Te alegi mereu cu câte un partener toxic? Iată de ce ne atrag persoanele nepotrivite
Îți dorești o relație stabilă și echilibrată, cu șanse de viitor, dar nu trece mult timp și constați că iar te-ai ales cu un partener toxic. Ajungi să te întrebi cum de nimerești în astfel de relații nepotrivite, de ce repeți același tipar, ba chiar să îți spui că poate e ceva în neregulă cu tine. Nu ești singura, suntem mulți care trecem prin așa ceva. Însă iată ce poți face, și cum poți ajunge să recunoști semnalele de alertă.
Există un tipar toxic
Relația cu un partener toxic începe de cele mai multe ori cu același scenariu, doar că variază, poate, comportamentul la care apelează.
Dacă este indisponibil, impredictibil, nu face planuri cu tine, nu-și asumă responsabilitatea pentru faptele sale (tu ești de vină că înțelegi greșit!), răspunde greu la mesaje sau după o lungă perioadă de timp (de exemplu, a doua zi)… e posibil să fii „fericitul câștigător” al unei relații toxice.
Ce înseamnă acest lucru? În primul rând, nevoile tale nu vor fi îndeplinite, fie deloc, fie nu așa cum ai tu nevoie. Se poate întâmpla și opusul, respectiv te vei simți sufocată de atenție – love bombing. Mai mult, atunci când ai nevoie, te va lăsa să te descurci singură, deși ți-a promis că va fi acolo; sau va schimba planurile ori de câte ori va simți să facă asta, punând presiune pe tine să-i faci pe plac… altfel, nu vă mai vedeți deloc; sau, pentru a te „bucura” de compania sa, îți va impune să te comporți, vorbești, îmbraci, fii, într-un anume fel!
Orice lucru care te face să alegi între nevoile tale și ale altuia, cu consecința unei eventuale „pedeapse” din partea persoanei respective și lipsa noțiunii de negociere, de compromis, de „te aud și pe tine”, este o relație cu un partener toxic.
Probabil vei zice „Bine, dar știu sau simt că nu este în regulă așa ceva, și totuși nu pot spune NU!”.
Modelul de cuplu îl învățăm în copilărie
Orice pe lumea este un concept pe care îl umplem cu semnificații. Așa și cu ideea de relație de cuplu. Cum vedem, auzim, simțim că se poartă părinții noștri în cuplu, așa învățăm și noi că este cuplul.
Totodată, modul în care ne îndeplinesc nevoile persoanele de atașament (părinți, bunici, alți membri ai familiei prezenți în copilăria noastră), definește așteptările noastre în legătură cu acel „cum” ar trebui să fie partenerul meu.
INTERVIURILE HotNews.ro