7 oct. • Articol susținut de fanatik.ro fanatik.ro: Povestea macabră a dosarului "deputatului mitralieră". Doi inculpați au murit, Cătălin Rădulescu are "complicații pulmonare" Cătălin Rădulescu, cunoscut drept ”deputatul mitralieră”, a fost trimis în judecată la sfârșitul anului 2021, pentru fals în declarații. Procurorii DNA îl acuză că și-a falsificat certificatul de revoluționar cu merite deosebite, pentru a încasa…
7 oct. • Cariere Românca aceasta decide finanțări de zeci de milioane de dolari pentru startup-uri. INTERVIU cu Irina Haivas, partener în fondul de investiții european Atomico Irina Haivas este originară din Iași, unde a făcut și Facultatea de Medicină, dar a renunțat la chirurgie pentru sectorul financiar, iar de 4 ani ocupă o funcție de conducere în Atomico, unul dintre cele…
7 oct. • Război în Ucraina Maia Sandu susţine că Prigojin a încercat să o înlăture de la putere Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a afirmat într-un interviu acordat Financial Times că ţara sa a zădărnicit o tentativă a liderului defunct al grupării paramilitare ruse Wagner, Evgheni Prigojin, de a provoca o insurecţie care…
7 oct. • International Dat în judecată de fosta sa amantă, fostul rege al Spaniei Juan Carlos scapă de proces şi vorbeşte despre o revenire în viaţa publică Fostul rege al Spaniei Juan Carlos, plecat în exil, a vorbit vineri despre o revenire în viaţa publică, după ce a scăpat de un proces intentat de fosta sa amantă, care l-a dat în judecată…
7 oct. • International Care e precondiţia Ungariei pentru a ratifica aderarea Suediei la NATO Suedia trebuie să dea dovadă de respect în relaţiile sale bilaterale cu Ungaria, iar membrii parlamentului ungar vor fi cu siguranţă gata să accelereze ratificarea aderării ţării scandinave la NATO, a declarat vineri ministrul de…
6 oct. • Esential Proiect MAI: pedepse mărite pentru consumatorii de droguri și șoferii drogați; mașinile în care se găsesc droguri pot fi confiscate; înregistrările video din trafic vor fi probe pentru constatarea contravențiilor Mașinile în care vor fi găsite droguri ar putea fi confiscate, în parte sau în întregime; consumatorii de droguri vor avea parte de pedepse mărite; înregistrările video, inclusiv cele făcute de alți șoferi în trafic,…
6 oct. • Esential Cultură de cannabis, descoperită lângă Termocentrala Rovinari. Plantele, în ghivece ascunse chiar şi sub benzile de transport cărbune / Anunţul oficial al DIICOT O cultură de cannabis a fost descoperită de anchetatori în apropierea Termocentralei Rovinari, într-o zonă cu vegetaţie înaltă, dar supravegheată video. Cultura era înfiinţată în ghivece, care erau ascunse chiar şi sub benzile de transport…
6 oct. • International Rusia a ridicat majoritatea restricțiilor privind exporturile de motorină Guvernul de la Moscova a anunţat vineri că a ridicat embargoul referitor la exporturile de motorină livrate prin conducte petroliere spre porturi, eliminând practic cea mai mare parte a restricţiilor introduse luna trecută, relatează Reuters…
6 oct. • International Declaraţia finală a summitului UE nu include migraţia, în urma opoziţiei Poloniei şi Ungariei / Care a fost poziția României la dezbateri Opoziţia Poloniei şi Ungariei faţă de pactul UE privind migraţia a împiedicat adoptarea unei declaraţii finale comune care să includă şi acest subiect la summitul european desfăşurat vineri în oraşul spaniol Granada, astfel că preşedintele…
6 oct. • International Nobelul pentru activista Narges Mohammadi, o lovitură pentru guvernul iranian, care a acuzat Occidentul de ipocrizie Acordarea Premiului Nobel pentru Pace activistei iraniene pentru drepturile femeilor Narges Mohammadi reprezintă o lovitură pentru guvernul iranian, care anterior acuzase Occidentul de ipocrizie pentru că manifestă „o preocupare nesinceră faţă de iranieni”, scrie vineri…
