Sari direct la conținut

Trump spune că încearcă să „recupereze banii” din ajutorul american dat Ucrainei: „Pământuri rare, petrol, orice putem obține”

HotNews.ro
Trump spune că încearcă să „recupereze banii” din ajutorul american dat Ucrainei: „Pământuri rare, petrol, orice putem obține”
Donald Trump. Foto: Media Punch, MediaPunch Inc / Alamy / Profimedia

Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că încearcă să „recupereze banii” din ajutorul acordat de Statele Unite Ucrainei de la începutul invaziei ruse, pe fondul discuțiilor dintre Washington și Kiev privind un acord referitor la resursele minerale ale Ucrainei, scrie AFP.

„Cerem pământuri rare și petrol, orice putem obține”, a declarat Donald Trump la Conferința de Acțiune Politică Conservatoare (CPAC), o convenție anuală a dreptei americane, ce se desfășoară zilele acestea în apropiere de Washington.

„Încerc să recuperez banii sau să îi asigur cumva”, a spus Trump.

„Vreau ca ei să ne dea ceva pentru toți banii pe care i-am investit”, a adăugat Donald Trump, care a răsturnat complet poziția SUA cu privire la războiul din Ucraina și s-a apropiat de Moscova.

Președintele american a estimat totodată că SUA sunt „destul de aproape de un acord” cu Kievul privind împărțirea veniturilor din resursele minerale ucrainene.

Reticența Kievului

Trump cere de câteva săptămâni echivalentul a 500 de miliarde de dolari în pământuri rare, drept compensație – susține el – pentru sprijinul acordat de Statele Unite Ucrainei în fața invaziei ruse, condiții ce sunt însă inacceptabile pentru Kiev în acest stadiu.

Potrivit unei surse de la Kiev citate de agenția France Presse, președintele ucrainean Volodimir Zelenski „nu este pregătit” în acest moment să semneze cu Statele Unite un acord care le-ar oferi acces preferențial la resursele minerale ale țării.

„Președintele (Volodimir Zelenski) nu este pregătit să accepte proiectul de acord în forma sa actuală. Noi încă încercăm să facem schimbări într-un mod constructiv”, a explicat pentru AFP această sursă ucraineană, care a solicitat anonimatul.

„Nu există (în document) niciun fel de obligații americane privind garanțiile sau investițiile, totul este foarte vag, iar ei vor să stoarcă de la noi 500 de miliarde de dolari”, a acuzat sursa.

„Ce fel de parteneriat e acesta? (…) Și de ce trebuie să dăm 500 de miliarde, nu există niciun răspuns”, a mai spus această sursă, care a susținut că Kievul a „propus amendamente. Ele au fost prezentate”.

Presiunile Washingtonului

Donald Trump vrea să negocieze un acord cu Ucraina pentru a obține acces la 50% din mineralele sale strategice, în compensație pentru ajutorul militar și economic deja livrat Kievului de SUA.

Administrația Trump ar fi oferit zilele trecute Ucrainei un proiect „îmbunătățit” pentru acordul privind mineralele, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a înfuriat pe Donald Trump prin respingerea ofertei inițiale a SUA.

Zelenski a explicat că a respins solicitările venite din partea administraţiei Trump pentru rezervele de minerale ale Ucrainei întrucât SUA nu au oferit niciun fel de garanţii de securitate.

De altfel, dezacordul cu privire la mineralele rare ale Ucrainei a contribuit săptămâna aceasta la declanșarea unei crize mult mai ample în relațiile SUA-Ucraina, Trump denunțându-l pe Zelenski drept un „dictator” care a ales războiul cu Rusia, iar Zelenski acuzându-l pe Trump că trăiește într-o „bulă de dezinformare rusă”.

O sursă avizată citată de Axios a precizat că mai mulți consilieri ai lui Zelenski l-au încurajat să semneze propunerea actualizată pentru a evita o nouă ciocnire cu Trump și pentru a-i permite președintelui american să justifice sprijinul SUA pentru Ucraina.

Consilierul pentru securitate națională al lui Trump, Mike Waltz, le-a spus joi reporterilor că Zelenski trebuie să „revină la masă” în chestiunea acordului privind mineralele.

Vineri, Waltz a fost și mai presant. „Președintele Zelenski va semna acel acord și veți vedea asta într-un termen foarte scurt. Și asta e bine pentru Ucraina. Ce este mai bine pentru Ucraina decât să fie într-un parteneriat economic cu Statele Unite?”, a insistat el.

Cât e ajutorul american

Donald Trump susține că Statele Unite au cheltuit „350 de miliarde de dolari pentru a se angaja într-un război care nu a putut fi câștigat” – o cifră falsă întrucât, potrivit datelor Institutului pentru Economie Mondială din Kiel, ajutorul american global pentru Ucraina – financiar, umanitar și militar – a atins 114,2 miliarde de euro (aproape 120 de miliarde de dolari la cursul actual) între începutul anului 2022 și până la sfârșitul anului 2024, din care 64 de miliarde de euro în asistență militară, notează AFP.

Însă Volodimir Zelenski a dat asigurări, la începutul acestei luni, că Ucraina a primit până acum puțin peste 75 de miliarde de dolari din ajutorul de 177 de miliarde de dolari votat de Congresul american.

