Tinere agresate într-un tramvai din Capitală. Una dintre ele a avut nevoie de îngrijiri medicale
Un bărbat a fost imobilizat de jandarmi, miercuri, după ce le-a agresat pe trei tinere într-un tramvai de pe linia 32 din București, transmite News.ro.
Jandarmeria București a spus că incidentul a avut loc miercuri dimineață.
„În această dimineaţă, în jurul orei 06:50, un echipaj de intervenţie antiteroristă al Jandarmeriei Capitalei, aflat în zona staţiei STB Calea Rahovei, a observat mai multe persoane aflate în stare de agitaţie în apropierea tramvaiului 32, aflat în staţie. Intervenind prompt pentru stabilirea situaţiei de fapt, jandarmii au aflat că un bărbat aflat în mijlocul de transport a agresat fizic mai multe persoane de sex feminin”, se arată în comunicat.
Jandarmii spun că „agresorul a fost imediat identificat şi imobilizat de forţele de ordine”.
Verificările au dus la concluzia că individul în cauză le lovise pe două tinere, cu vârste de 19, respectiv 20 de ani, și pe o minoră de 17 ani.
La fața locului a intervenit și un echipaj medical de ambulanță, care i-a acordat îngrijiri uneia dintre victime.
Foto: Cateyeperspective | Dreamstime.com