6 oct. • Război în Ucraina Ucraina blochează active de 464 milioane de dolari ale unor oligarhi ruşi Procuratura şi serviciile de securitate de la Kiev au anunţat vineri că o instanţă din Ucraina a blocat active în valoare de 17 miliarde de hrivne (peste 464 de miliane de dolari) aparţinând oamenilor de…
6 oct. • International Parlamentul European recunoaşte Mitropolia Basarabiei ca fiind victimă a represiunii sovietice Parlamentul European recunoaşte Mitropolia Basarabiei ca fiind victimă a represiunii sovietice. Prevederea se regăseşte în rezoluţia votată joi, 5 octombrie, prin care eurodeputaţii cer Consiliului Uniunii Europene să aprobe iniţierea negocierilor de aderare cu Republica…
6 oct. • Articol susținut de fanatik.ro fanatik.ro: Eroarea din legea care pedepsește actul sexual cu un minor. Parlamentarii vor să o îndrepte Televiziunile anunță periodic că actul sexual între un adult și un minor cu cel puțin 5 ani mai mic constituie viol, însă situația juridică este mai complicată. De câteva luni, televiziunile sunt obligate ca la…
6 oct. • Totul despre mame Amenzi pentru absențe școlare fără motiv serios: 1.000 de lei în România, sute de euro în alte țări Poliția are dreptul să tragă la răspundere părinții și să aplice amenzi. Faptul că biletele de avion și cazările sunt mai ieftine în afara vacanțelor nu este motiv întemeiat pentru a absenta de la școală.…
6 oct. • UPDATE Noile taxe la jocurile de noroc: Ce pierderi estimează Loteria Română / Avertisment către Ciolacu de la Ministerul Economiei Ministerul Economiei, condus de Radu Oprea (PSD), a atenționat Guvernul că adoptarea Ordonanței de urgență privind noile taxe din industria jocurilor de noroc, înainte de notificarea Comisiei Europene, ar putea să o facă inaplicabilă în…
6 oct. • Industrie Feroviara Când va ajunge în România primul tren de la Alstom, care în 2024 va transporta pasageri ai CFR Călători / Cum arată și pe ce rute vor rula noile trenuri – FOTO Pe 25 noiembrie, compania Alstom ar trebui să livreze către România primul tren dintre cele 37 rame electrice RE-IR1 din contractul semnat în 2022, iar trenul va sosi la București în perioada 2-3 decembrie 2023,…
6 oct. • Minte&Corp - Powered by Regina Maria Tehnici eficiente pentru a scăpa de coșmaruri Coșmarurile sunt vise intens perturbatoare care implică, de obicei, frică sau anxietate, dar potențial și furie, tristețe și multe alte emoții înfricoșătoare. Cele mai multe coșmaruri au loc în timpul etapei REM a somnului, cunoscută…
6 oct. • International VIDEO Ucrainenii au lovit cu drona o armă nouă a rușilor, abia intrată în serviciu O înregistrare video postată de forțele ucrainene pe rețelele de socializare sugerează că acestea au reușit să lovească cu o dronă kamikaze o nouă armă a rușilor, un sistem mortier autopropulsat 2S40 Foks 120mm, intrat…
6 oct. • International Noi probleme judiciare pentru fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy. Este cercetat pentru influenţarea martorilor şi fraudă Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost pus oficial sub investigaţie pentru presupusă influenţare a martorilor şi pentru fraudă, ca parte a unei anchete mai ample care urmăreşte să stabilească dacă a primit finanţare ilegală…
6 oct. • Administratie Locala Zeci de părinți au stat la coadă noaptea trecută ca să-și înscrie copiii la afterschool, la o școală din Sectorul 2 / Explicațiile primarului Sectorului 2 Zeci de părinți au stat la coadă noaptea trecută, la Școala 51 din Sectorul 2 – zona Mega Mall ca să-și înscrie copiii la programul școală după școală, organizat de instituția de învățământ după ore.…