Imaginea de ansamblu

Ucraina deține rezerve semnificative de minerale de „pământuri rare”, esențiale pentru cele mai avansate tehnologii din lume. În total, valoarea mineralelor ar putea ajunge la trilioane de dolari.

Președintele SUA Donald Trump consideră că țara sa ar trebui să primească o parte dintre vastele resurse naturale ale Ucrainei drept „compensație pentru sutele de miliarde de dolari pe care i-a cheltuit” pentru sprijinirea Kievului. În discuție este o gamă diversă de pământuri rare, precum și titan, uraniu și litiu.

Înțelegerea privind mineralele nu este legată în mod explicit de niciun acord care să pună capăt războiului din Ucraina, însă cele două aspecte s-au ciocnit săptămâna aceasta într-o manieră dramatică.

Ideea unui parteneriat economic între Ucraina și SUA a fost evocată inițial în septembrie anul trecut de Zelenski, în timpul unei întâlniri cu Trump, la New York.

Săptămâna trecută, cu trei ore înainte ca secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, să sosească la Kiev pentru o întâlnire cu Zelenski, ambasadorul SUA le-a prezentat oficialilor ucraineni un draft de acord pentru cooperarea privind exploatarea mineralelor.

Potrivit a două surse care au citit proiectul original, documentul prevedea că 50% din veniturile rezultate vor fi acordate SUA, că acordul se va afla sub jurisdicția unui tribunal din New York și că va prevala asupra oricăror alte acorduri comerciale ale Ucrainei.

În timpul întâlnirii lor, Bessent i-a spus lui Zelenski că Trump a insistat să îl semneze imediat. Zelenski i-a spus lui Bessent că nu poate semna un acord pe care abia îl primise, conform surselor publicației americane Axios.

Ucrainenii au fost, de asemenea, dezamăgiți de faptul că proiectul american nu includea nicio garanție de securitate pentru Ucraina și de faptul că le era impus într-un moment în care Kievul era, de asemenea, exclus din discuțiile dintre SUA și Rusia cu privire la viitorul Ucrainei.

Dar oficialii ucraineani au fost, de asemenea, surprinși când Trump a început să îl atace public pe Zelenski, inclusiv pe tema propunerii privind mineralele.

„Scott Bessent chiar a mers acolo și a fost tratat destul de grosolan pentru că, în esență, i-au spus «nu»”, a afirmat Trump miercuri, în fața presei. „S-a întors cu mâna goală. Nu au vrut să semneze documentul”, a mai declarat liderul de la Casa Albă.

Câteva zile mai târziu, când Zelenski s-a întâlnit cu vicepreședintele american JD Vance și cu secretarul de stat Marco Rubio, la Munchen, aceștia i-au prezentat un proiect de memorandum pentru un acord mai puțin obligatoriu privind exploatarea mineralelor, a precizat un oficial ucrainean.

Zelenski le-a spus lui Vance și Rubio că nu poate semna deoarece un astfel de acord trebuie să fie aprobat de parlament, conform Constituției ucrainene.

„Aceasta a fost o noutate pentru noi, pe care echipa lui Zelenski nu ne-a spus-o niciodată înainte de acea întâlnire”, a declarat un oficial al administrației Trump. „Nu părea că a fost de bună credință”, a precizat această sursă pentru Axios.

Poziția lui Zelenski cu privire la afacerea cu mineralele rare a fost una dintre problemele care i-au frustrat pe Trump și pe alți înalți oficiali americani și a exacerbat tensiunile existente cu privire la întâlnirea SUA-Rusia din Arabia Saudită, spun oficialii americani și ucraineni citați de Axios.

Trump a declarat miercuri seară că încearcă să „resusciteze” acordul privind mineralele.

„Zelenski să reducă tonul și să semneze”

Kievul trebuie să-și controleze criticile la adresa Washingtonului și să semneze acordul propus de acesta asupra resurselor minerale ucrainene, în timp ce Statele Unite încearcă să obțină un acord de pace cu Rusia acceptabil pentru toate părțile, a declarat joi consilierul pentru securitate națională al președintelui Trump, Mike Waltz, respingând criticile referitoare la excluderea de la discuțiile cu Rusia a Ucrainei, Uniunii Europene și Regatului Unit.

Ucrainenii „trebuie să reducă tonul și să arunce o privire mai atentă și să semneze acel acord”, a indicat Mike Waltz într-un interviu acordat postului Fox News, referindu-se la memorandumul inițial ce prevedea ca Ucraina și SUA să împartă resursele minerale ucrainene, în special metalele rare („pământuri rare”), acord pe care Trump îl consideră o formă de compensație pentru ajutorul oferit Ucrainei de SUA în războiul cu Rusia, dar pe care președintele ucrainean Volodimir Zelenski a refuzat să-l semneze întrucât nu prevedea garanții de securitate pentru Ucraina și nici asigurări pentru continuarea ajutorului militar american.

„Documentul nu era clar, era clar un singur lucru – că trebuie să dăm 50% din tot ce era specificat în document”, a explicat Zelenski miercuri la o conferință de presă, el insistând ca, în schimbul cedării parțiale către SUA a resurselor minerale, Ucraina să fie primită în NATO și trupe străine să fie dislocate în țara sa ca forțe de menținere a păcii, în cazul unui acord de pace cu Rusia.

INTERVIURILE HotNews.ro