Skip to content

Traficul maritim prin Strâmtoarea Ormuz s-a oprit din nou după noile lovituri ale SUA și Iranului

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Traficul maritim prin Strâmtoarea Hormuz a încetinit până aproape de blocaj complet după ce Statele Unite au lovit Iranul pentru a doua zi consecutiv, relatează Al Jazeera.

Circulația prin această cale navigabilă crucială este acum limitată în mare parte la o rută nordică aprobată de Iran, în timp ce un coridor mai sudic, susținut de Oman și Statele Unite, a înregistrat foarte puțină activitate.

Doar un superpetrolier aflat sub sancțiuni americane, care părăsea Golful Persic, și o navă portcontainer sub pavilion iranian au fost observate traversând strâmtoarea, potrivit Bloomberg News.

Acest lucru reprezintă o scădere dramatică față de nivelurile recente de activitate. În cele trei săptămâni care au urmat acordului interimar dintre Statele Unite și Iran privind redeschiderea Strâmtorii Hormuz, numărul mediu zilnic al tranzitelor navelor care transportă mărfuri a fost de 34, cu un vârf de 59 pe 24 iunie, potrivit datelor companiei Kpler.

Datele arată că, în timpul conflictului, numărul traversărilor zilnice a fost, în majoritatea zilelor, sub 20.

Trump spune că acordul de pace cu Iranul nu mai este valabil

Forțele aeriene americane au lansat noi lovituri asupra unor ținte din Iran în cursul nopții de miercuri spre joi în condițiile în care președintele Donald Trump a denunțat acordul de pace încheiat anterior cu Teheranul.

„Din punctul meu de vedere, este doar o pierdere de timp să am de-a face cu ei”, a spus Donald Trump, cu referire la liderii iranieni.

Președintele SUA Donald Trump a declarat miercuri că memorandumul de înțelegere semnat cu Iranul pentru a pune capăt conflictului este „terminat”, adăugând că nu dorește să colaboreze cu Teheranul și calificându-i pe liderii iranieni drept „oameni bolnavi”.

Iranul a lansat la rândul său noi lovituri asupra unor ținte din statele din regiunea Golfului Persic, ca răspuns la bombardamentele americane.

Trump anunțase la jumătatea lunii trecute încheierea unui acord de pace interimar cu Iranul, urmând ca detaliile sale exacte să fie stabilite de echipele de negociatori ale celor două părți.

Însă negocierile între Teheran și Washington s-au blocat din cauza mai multor divergențe cheie precum soarta stocului de uraniu îmbogățit al Iranului, pentru care președintele Trump a insistat să fie scos din țară.