Sari direct la conținut

Suplimentele și refuzul tratamentului hormonal: greșelile care pot agrava bolile tiroidiene. Avertismentul endocrinologului Ioana Constantin, MedLife

Suplimentele și refuzul tratamentului hormonal: greșelile care pot agrava bolile tiroidiene. Avertismentul endocrinologului Ioana Constantin, MedLife
Dr. Ioana Constantin Foto: MedLife

Oboseala, lipsa de energie, anxietatea, tulburările de somn și starea generală proastă pot fi semnele unor probleme cu glanda tiroidă. Aproximativ 4,5% din populația adultă a României suferă de hipotiroidism, cea mai frecventă afecțiune tiroidiană, potrivit statisticilor, iar majoritatea sunt femei. Acestora li se adaugă persoanele cu hipertiroidism, noduli și cancer tiroidian, ceea ce face ca afecțiunile glandei tiroide să fie foarte frecvente în România. Din păcate, în epoca TikTok și a tratamentelor recomandate de influenceri, tot mai mulți pacienți ajung la endocrinolog după luni de automedicație sau suplimente luate „pentru echilibrarea hormonilor. Dr. Ioana Constantin, medic endocrinolog în cadrul Hyperclinicii MedLife Floreasca, explică ce analize sunt cu adevărat utile și care sunt greșelile frecvente care pot agrava bolile tiroidiene.

Sub influența valurilor de informații din rețelele sociale, mulți români încearcă să „repare“ dezechilibrele hormonale prin metode alternative: cu suplimente naturale sau diverse diete „speciale“. În special femeile care se tem de tratamentul hormonal pentru tiroidă încearcă să amâne decizia medicală și apelează la suplimente cu seleniu, tincturi de plante sau regimuri „de curățare“. Numai că aceste metode pot agrava boala, avertizează dr. Ioana Constantin.

„Am avut pacienți care ani de zile au încercat să evite tratamentul hormonal. Au luat spirulină sau tincturi cu iod și au ajuns cu o funcție tiroidiană blocată. Din fericire, și-au revenit după ce au început tratamentul corect“, spune medicul.

Spirulina și tinctura de nuci verzi: două „remedii naturale care pot face mai mult rău decât bine

În bolile tiroidiene, unele suplimente „naturale“ promovate pe rețelele sociale nu sunt deloc inofensive. Spirulina și tinctura de nuci verzi sunt adesea folosite, dar conțin cantități mari de iod, un element care poate destabiliza complet funcția tiroidiană. „În cazul persoanelor cu afecțiuni tiroidiene, aceste suplimente pot agrava dezechilibrul hormonal și pot bloca funcția tiroidei“, explică dr. Ioana Constantin.

Medicul povestește un caz concret pe care l-a avut la cabinet: o pacientă tânără cu hipotiroidism, care a refuzat ani buni terapia de substituție cu hormoni tiroidieni, preferând suplimentele. „După mai multe încercări nereușite, inclusiv cu spirulină și seleniu, a recurs la tratamentul standard. Din fericire, era tânără și nu dezvoltase complicații“, povestește endocrinologul.

Ce se întâmplă cu persoanele care refuză tratamentul hormonal

Tratamentul de substituție hormonală pentru hipotiroidism este simplu, sigur și extrem de eficient, dar mulți pacienți se acomodează greu cu gânsul că sănătatea lor depinde de o „pastilă zilnică“.

„În cazul hipotiroidismului, substituția cu hormoni tiroidieni este singurul tratament eficient. Fără el, simptomele se agravează treptat – oboseală, creștere în greutate, depresie, tulburări de concentrare. În timp, se pot instala complicații cardiovasculare, tulburări de metabolism și infertilitate“, avertizează endocrinologul.

De asemenea, autotratamentul cu suplimente neadecvate poate masca simptomele o perioadă, dar afectează controlul bolii pe termen lung. „Există pacienți care ajung târziu la medic, după luni sau ani de automedicație, iar echilibrarea funcției tiroidiene devine mai dificilă.“

Ce face, de fapt, tratamentul de substituție tiroidiană

În realitate, hormonii tiroidieni administrați în hipotiroidism sunt identici cu cei produși de organism. Nu „îngrașă“, nu „dau dependență“ și nu „distrug tiroida“, mituri des întâlnite în spațiul public. „Este un tratament de substituție, nu de stimulare. Practic, înlocuim ceea ce corpul nu mai poate produce suficient. Odată reglată doza, pacientul duce o viață absolut normală, fără restricții“, explică dr. Constantin.

