Sari direct la conținut

UE a ajuns la un acord pentru interzicerea „gazelor f”, cu efect de seră foarte puternic

HotNews.ro
Aparat de aer conditionat, Foto: Global Warming Images / Alamy / Profimedia Images
Aparat de aer conditionat, Foto: Global Warming Images / Alamy / Profimedia Images

Uniunea Europeană a ajuns joi la un acord privind reducerea folosirii gazelor cu efect de seră foarte puternic, utilizate la producerea de frigidere și aparate de aer condiționat, relatează Reuters.

Negociatori și parlamentari din țările membre ale UE au ajuns la o înțelegere care prevede ca blocul comunitar să elimine treptat folosirea hidrofluorocarburilor (HFC) până în 2050.

„Asemenea substanțe au efecte foarte negative asupra sănătății planetei noastre și trebuie eliminate gradual. Înțelegerea reprezintă de asemenea un pas important în obiectivul nostru comun de a lupta împotriva schimbărilor climatice”, a declarat Teresa Ribera, ministrul mediului din Spania, țară care deține președinția rotativă a Consiliului UE de la începutul lunii iulie.

Discuțiile despre modul în care poate fi tăiată folosirea Gazelor fluorurate cu efect de seră, așa-zisele „gaze f” au început mai devreme în cursul anului. Acestea sunt gaze create de om și folosite pentru răcirea pompelor de căldură, la frigidere, dar și sub formă de aerosoli sau spume.

Conform noului acord, UE va interzice treptat vânzarea de produse care conțin „gaze f”, fiind stabilite diferite termene în funcție de produs. De exemplu, utilizarea acestora în pompe de căldură și aparate de aer condiționat va fi interzisă până în 2035.

„Gazele f sunt relativ necunoscute, dar au un impact uriaș asupra climei. Ne asigurăm cu acordul de astăzi că ne debarasăm rapid de aceste gaze cu efect de seră super-puternic”, a declarat și legiuitorul olandez Bas Eickhout, șeful echipei de negociere a Parlamentului European.

Noul acord mai are nevoie de ratificare din partea unei majorități a eurodeputaților și țărilor membre înainte de a deveni lege, însă acest pas reprezintă de regulă o simplă formalitate pentru măsuri deja negociate și agreate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro