Toparceanu si Dragnea. Extra-ordinarul banalitatii – s-au bagat masline la colt

… pentru ca un val de entuziasm, impletit cu un fior de neliniste, precum intr-un martisor intarziat, a strabatut tara de la un capat la altul. Vorba lui Toparceanu:

A trecut întâi o boare

Pe deasupra viilor,

Şi-a furat de prin ponoare

Puful păpădiilor.

Telefoanele au inceput sa zbarnaie, retelele de socializare s-au aglomerat (si) mai mult.

Mai târziu, o coţofană

Fără ocupaţie

A adus o veste-n goană

Şi-a făcut senzaţie.

Oameni care nu-si mai vorbisera de ani buni, si-au redescoperit afinitatile sau, dupa caz, antipatiile politice.

Zvonul prin livezi coboară.

Colo jos, pe mlaştină.

S-a-ntâlnit un pui de cioară

C-un bâtlan de baştină.

Ai auzit verdictul?

Într-o clipă, alarmate,

Ies din şanţuri vrăbiile.

Papura pe lac se zbate

Legănându-şi săbiile.

De la condamnarea lui Adrian Nastase n-a mai fost atat vuiet si vaiet.

De emoţie, în surdină,

Sub un snop de bozie,

O păstaie de sulcină

A făcut explozie.

Televiziunile o tin intr-un “breaking news” care nu se mai “break” nici macar pentru publicitate.

Trei petunii subţirele,

Farmec dând regretelor,

Stau de vorbă între ele:

“Ce ne facem, fetelor?…”

Ce s-a intamplat, de fapt? O prima instanta l-a condamnat (din nou) pe Liviu Dragnea, la inchisoare cu executare. O nimica toata. L-au ciuruit.

Normal.

A venit toamna.

Toamna vine in fiece an, doar gazele si florile si frunzele lui Toparceanu sunt luate de fiecare data prin surprindere.

Avea si Calin Popescu-Tariceanu dreptatea lui, cand pomenea de intoarcerea la vremuri de mult apuse. Doar ca pe invers. Ca atunci, a inceput sa ne ia prin surprindere normalitatea. Banalul. Ordinarul. Andrei Plesu, cu inconfundabila-i savoare, povestea ca, pe vremea comunismului, in Germania, la brutarie, oamenii se uitau chioras cand intreba, candid: “Aveti paine?” Implicit in cautatura urata a vanzatorului era si raspunsul: “Normal ca avem paine, doar de aia suntem ‘Brutarie’. Iti bati joc? Faci pe desteptul?” Habar n-avea bietul neamt (din Vest), ca sub comunism la Brutarie nu se gasea intotdeauna paine, la Macelarie nu intotdeauna carne, ba chiar nici la Librarie intotdeauna carti. Si mai zicea Andrei Plesu ca, la Revolutie, prima savoare a libertatii a fost cand o vecina, infruntand gloantele, a venit si-a strigat: “S-au bagat masline la colt! Si nu e coada!”

Asta e revolutia normalitatii. Pentru noi, insa, ordinarul e inca extra-ordinar. Noi nu ne-am pierdut prospetimea senzatiilor.

Suntem precum bolnavul de cancer care se bucura in fiece dimineata ca rasare soarele sau ca (inca) nu-l doare nimic.

[Banc, nu intamplator, de pe vremea lui Ceausescu: Dupa un accident de circulatie, militianul intervieveaza impricinatul – „Ce s-a intamplat? Impricinatul, candid precum Andrei Plesu, raspunde: „Conducatorea automobilului din fata mea a semnalizat ca va vira la stanga.” „Si?” intreaba nerabdator militianul. „Si, contrar previziunilor mele, a virat la stanga!”]

Pentru pretentiosi, putem, insa, ridica nivelul discutiei.

Epifania e extra-ordinara. Mergea Saul pe Drumul Damascului, cand a avut o epifanie care i-a schimbat viata, numele si soarta crestinismului. Ce e, de fapt, epifania? Epifania e aratarea a ceea ce era acolo tot timpul, sub nasul tau, dar n-o priveai pentru ca erai prea obisnuit s-o vezi. O vedeai, dar n-o priveai. (Cam ca la James Joyce, turnul cu ceas din Dublin.)

Citeste intreg articolul pe Contributors.ro