Când suplimentele chiar au sens și când nu

Un supliment cu beneficii demonstrate pentru echilibrare hormonală tiroidiană este seleniul, dar doar în anumite condiții. „Seleniul este indicat în bolile autoimune tiroidiene, cum este tiroidita Hashimoto, dar nu și în cazul nodulilor tiroidieni simpli. Iar doza trebuie să fie corectă – supradozarea poate fi toxică“, semnalează medicul.

Multe dintre produsele „naturale“ vândute online sau în farmacii conțin cantități necontrolate de iod sau seleniu, iar asocierea lor poate destabiliza complet funcția glandei tiroide. „Pacienții ar trebui să ia suplimente doar la recomandarea medicului endocrinolog, pe baza analizelor. În ghidurile medicale nu există conceptul de «supliment pentru reglarea hormonilor»“, subliniază medicul.

Palpitații după anumite investigații

Un alt risc adesea ignorat este asociat substanțelor de contrast iodate folosite la investigații imagistice, cum sunt CT-urile sau coronarografiile. „La persoanele vârstnice sau cu afecțiuni tiroidiene nediagnosticate, aceste substanțe pot declanșa hipertiroidism. Am avut pacienți vârstnici care au făcut insuficiență cardiacă sau fibrilație atrială după o coronarografie, pentru că nu li s-a verificat funcția tiroidiană ulterior“, explică dr. Ioana Constantin.

Recomandarea specialiștilor este ca, la 4-6 săptămâni după o procedură cu contrast iodat să se efectueze analize pentru funcția tiroidiană, mai ales dacă apar palpitații, slăbiciune sau transpirații excesive.

Nu recomandăm analiza cortizolului doar pentru a vedea cât de stresați suntem

Un alt mit popular, amplificat de rețelele sociale, este acela al cortizolului „măsurat în sânge“ pentru evaluarea stresului. „Cortizolul este un hormon secretat de glandele suprarenale și nivelul său crește în condiții de stres, dar valorile variază mult de la o zi la alta. O analiză simplă nu spune nimic despre cât de stresat e cineva. De aceea nu o recomandăm decât dacă suspectăm o boală, cum ar fi sindromul Cushing“, explică endocrinologul.

Adevăratele soluții pentru controlul stresului constau în schimbări de rutină: somn suficient, activitate fizică, relaxare reală. „Fiecare pacient trebuie să găsească propriul mecanism de reglare – sport, dans, yoga, psihoterapie“, adaugă medicul.

Totuși, e important ca, atunci când o persoană se simte copleșită de stres, de oboseală și de stări anxioase, să-și evalueze și starea tiroidei, în cadrul analizelor de rutină. Pe lângă tulburările hormonale, simptomele emoționale – anxietate, insomnie, iritabilitate – pot fi primele semne ale unei probleme endocrine. „Hipotiroidismul se manifestă adesea prin dispoziție depresivă, lentoare mentală și somnolență, în timp ce hipertiroidismul dă anxietate și insomnii. În ambele situații, tratamentul restabilește echilibrul și starea de bine“, explică dr. Constantin.

Medicina bazată pe influenceri poate fi periculoasă

Dr. Ioana Constantin avertizează că automedicația după sfaturi luate de pe internet a devenit o problemă serioasă. „Vin pacienți care și-au făcut analize după liste văzute pe TikTok, au luat suplimente pe cont propriu și au ajuns cu valori complet dezechilibrate ale hormonilor. În unele cazuri, vedem și efecte adverse serioase.“ De aceea, medicul insistă asupra rolului filtrului medical: „E foarte bine că oamenii se informează, dar informația trebuie validată de specialiști. Endocrinologia este o știință de finețe – o doză prea mare sau prea mică, fie de hormoni, fie de suplimente, poate schimba tot echilibrul organismului.“

***

Citește și alte articole informative, pe subiecte medicale, în secțiunea Facem România bine.

Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, și își propune să fie o sursă de informare și inspirație pentru o viață sănătoasă și echilibrată.

Sănătatea reprezintă principala sursă de fericire a românilor. La MedLife, fericirea oamenilor ne bucură și ne motivează să oferim soluții medicale la cele mai înalte standarde.

Indiferent de specialitate, la MedLife găsești oricând medici buni, a căror expertiză este completată de cele mai avansate tehnologii din domeniul medical și o infrastructură modernă, asigurând o îngrijire personalizată fiecărui pacient.

Află mai multe detalii despre toate serviciile pe https://www.medlife.ro/

Articol susținut de MedLife