Toader contrazice un înalt oficial german: Nu am discutat nimic despre corupție, DNA sau revocarea lui Kovesi
Tudorel Toader susține că nu a discutat cu Guido Wolf, ministrul Justiţiei şi Afacerilor Europene al landului german Baden-Württemberg, despre revocarea Laurei Codruța Kovesi sau despre corupție, după ce oficialul german a afirmat că îl va întreba pe ministru despre aceste teme, întrucât combaterea corupției este importantă.
„Fiind făcută la intrarea în MJ, declarația ministrului Wolf exprimă gândurile acestuia. În cadrul întrevederii oficiale nu s-a discutat nimic despre: corupție – DNA – revocare procuror-șef – respectarea standardelor Comisiei de la Veneția. Restul constituie o declarație pentru presă !”, scrie Tudorel Toader, pe Facebook.
Într-un comunicat de presă de presă al Ministerului Justiției, citat de Mediafax, se arată că: „subiectele abordate în cadrul întrevederii au vizat aspecte privind pregătirea exercitării de către România a Președinției Consiliului UE în prima jumătate a anului 2019, reformele în domeniul justiției, evoluțiile legislative recente în materie penală, precum și relațiile de cooperare a României cu Germania în domeniul justiției”.
Guido Wolf, ministrul Justiţiei şi Afacerilor Europene al landului german Baden-Württemberg, a declarat vineri, înainte de întâlnirea cu Tudorel Toader, că emiterea unor legi cu dedicație ar fi un semnal fatal, cu referire la discuțiile conform cărora unele modificări l-ar favoriza pe Liviu Dragnea.
”Am auzit aceste discuţii, am auzit aceste zvonuri, ne aflăm aici pentru a discuta cu ministrul Justiţiei. (…) Ar fi un semnal fatal ca o reformă în sistemul judiciar ar avea ca obiectiv protejarea anumitor persoane de investigaţiile penale. (…) Suntem aici şi vom discuta despre aceste lucruri”.
Rugat să comenteze acţiunile de combatere a corupţiei în România, Guido Wolf, a continuat: „Eu mă aflu aici în calitatea de ministru al Afacerilor Europene al landului Baden-Württemberg. (…) Combaterea corupţiei este importantă, este normal să avem în Europa drepturi şi valori comunitare, este important şi pentru economie, pentru investitori, să funcţioneze sistemul statului de drept, să fie combătută corupţia; de aceea, sunt interesat să vorbim şi despre motivele demiterii şefei Direcţiei anticorupţie şi despre cum este gândită combaterea corupţiei în continuare”.