Skip to content
UPDATE

Amenințat de Trump cu „iadul”, Iranul spune că va transforma el însuși „întreaga regiunea într-un iad” / Evaluarea serviciilor / Anunțul mediatorilor

Președintele american Donald Trump a declarat, sâmbătă, că mai sunt doar 48 de ore până la termenul-limită pe care l-a dat Iranului pentru încheierea unui acord, amenințând că, în caz contrar, va dezlănțui „tot iadul” asupra Republicii Islamice. În replică, Teheranul a spus că „întreaga regiune” va deveni „un iad” pentru Statele Unite și Israel dacă escaladarea continuă.

Liderul Statelor Unite a amenințat Iranul cu bombardarea infrastructurii energetice, însă ultimatumul a fost amânat de două ori – cel mai recent în 26 martie, pentru un interval de 10 zile, invocând negocierile cu oficiali iranienii.

„Vă amintiți când i-am dat Iranului 10 zile să facă o înțelegere sau să deschidă Strâmtoarea Ormuz. Timpul se scurge – 48 de ore înainte de a se dezlănțui tot iadul asupra lor. Slavă Domnului!”, a scris Trump, sâmbătă, într-o postare pe Truth Social, platforma sa de social media.

Reacția Iranului: „Iluzia, o mlaștină în care vă veți scufunda”

Un purtător de cuvânt al Republicii Islamice a declarat pentru presa din țară că „iluzia victoriei” a devenit „o mlaștină” în care Statele Unite și Israelul se vor „scufunda”.

„Nu uitați că dacă agresiunea se extinde întreaga regiune se va transforma într-un iad pentru voi”, Ebrahim Zolfaghari, purtătorul de cuvânt al comandamentului central din armata iraniană, citat de Reuters și de The Telegraph.

„Iluzia de a învinge Republica Islamică Iran s-a transformat într-o mlaștină în care vă veți scufunda”, a adăugat acesta.

Conform evaluării făcute de mai multe servicii americane de informații, în prezent Iranul nu este dispus să se angajeze în negocieri substanțiale pentru încheierea războiului deoarece are o neîncredere profundă față de Statele Unite și Israel, care au atacat țara de două ori, în vara trecută și în 28 februarie 2026, în timp ce discuțiile privind programul nuclear iranian erau în desfășurare, a relatat The New York Times.

Deși Trump a estimat public din nou că războiul va mai continua probabil câteva săptămâni, publicația a scris într-o analiză că indicatorii unui succes, așa cum i-a descris președintele în diverse ocazii, de la a nu lăsa Iranul să aibă combustibil pentru dezvoltarea unei arme nucleare, la sprijinirea poporului iranian pentru înlăturarea regimului și până la redeschiderea Strâmtorii Ormuz, rămân deocamdată obiective îndepărtate.

Ce spun mediatorii

Purtătorul de cuvânt al Ministerului pakistanez de externe a declarat sâmbătă că eforturile Islamabadului pentru medierea unei încetări a focului sunt „pe drumul cel bun”.

Doi oficiali regionali au declarat pentru PBS că oficiali din Pakistan, Turcia și Egipt fac eforturi pentru a readuce Statele Unite și Iranul la masa negocierilor la Islamabad. Aceștia au spus că mediatorii lucrează la un compromis pentru a reduce decalajul dintre cererile celor două părți de a opri războiul și de a redeschide Strâmtoarea Ormuz.

Compromisul propus include o încetare a ostilităților pentru a permite găsirea unei soluții diplomatice, potrivit unui oficial regional implicat în eforturi și unui diplomat din Golf informat despre această chestiune.

În ce condiții permite Iranul trecerea navelor prin Ormuz

Strâmtoarea Ormuz, unde pe timp de pace trecea aproximativ o cincime din aprovizionarea globală cu petrol și gaze naturale lichefiate, a fost de facto închisă ca urmare a ripostei lansate de Iran la războiul inițiat de Statele Unite și Israel împotriva sa în 28 februarie.

Sâmbătă, agenția iraniană semi-oficială de presă Tasnim a citat o scrisoare care arată că Iranul a autorizat trecerea vaselor cu bunuri esențiale către porturile sale.

Scrisoarea indică faptul că navele care se îndreaptă spre porturile iraniene, inclusiv cele aflate în prezent în Golful Oman, trebuie să se coordoneze cu autoritățile și să respecte protocoalele stabilite pentru tranzitarea strâmtorii, a menționat Tasnim, conform Agerpres.

Sâmbătă, Iranul a anunțat că va permite Irakului să treacă prin Strâmtoarea Ormuz fără restricții. „Aceste restricții se aplică doar țărilor inamice”, a declarat purtătorul de cuvânt Ebrahim Zolfaghari la televiziunea de stat, citat de CBS News.