Timisoara: Baiatul de 10 ani internat la spital cu rani grave in urma furtunii de duminica respira singur, in timp ce fetita de 11 ani se afla in stare grava
Unul dintre cei doi copii raniti grav in timpul furtunii de duminica, un baiat de 10 ani, a fost detubat de medici, iar evoluta starii sale de sanatate este favorabila, in timp ce cel de-al doilea copil, o fetita de 11 ani se afla in stare stationara grava, cei doi fiind operati de medicii de la Neurochirurgie, scrie news.ro.
Managerul Spitalului Judetean Timisoara, medicul Marius Craina a declarat, luni, ca starea de sanatate a baiatului de 11 ani internat cu rani grave in urma furtunii de duminica este una favorabila si ca acum respira singur.
„Starea baiatului de 10 ani este mult imbunatatita. La pranz colegii de la sectia de Terapie Intensiva au reusit detubarea si acum respira spontan. Estimam o evolutie favorabila si speram ca pe viitor sa evolueze spre bine”, a declarat Marius Craina.
In schimb, cel de-al doilea copil internat cu rani grave la Spitalul Judetean Timisoara, dupa furtuna de duminica dupa-amiaza, o fetita de 11 ani, se afla in continuare in stare grava.
„Starea fetitei de 11 ani este stationara grav. Sa nu uitam ca a fost mult mai grava, la internare. Investigatiile au aratat o stare neurochirurgicala mult mai grava si complexa. Interventia chirurgicala a fost de asemenea, complexa”, a declarat Marius Craina.
Cei doi copii au fost internati la sectia de Neurochirurgie, fiind operati, in urma ranilor suferite in timpul furtunii.
In total 11 persoane sunt internate la spital, la Timisoara, dupa ce au suferit rani in urma vijeliei de duminica.