Cât costă începerea anului școlar pentru un român, un bulgar sau un maghiar și cele mai mari temeri ale părinților / Prima nu are legătură cu banii
Teama de bullying (38%) devansează îngrijorările legate de greutatea ghiozdanului (33%) sau cea privind siguranța fizică a copilului (32%), arată un studiu realizat de firma de research MKOR, transmis vineri HotNews. Prima teamă e comună, dar apoi ierarhiile se schimbă.
Bugetul mediu alocat pentru începerea școlii este în medie de 450 RON, dar ascunde lumi paralele: Părinții din sistemul privat alocă 660 RON, cu peste 50% mai mult decât cei din sistemul public (430 RON).
Piața paralelă a meditațiilor s-a normalizat: 44% dintre părinți investesc în pregătire suplimentară, cu un cost mediu de 100 RON/ședință, pentru a compensa lipsurile sistemului.

Coșul de cumpărături este dominat de haine: Deși 83% dintre părinți cumpără și rechizite, bugetul pentru îmbrăcăminte (570 RON) este aproape dublu față de cel pentru papetărie (300 RON).
„În 2025, întoarcerea la școală nu mai e doar despre coșul de cumpărături. Părinții ne spun clar: siguranța emoțională a copiilor cântărește mai mult decât nota de plată a cumpărăturilor pentru ghiozdan. Bullying-ul e tema care nu mai poate fi amânată – pentru școli, comunități și pentru noi toți.” – Cori Cimpoca, Fondatoarea MKOR
Bullying-ul, noua anxietate nr. 1 a părinților
Înaintea grijilor legate de caiete și uniforme, părinții vorbesc despre siguranța emoțională a copiilor lor. Teama de comportamente agresive și conflicte între elevi este resimțită mai acut de mame (46%) decât de tați (31%) și atinge un vârf în rândul părinților de preșcolari, unde 1 din 2 semnalează această problemă (51%). Alte griji practice, precum greutatea ghiozdanului, devin centrale abia în ciclul gimnazial (47%).
Bullying-ul este principala îngrijorare în special în București și Ilfov, unde preocuparea pentru siguranță urcă la 44%. Părinții cu studii superioare adaugă pe agendă și programa școlară (31%), semn că presiunea nu se măsoară doar în bani, ci și în calitatea mediului educațional.

Costurile reale: O piață polarizată, dincolo de media de 450 RON
Deși bugetul mediu pentru un copil este de 450 RON, acesta ascunde diferențe izbitoare. În sistemul privat, părinții alocă 660 RON, cu peste 50% mai mult decât în cel public (430 RON). Disparitățile regionale sunt la fel de tranșante: în Vestul țării bugetul mediu urcă la 590 RON, în timp ce în Sud coboară la 330 RON – o diferență de 78%.
Pe măsură ce copiii cresc, cresc și notele de plată: bugetul pentru îmbrăcăminte urcă cu 36% (de la 470 RON la grădiniță la 640 RON la liceu), iar investiția în produse IT crește cu 48% (de la 850 RON în ciclul primar la 1.260 RON la liceu).
Majoritatea părinților navighează cu pragmatism între canalele de retail: 51% rămân fideli magazinelor fizice, în timp ce 41% combină online-ul cu offline-ul într-o strategie hibridă, care atinge apogeul în București (52%). Decizia finală la raft este o negociere tensionată între calitate (50%), preț (48%) și preferința copilului (42%).
În digital, domină marketplace-urile (62%), urmate de magazinele online specializate (45%). Bucureștiul conduce la adopția hibridă, cu 52% dintre părinți alternând canalele pentru a optimiza raportul calitate-preț și stocuri disponibile.
Meditațiile, o normă care adâncește inegalitățile
Studiul confirmă că pregătirea suplimentară a devenit o componentă structurală a cheltuielilor. 44% dintre părinți plătesc pregătire suplimentară, cu un cost mediu de 100 RON/ședință.
Matematica domină solicitările (92% dintre cei care fac meditații), urmată de Limba română (59%) și limbile străine (33%). Presiunea examenelor împinge fenomenul la liceu (67%) față de primar (21%), iar accesul este puternic stratificat: 58% dintre familiile cu venituri mari și 51% dintre părinții cu studii superioare apelează la meditații pentru copiii lor, comparativ cu 34% la venituri mici și 13% la studii generale – un semnal de neîncredere sistemică și de inechitate în accesul la performanță.
O viziune ruptă de realitate: ce așteaptă românii de la școală
Datele coroborate cu studiul MKOR „Educația din perspectiva românilor” (mai 2025) arată că anxietățile părinților sunt simptome ale unor probleme sistemice. Românii își doresc o școală care formează oameni informați și culți (70%), dar identifică drept frâne majore lipsa unei viziuni naționale coerente (48%) și subfinanțarea cronică (48%). Această ruptură între ideal și realitate alimentează neîncrederea și împinge părinții spre soluții paralele, precum meditațiile.
Cît costă începerea școlii în Bulgaria și Ungaria
În Bulgaria, începerea școlii publice este gratuită pentru copii (școlarizarea obligatorie între 5 și 16 ani), însă părinții cheltuiesc, în medie, între 80 și 150 € pentru rechizite școlare la începutul anului, în funcție de regiune și nivel. Costurile reale cresc în școlile private sau internaționale: taxa anuală poate depăși 1.500–3.000 €, fără a include rechizite și servicii suplimentare.
OCDE și UNICEF semnalează că hărțuirea școlară este frecventă în Bulgaria și afectează starea de bine psihologică a elevilor; părinții indică în principal această teamă.
Problemele legate de siguranță (bătăi, accidente la școală) sunt și ele menționate ca temeri, dar cu o intensitate mai mică decât cea a hărțuirii.
Povara ghiozdanului sau a rechizitelor este semnalată printre grijile materiale ale bulgarilor, dar rămâne secundară în comparație cu relațiile sociale și prevenirea hărțuirii.
În Ungaria, școlarizarea la stat este tot gratuită, dar un părinte trebuie să prevadă între 100 și 200 € pentru materiale și rechizite școlare pentru un elev, în funcție de oraș și de școală. La privat sau pentru școlile internaționale din Budapesta, taxa anuală este de obicei între 4.500 și 5.500 €.
Aproximativ 30% dintre elevii maghiari au declarat că au fost victime ale intimidării sau hărțuirii școlare, potrivit unui raport al Comisiei Europene și al UNESCO.
Actele de hărțuire îi afectează în mod special pe elevii LGBTIQ, dintre care 82% spun că au fost victime ale hărțuirii verbale, dar fenomenul vizează și violențele între elevi în general.
Siguranța fizică este, de asemenea, o preocupare tot mai mare: legislația maghiară a introdus din 2020 „gardieni școlari” pentru a preveni violența, fapt ce arată importanța subiectului pentru familii.
Greutatea ghiozdanului este menționată la maghiari doar ca o problemă logistică, mult mai puțin îngrijorătoare decât hărțuirea sau riscurile de violență.
