Sari direct la conținut

„UE sau Rusia?”. Varșovia spune că războiul din Ucraina va stabili „al treilea pilon” al ordinii globale

HotNews.ro
„UE sau Rusia?”. Varșovia spune că războiul din Ucraina va stabili „al treilea pilon” al ordinii globale
Ministrul de externe al Poloniei, Radoslaw Sikorski. Sursa: Heikki Saukkomaa / Sipa Press / Profimedia

Șeful diplomației poloneze, Radoslaw Sikorski, a avertizat joi că „ordinea internațională se zdruncină din temelii” și a vorbit despre miza geopolitică a războiului din Ucraina, transmite AFP.

Marți s-au împlinit patru ani de când Rusia a lansat o invazie pe scară largă asupra Ucrainei, iar reprezentanții Kievului s-au deplasat la Geneva pentru a discuta cu oficiali americani, joi, în încercarea de soluționare a conflictului.

Polonia, o susținătoare fermă a Kievului și o critică vehementă a Moscovei, are frontiere comune atât cu Ucraina, cât și cu Rusia (la Kaliningrad).

„Acest război va determina care actor va deveni al treilea pilon – alături de Statele Unite și China – al noului echilibru global de putere”, a declarat Sikorski, joi, în discursul anual către parlamentul polonez în care prezintă prioritățile globale ale Varșoviei.

„Va fi Rusia sau Uniunea Europeană?”, a adăugat el.

El a avertizat că țările care se îndepărtează de norme vor fi „în mod clar periculoase” pentru Polonia.

„Ordinea internațională se zguduie din temelii”, a subliniat șeful diplomației poloneze.

Radoslaw Sikorski nu este primul politician care vorbește despre o ordine globală în schimbare.

Prim-ministrul canadian Mark Carney a declarat în acest an că ordinea mondială se află „în mijlocul unei rupturi”, iar președintele francez Emmanuel Macron a avertizat că ordinea este în pericol de „dezintegrare”.

Trump vrea războiul din Ucraina încheiat cât mai repede

Donald Trump și Volodimir Zelenski au avut miercuri o nouă convorbire telefonică, iar discuția a fost foarte prietenoasă și pozitivă, au declarat trei surse pentru Axios.

Liderul ucrainean i-a mulțumit omologului american pentru tot ajutorul acordat și a spus că numai Trump îl poate convinge pe Putin să oprească războiul.

„Zelenski a spus apoi că speră ca războiul să se termine în acest an, iar Trump a răspuns că războiul durează de prea mult timp și că ar dori ca acesta să se încheie într-o lună”, a declarat una dintre surse. Casa Albă nu a răspuns solicitării Axios pentru un punct de vedere.

INTERVIURILE HotNews.ro