6 oct. • International UE trebuie să se pregătească pentru extindere, ţările aspirante ştiu ce au de făcut – spune preşedintele Consiliului European Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru extindere şi ţările candidate trebuie să îndeplinească criteriile necesare, a declarat vineri preşedintele Consiliului European, Charles Michel, la Granada (Spania), înaintea unui summit informal organizat de preşedinţia spaniolă…
6 oct. • Esential Staţie de carburanţi din Roman, închisă de Protecţia Consumatorilor după ce şoferii au reclamat că au alimentat cu apă / Reacția MOL România Staţia de carburanţi MOL din municipiul Roman a fost închisă temporar de comisarii Comisariatului Judeţean de Protecţie a Consumatorilor (CJPC) Neamţ după ce mai mulţi şoferi au reclamat, vineri, că au alimentat cu apă în…
6 oct. • Panorama.ro De ce nu consumăm ce producem? Cum au evoluat consumul și producția României în ultimele decenii Pentru că nu are capacitatea de a prelucra materia primă, România exportă aproape un sfert din producție, cea mai mare parte în Germania și Italia. Dacă România ar exploata în totalitate terenul arabil pe care…
6 oct. • EuROfonduri Fonduri UE 2023: Înscrieri la granturi de 50.000-200.000 EUR pentru firme micro din județele Iași, Bacău, Botoșani, Neamț, Suceava, Vaslui. Ghidul oficial PR Nord-Est și lista domeniilor eligibile Microîntreprinderile din cele 6 județe ale Regiunii de dezvoltare Nord-Est vor putea obține granturi de câte 50.000-200.000 EUR pentru investiții în afaceri diverse, de la service auto sau hoteluri până la IT și cabinete medicale,…
6 oct. • Educatie Campanie împotriva reclamelor la videochat din apropierea facultăților, lansată de Universitatea Tehnică de Construcții București Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB) a lansat o campanie împotriva reclamelor la videochat din apropierea instituțiilor de învățământ. Ei spun că vor să atragă atenția asupra „prezenței agresive și nepotrivite a vehiculelor de branding…
6 oct. • Esential Revoltă în comunitatea locală din Covasna după ce un polițist a fost condamnat cu suspendare pentru că a condus băut și a omorât un om Este revoltă în județul Covasna după ce un polițist a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare și 100 de zile de muncă în folosul comunității pentru ucidere din culpă și conducere a…
6 oct. • Energie Dezastru în sistemele de apărare împotriva inundațiilor: baraje în paragină și echipamente vechi de 100 de ani Într-o perioadă când fenomenele meteorologice extreme au luat amploare, România pare complet descoperită în fața pericolului inundațiilor. Un raport al Curții de Conturi dezvăluie o situație dezastruoasă: sute de baraje fără avize și fără proprietar,…
6 oct. • Cultura Cărtărescu, „foarte fericit” că a ajuns și în acest an pe lista pentru Nobel: Nu-mi trebuie mai mult Scriitorul Mircea Cărtărescu le mulţumeşte celor care l-au susţinut în cursa pentru Premiul Nobel pentru Literatură şi se declară „foarte fericit” că a ajuns şi în acest an „între primii cinci autori luaţi în considerare”.…
6 oct. • International Prețul măslinelor a crescut atât de mult în Spania încât hoții au ajuns să le fure cu tonele Poliția spaniolă a confiscat 74 de tone de măsline furate în provincia Sevilla din sudul țării după ce recolta slabă de anul acesta a dus la o explozie a prețurilor, relatează Reuters. Polițiștii spanioli au…
6 oct. • Finante Calendar ANAF: Lista principalelor declarații fiscale pe luna noiembrie 2023 A fost publicat și calendarul pe luna noiembrie 2023 cu principalele obligații fiscale pentru contribuabili, unde figurează printre altele depunerea decontului de TVA și a declarației speciale de TVA – Formularul 398. Citește mai departe…
