Sari direct la conținut

A schimbat discursul. Trump promite tinerilor străini care au absolvit universități din SUA permise de ședere permanentă

HotNews.ro
Donald Trump, în instanță, Foto: Jabin Botsford / UPI / Profimedia
Donald Trump, în instanță, Foto: Jabin Botsford / UPI / Profimedia

Candidatul republican la președinția americană, Donald Trump, a declarat într-un podcast că studenții care au absolvit universități din SUA ar trebui să primească celebrele green cards (cărți verzi), pentru a rămâne în țară, o propunere care contravine poziției sale dure în materie de imigrație, relatează Reuters.

În timpul podcast-ului All-In găzduit de investitorii în tehnologie din Silicon Valley, Jason Calacanis i-a spus lui Trump că SUA trebuie să poată reține în mod legal mai mulți lucrători înalt calificați, o problemă majoră pentru industria tehnologică.

„Poți te rog să ne promiți că ne vei oferi o capacitate mai mare de a importa în America pe cei mai buni și pregătiți din lume?” l-a întrebat Calacanis pe Trump.

„Promit”, a spus Trump. „Dar se întâmplă să fiu de acord, altfel nu aș promite… Dacă ai absolvit o facultate, cred că ar trebui să obții automat ca parte a diplomei o carte verde pentru a putea rămâne în această țară și asta include și colegiile” de doi ani. 

O carte verde, cunoscută și sub numele de carte de rezident permanent, permite persoanelor dreptul de a trăi și de a lucra permanent în Statele Unite și este un pas către cetățenie.

Nu era clar dacă Trump se referea la toți străinii, inclusiv la cei care au venit ilegal în Statele Unite ale Americii sau și-au depășit vizele, sau doar acei oameni cu vize de student.

Echipa de campanie a lui Biden îl acuză pe Trump că minte, iar echipa acestuia din urmă nuanțează declarația republicanului

Echipa de campania a lui Trump a spus într-o declarație, la cererea Reuters, că numai după „cel mai agresiv proces de verificare din istoria SUA” vor putea rămâne „cei mai calificați absolvenți care pot aduce contribuții semnificative în America”.

Campania lui Biden a pus la îndoială dacă Trump va adopta, de fapt, propunerea pe care a despre care a vorbit în podcastul publicat joi, având în vedere pozițiile dure în materie de imigrație pe care le-a adoptat în timpul mandatului său din 2017 până în 2021.

„De fiecare dată când Donald Trump a ajuns în funcție, și-a făcut o misiune din a distruge familiile de imigranți pentru propriul său câștig politic”, a declarat purtătorul de cuvânt al campaniei Biden, Kevin Munoz.

„Promisiunea goală a lui Trump este atât o minciună, cât și o insultă, în special pentru nenumărații oameni care au fost permanent afectați de primul său mandat în funcție”.

De asemenea, susținătorii imigrației nu au fost convinși de propunerea lui Trump.

„Aproape că îmi vine să râd pentru că administrația sa a adoptat mai multe politici care vizează restricționarea vizelor pentru studenți și să îngreuneze posibilitatea oamenilor să rămână în țară după absolvire”, a declarat Aaron Reichlin-Melnick, director de politici la Consiliul American pentru Imigrație.

În timpul președinției sale, administrația lui Trump a luat măsuri menite să limiteze utilizarea de către companiile americane a lucrătorilor străini calificați cu vize H-1B, o opțiune cheie de viză pentru studenții internaționali care doresc să rămână în Statele Unite.

De altfel, Joe Biden a anunțat că va facilita eliberarea permiselor de ședere permanentă pentru soții de cetățeni americani și copiii acestora.

Persoanele care locuiesc în Statele Unite de cel puțin zece ani și care sunt căsătorite cu un cetățean american vor putea solicita regularizarea fără a fi nevoite să părăsească mai întâi teritoriul american, așa cum era cazul până acum.

Joe Biden dorește, de asemenea, să accelereze procedura de acordare a vizelor de muncă pentru anumiți imigranți care au obținut o diplomă de studii superioare în Statele Unite și au primit o ofertă de muncă în țară.

Această decizie se va aplica în special beneficiarilor unui program de protecție a minorilor imigranți, introdus în 2012, pe vremea când Barack Obama era președinte.

Pe de altă parte, Trump a promis să restabilească politicile sale din primul mandat care vizează trecerea ilegală a frontierei, să anuleze măsurile pro-imigranți ale lui Biden și să meargă mai departe cu noi restricții radicale, potrivit Reuters, care  a făcut o sinteză a politicilor pe care republicanul s-a angajat să le instituie.

INTERVIURILE HotNews.ro