapid) – Din nou, cel mai bun de pe teren! Dublă și deviere decisivă la golul marcat de Koljic.
Louis Munteanu (CFR 1907 Cluj) – Gol și pasă de gol. Ne-a amintit de jucătorul din sezonul trecut, când a fost golgheterul campionatului.
Andrezinho (Oțelul Galați) – A contribuit la meciul perfect făcut de gălățeni cu un gol și o pasă decisivă.
ANTRENORUL ETAPEI
Eugen Neagoe (Petrolul Ploiești – FOTO) – A pregătit excelent meciul cu FC Argeș, o echipă care a impresionat în acest sezon. La final, s-a bucurat de o victorie mult așteptată de către prahoveni.