6 oct. • Esential Polițistul din Giurgiu care lovește și înjură o tânără dintr-un centru are 30 de ani și o experiență de patru ani Poliţistul din Giurgiu care agresează o tânără dintr-un centru pentru minori din Giurgiu şi ameninţă şi înjură o alta are 30 de ani şi o experienţă de patru ani, conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului…
6 oct. • International Ursula von der Leyen, despre noua criză a migranților: „Noi, în calitate de europeni, vom decide cine vine şi în ce condiţii, nu traficanţii" Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că se avansează în ceea ce priveşte Pactul UE privind azilul şi migraţia şi a pledat pentru acorduri cu ţările de tranzit şi de origine…
6 oct. • Stiintele vietii Science Report: Creatorii celor mai faimoase picturi rupestre erau canibali ● Vârsta celor mai vechi urme umane din America de Nord a fost confirmată ● E cazul să ne facem griji și pentru deșeurile spațiale din jurul Lunii Creatorii celor mai faimoase picturi rupestre erau canibali ● Vârsta celor mai vechi urme umane din America de Nord a fost confirmată ● E cazul să ne facem griji și pentru deșeurile spațiale din jurul…
6 oct. • Un scandal național în Olanda Descoperirea unui carnet de membru al Partidului Nazist zguduie din temelii familia regală a Olandei Descoperirea unui carnet de membru al Partidului Nazist pe numele răposatului prinț Bernhard, un german care s-a căsătorit în familia regală olandeză în anii 1930, a declanșat un scandal național în Olanda, relatează Reuters. Prințul…
6 oct. • Politic Primarul PSD din Mioveni, prins în flagrant, a fost supendat din funcție de către prefectul de Argeș Primarul din Mioveni, Ion Georgescu, arestat pentru luare de mită, a fost suspendat vineri din funcție, de către prefectul de Argeș. Atribuţiile sale vor fi preluate de viceprimarul Ciprian Mihail Ţurlea. Aflat la al patrulea…
6 oct. • Război în Ucraina VIDEO Cum s-a văzut ultimul raid din Crimeea de la nivelul trupelor speciale ucrainene care au participat la misiune Directoratul Principal de Informații (GUR) al Ucrainei, serviciul condus de generalul Kirilo Budanov, a publicat o nouă înregistrare video care arată operațiunile împotriva forțelor ruse din Crimeea, imaginile fiind filmate de militarii ucraineni care au…
6 oct. • International Explozia de joi din apropiere de Sulina: Turcii spun că nava Kafkametler nu a pățit nimic și este pe drum spre Izmail Nava de mărfuri sub pavilion turcesc care naviga joi pe Marea Neagră spre portul ucrainean Izmail, nu a suferit avarii în urma exploziei raportate, au declarat vineri pentru Reuters autoritatea maritimă turcă și căpitanul navei.…
6 oct. • Esential Un polițist de la rutieră a furat borseta unui bărbat implicat într-un accident Un poliţist din Drobeta Turnu Severin este suspectat că a furat borseta unui bărbat, în care se aflau 9.000 de lei, 100 de dolari şi 100 de euro. Victima a fost implicată într-un accident rutier…
6 oct. • Educatie Premierul Ciolacu are un nou consilier onorific pe educație, Horia Iovu / În trecut, el a făcut parte din Consiliul Național de Etică, care a susținut că „nu se poate aprecia” dacă Ponta a plagiat Premierul Marcel Ciolacu are un nou consilier onorific pe educație și cercetare – Horia Iovu, profesor la Universitatea Politehnica din București. El a făcut parte din Consiliul Național de Etică la momentul la care instituția…
6 oct. • Energie Pași mărunți în procesul de adoptare a legii privind eolienele din Marea Neagră / Cum arată forma actualizată a proiectului Ministerul Energiei a anunțat vineri că ne aflăm cu „un pas mai aproape de energie eoliană offshore în România”. Mai exact, spune că a transmis în avizare interministerială proiectul de lege privind exploatarea energiei eoliene…
