Zeci de părinți au stat la coadă noaptea trecută ca să-și înscrie copiii la afterschool, la o școală din Sectorul 2 / Explicațiile primarului Sectorului 2
Zeci de părinți au stat la coadă noaptea trecută, la Școala 51 din Sectorul 2 – zona Mega Mall ca să-și înscrie copiii la programul școală după școală, organizat de instituția de învățământ după ore. Oamenii au spus că sunt mai multe cereri decât locuri. Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a declarat că vineri după prânz, locurile puse la dispoziție nu erau ocupate în totalitate, mai fiind două disponibile. Înscrieri însă se mai pot face și luni. În cazul în care vor fi mai multe cereri decât locuri, acestea nu se pot suplimenta, deoarece nu mai sunt săli de clasă libere.
Părinții s-au așezat la coadă de la ora 18.00 și au așteptat până dimineață. Părinții se temeau că nu prind loc dacă vin dimineața.
Contactat de HotNews.ro, primarul Radu Mihaiu a declarat că școala are 180 de locuri disponibile la afterschool, iar mai multe nu se puteau face deoarece nu există spațiu.
„La Școala 51 este o situație mixtă. Tot ciclul gimnazial folosește școala până la ore târzii, clasa a a VII- a și a VIII-a au ore până la ora 15.00 fiindcă copiii fac și pregătire suplimentară pentru evaluarea națională, în cadrul școlii. Clasele a V-a și a VI-a învață după-masă. După-masă rămân doar 8 săli de clasă libere pentru că restul sunt folosite de copiii care sunt la școală. Din aceste săli de clasă, 7 sunt mari, una este mică. În cele 7 săli mari pot intra două grupe de afterschool, de 12 elevi, iar în a opta sală intră doar o grupă de 12 elevi, nu este loc de mai mult. Deci, în total avem 180 de locuri. Până la ora aceasta, au fost înscriși 178 de elevi”, a explicat primarul Radu Mihaiu, contactat de HotNews.ro.
Dacă numărul de cereri depășește numărul de locuri, se va forma o listă de așteptare, în cazul în care cine va se retrage și se mai eliberează un loc.
„Asta este limitarea legată de spațiu, dar mai există și o limitare legată de cadrele didactice care să-și dorească să participe la acest program. În acest moment sunt 14 cadre didactice care au confirmat că pot participa. O grupă este fără profesor, o să facem toate eforturile să găsim încă un profesor, pentru ultima grupă, zilele următoare, ca să atingem maximul de 180 de locuri”, a explicat Mihaiu.
Acesta spune că anul acesta au fost mult mai multe cereri față de anul trecut, o posibilă explicație fiind că de anul acesta Primăria plătește o masă caldă pentru copiii înscriși la afterschool.
„La Școala 51 funcționa și anterior un program „Școală după școală”, care nu era la fel de popular. Abia după ce Primăria a început să finanțeze programul în 2022 și să includă o masă caldă pentru copii, el a devenit cu adevărat popular. Anul acesta cererea a crescut foarte mult”, a explicat Mihaiu.
Criteriul de admitere la acest program este primul venit-primul servit. Întrebat de ce nu s-au stabilit alte criterii de departajare, cum ar fi familiile monoparentale sau cazurile sociale, primarul spune că acest program este pentru toți copiii.
„Am avut discuții lungi asupra criteriilor de admitere. Trebuia să decidem dacă acest program este unul social sau unul pentru toți copiii. După ce am luat decizia că este pentru toți copiii, asta înseamnă că nu a fost scopul nostru să dicriminăm, am considerat că toți copiii au acelați drepturi. Familie monoparentală poate să însemne și familii cu venituri mari, sau părinți necăsătoriți, dar care stau împreună, și aceste lucruri sunt greu de gestionat și ar fi fost invaziv pentru viața privată a copilului și a părinților. Singurul criteriu rămas a fost primul venit, primul servit”, a explicat Mihaiu.
Întrebat de ce înscrierile se fac abia acum, la aproape o lună de la începerea anului școlar, primarul a spus că școala abia acum a primit aviz de la Inspectorat.
Programul „Școală după școală” – practic un afterschool de stat, este desfășurat în 16 școli din Sectorul 2, fiind co-finanțat de Primărie.
Primarul spune că la restul școlilor până acum nu au fost probleme cu locurile, acestea nefiind ocupate în totalitate.
„Nu au fost ocupate toate locurile puse la dispoziție. În program sunt 3000 de locuri. Noi ne-am dori să fie mai multe, din păcate acolo unde se învață în două sau trei schimburi nu se poate implementa logistic, că nu au săli de clasă. Este acest fenomen al școlilor considerate mai bune, unde copiii care nu locuiesc în zonă sunt acceptați pe baza vizelor de flotant. Din această cauză se ajunge ca în acele șoli să se învețe în două-trei schimburi, deci nu se mai poate face afterschool”, a explicat Mihaiu.
Lista școlilor participante la program în anul școlar 2023-2024:
1. Liceul Teoretic Lucian Blaga
2. Școala Gimnazială 39
3. Școala Gimnazială 24
4. Școala Gimnazială 66
5. Școala Maica Domnului
6. Școala Gimnazială 51
7. Școala Gimnazială 46
8 .Școala Gimnazială 25
9. Școala Gimnazială 77
10. Școala Gimnazială Ferdinand I
11. Școala Sfântul Silvestru
12. Școala Gimnazială Petre Ghelmez
13. Școala Gimnazială 62
14. Școala Gimnazială 28
15. Școala Gimnazială 31
16. Școala Gimnazială Ghica Voievod
Programul „Școală după școală” din Sectorul 2 a fost lansat în ianuarie 2022 și a pornit cu 900 de locuri.
Vara trecută, cozi și în Sectorul 3 pentru înscrierea la grădinița de vară
Cozi de sute de persoane s-au format, vara trecută, la câteva grădinițe din Sectorul 3, când au început înscrierile la programul „Grădinița de vară”. Părinții s-au așezat la coadă de cu seară și au făcut liste de așteptare, disperați că nu vor prinde loc și nu au ce să facă cu copiii pe timpul verii. Problema s-a rezolvat în câteva zile, după ce Primăria a suplimentat numărul de locuri.