Sari direct la conținut

Traian Băsescu analizează scenariul în care Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă ar fi contracandidați la alegerile prezidențiale

HotNews.ro
Traian Basescu, Foto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu
Traian Basescu, Foto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu

Scenariul în care Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă ar fi contracandidați la alegerile prezidențiale ar fi „un semn de prostie”, consideră fostul președinte Traian Băsescu. El a susținut, la Digi24, că într-o astfel de formulă cele două mari partide nu ar avea decât de pierdut.

„Cele două partide nu reușesc să stabilească cine dă președintele, cine dă premierul. Asta e clar. Pe urmă, cele două partide nu reușesc să stabilească când vor fi alegerile, în septembrie sau în decembrie, cum e normal.

Ciolacu vrea în septembrie că atunci se măresc pensiile, iar el, fiind socialist convins, știe că atunci când dai un ban, iei un vot. Liberalii nu au niciun interes să se facă prezidențiale în septembrie, pentru că mărirea pensiilor nu e lipită și de ei, ci strict de PSD, care a promovat în fiecare seară minunea recalculării pensiilor din septembrie. Ciolacu ar candida mizând că dacă da un ban la electorat și nu-s puțini, sunt 3.5 milioane care vor avea pensiile mărite, va primi în schimb voturi. PNL vrea în decembrie, pentru că ar vrea să-l vădă pe Ciolacu anunțând măsurile de reducere a deficitului bugetar. Aceste calcule îi împiedică să ajungă la o concluzie”, a susținut Traian Băsescu, duminică seară, la Digi24.

În opinia sa, ar fi o greșeală ca Marcel Ciolacu să candideze: „Ca premier are putere, are tot”.

Întrebat despre un tandem Ciucă-Ciolacu la prezidențiale, Traian Băsescu a apreciat că, în opinia sa, aceasta ar fi soluția: „Nici nu văd altă soluție. Problema e ca ei să ajungă la concluzia – care la Cotroceni, care la Palatul Victoria (…) Băsescu a avut 10 ani la Cotroceni, așa e, dar am avut 4 ani cu guvern ostil, guvernul Tăriceanu, și doi ani și jumătate cu Ponta. 6 ani jumate am fost în confruntare cu guvernul. Ce vreau să spun e că marea greșeală ar fi să nu se înțeleagă, să se confrunte”.

Fostul președinte a insistat că Mircea Geoană „nu are șanse” la prezidențiale.

Chestionat dacă consideră că Geoană ar avea șanse dacă PSD și PNL ar avea candidați separați, Traian Băsescu a apreciat că nici în acest scenariu fostul lider al PSD nu ar avea șanse.

„Dacă cele două partide candidează separat tot n-are șanse. Gândiți-va că în turul 2 se unesc. Candidați separat în turul 1. Unul din ei intră în turul 2 și acolo cel care intră – Ciolacu sau Ciucă – va primi susținerea ambelor partide. Mașinăria de partid va conta vital. Specificul prezidențialelor e că mășinăria de vot e foarte bine mobilizată la prezidențiale, e ca la locale”, a declarat Băsescu.

El crede că „nu are nimeni nicio șansă” dacă PSD și PNL „acționează corect”.

Întrebat despre scenariul în care cele două partide nu s-ar înțelege și ar candida separat, Traian Băsescu a răspuns: „Nu cred. Ar fi un semn de prostie”.

CITEȘTE ȘI: Ciolacu, despre prezidențiale: PSD va avea propriul candidat. Domnul Geoană nu e din afara partidului / Despre mutarea alegerilor: „Șmecheria se oprește la poarta Palatului Victoria”

INTERVIURILE HotNews.ro