6 oct. • Război în Ucraina Reacție sfidătoare a Kremlinului după atacul de la Groza, unul dintre cele mai sângeroase lansate de Rusia împotriva civililor Kremlinul a avut vineri o nouă reacție sfidătoare după ce a fost întrebat despre lovitura sângeroasă a forțelor rusești în urma cărora peste 50 de civili au fost uciși în satul ucrainean Groza din regiunea…
6 oct. • Articol susținut de Banca Transilvania Ce se întâmplă când sunetul întâlnește măiestria sculptorului? Obsesia pentru muzică a lui Brâncuși Constantin Brâncuși este cunoscut în întreaga lume pentru creațiile sale inovatoare în domeniul sculpturii. Cu toate acestea, puțini cunosc pasiunea secretă pe care Brâncuși o avea pentru muzică, pasiune care a lăsat o amprentă indelebilă…
6 oct. • Esential Turiști străini rămași fără carduri, în Centrul Vechi din București / Cum acționau hoții Mai mulți turiști străini veniți la București au rămas fără carduri, Poliția Capitalei anunțând vineri că șapte tineri au fost reţinuţi în acest caz. Ei au folosit cardurile furate și au făcut diferite plăţi, prejudiciul…
6 oct. • International Vladimir Putin critică alternanța la guvernare din țările Occidentale: „Cum să lucrezi în astfel de condiţii? Pur şi simplu, o absurditate!” Schimbarea periodică a elitelor conducătoare în Occident constituie o problemă, din cauza căreia este foarte dificil de lucrat cu acestea, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin în timpul unui discurs susţinut joi la forumul Clubului…
6 oct. • Articol susținut de fanatik.ro fanatik.ro: Secretara lui Dumitru Buzatu, supărată că presa a prezentat-o ca o "damă de companie". Ce a spus femeia despre relația cu șeful CJ Vaslui Ana Maria Obreja și Dumitru Buzatu s-au plâns instanței că jurnaliștii vasluieni au dus o adevărată campanie ”de denigrare” împotriva lor și au scris în repetate rânduri despre favoritismele pe care președintele consiliului județean i…
6 oct. • Esential Mii de doze cu noul drog vândut cu 10 lei în centrul Capitalei, găsite la perchezițiile făcute la traficanți / Zeci de sesizări ale oamenilor din zonă Peste 3.600 de pliculețe cu Alpha-PHiP (substanță psihoactivă nouă) au fost găsite la perchezițiile făcute de anchetatori la locuințele traficanților care vând droguri în centrul Capitalei. Noul drog, cunoscut sub numele de „Zombie”, se vinde…
6 oct. • Film Filmul lui Taylor Swift a obținut deja peste 100 de milioane de dolari la box office, deși nici nu a apărut încă în cinematografe Vânzările de bilete comercializate în regim de pre-comandă pentru filmul cu Taylor Swift, turnat în timpul primei părţi a turneului ei „Eras Tour”, au depăşit pragul de 100 de milioane de dolari la nivel mondial…
6 oct. • Copii&Părinți - Powered by MedLife Semnele dependenței de jocuri video la copii. Cum îi afectează și cum pot fi ajutați Să-ți privești copilul jucând jocuri video toată ziua și neglijând alte activități poate fi dureros. Mulți părinți nu înțeleg cum copilul poate renunța la a ieși cu prietenii, preferând să se joace mai mult de…
6 oct. • UPDATE VIDEO „Fir-aţi ale dracu' de nesimţite! Dacă-ți mai aud gura, te omor”. Polițist filmat când agresează o tânără dintr-un centru DGASPC / Premierul trimite Corpul de Control. „O abordare de golan”, spune Marcel Ciolacu Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu pentru purtare abuzivă şi a dispus cercetarea disciplinară a unui poliţist, după ce în spaţiul public au apărut imagini în…
6 oct. • International Tensiuni la summitul UE din Granada: Polonia și Ungaria acuză că se impune un „diktat” privind migrația / Viktor Orban: „Un compromis este imposibil” Polonia a acuzat Berlinul și Bruxellesul că impun un „diktat” privind migrația în Uniunea Europeană, iar Ungaria a spus că Bruxellesul forțează obținerea unui acord, aceste poziții venind în timp ce liderii UE se întâlnesc…