Sari direct la conținut

Tinerii care au distribuit materiale calomnioase cu Bogdan Olteanu au fost platiti de PSD

HotNews.ro

Tinerii care au distribuit materiale electorale calomnioase cu Bogdan Olteanu au declarat ca au fost acostati, duminica, in zona Domenii, de doi barbati in canadiene rosii purtand insemnele PSD, care le-au dat cate un milion de lei pentru distribuirea flyerelor, sustin surse din Politie.

Bogdan Olteanu a declarat, duminica, ca doi indivizi ce distribuiau materiale electorale false, potrivit carora Olteanu ar promova si proteja minoritatile sexuale, au fost prinsi sambata de politie, el depunand totodata plangere la BEM si la Sectia 4 de Politie din Capitala, relateaza NewsIn.

„In urma cu 24 de ore in zona Domenii, din colegiul in care candidez, au fost gasiti si dusi la Sectia de Politie doi indivizi care distribuiau un material fals, sub forma unei carti postale pretins initiate de mine”, a declarat duminica Bogdan Olteanu.

Materialul distribuit in zona Pajura si Domenii, vineri si sambata noaptea, continea mesaje de invitare la semnarea unei petitii prin care Teatrul Masca sa fie transformat intr-un „centru multicultural in care minoritatile sexuale se pot intalni si exprima in mod liber”. Materialul mai contine si doua fotografii, una cu Bogdan Olteanu titrata „Protectie pentru minoritatile sexuale” si o alta in care sunt prezentate doua maini ce au pe inelar doua inele inscriptionate cu simbolul „masculin”.

Olteanu a precizat ca cei doi au fost prinsi de politistii de la Sectia 4, pe Bulevardul Ion Mihalache, in apropierea unei farmacii. Potrivit lui Olteanu, cei doi s-ar fi aflat sub influenta drogurilor si ar fi recunoscut ca au primit, in schimbul distribuirii acestor materiale, suma de 100 lei fiecare. In ceea ce priveste persoanele care i-au angajat pe cei doi, Bogdan Olteanu a declarat ca ancheta este inca in desfasurare, iar dupa terminarea acesteia se vor publica si numele.

In plangerea inaintata Politiei, Bogdan Olteanu a solicitat identificarea si sanctionarea persoanelor care se afla in spatele acestei actiuni, dar si a tipografiei care le-a tiparit.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro