Sari direct la conținut
miercuri 12 octombrie
Ovidiu Verdeș era profesor de Teoria Literaturii la Litere, București, deci nu orice prof, jongla abstracțiuni cum eu beam apă. Iar de două-trei zile nu mai este pe aici, pe lume. A pățit-o: a murit.…
Joe Biden a declarat că se îndoiește că Vladimir Putin va folosi o armă nucleară tactică, în timp ce Ucraina a pledat pentru o creștere rapidă a ajutorului militar occidental pentru a se apăra împotriva…
Preşedintele american, Joe Biden, a declarat, într-un interviu difuzat marţi de CNN, că nu crede că omologul său rus, Vladimir Putin, va folosi arma nucleară tactică în războiul cu Ucraina, potrivit agențiilor internaționale de presă,…
Procurorul general din Peru a depus, marţi, un recurs constituţional prin care îl acuză pe preşedintele Pedro Castillo de infracţiunea de organizare criminală a corupţiei, acţiune care ar putea duce la suspendarea şefului de stat…
Avocatul lui Harvey Weinstein a reclamat, marţi, condiţiile din celula în care este ţinut după procesul din Los Angeles, afirmând că sunt „neigienice” şi „aproape medievale”, transmite Associated Press, citată de news.ro Avocatul Mark Werksman…
Premierul Regatului Ţărilor de Jos, Mark Rutte, efectuează miercuri o vizită în România. Mark Rutte va fi însoţit de preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă la Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica” de la…
Ratele la creditele ipotecare legate de IRCC cresc cu 34-40%, cele legate de ROBOR sunt mai mari cu 70-80% ●Răspunsul Olandei cu privire la aderarea României în Schengen, cu o zi înainte de vizita premierului…
Curtea Supremă britanică ia în considerare de marți, 11 octombrie, solicitarea guvernului scoțian de a organiza un nou referendum de independență, fără acordul Londrei, care consideră că un astfel de vot nu poate avea loc…
Un bărbat în vârstă de 39 de ani, eliberat marţi din Penitenciarul Găeşti, judeţul Dâmboviţa, a fost amendat de Poliţie la scurt timp după ce a redevenit un om liber, pe motiv că nu a…
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că mai mult de jumătate din rachetele și dronele pe care Rusia le-a lansat marți au fost doborâte relatează CNN. În mesajul său zilnic, Zelenski a spus că 20…
Ministrul estonian de externe, Urmas Reinsalu, i-a îndemnat marți pe aliații Ucrainei să „nu se sperie” de avertismentele ambasadorului rus în SUA privind depășirea „liniilor roșii” prin furnizarea de arme Kievului, potrivit CNN. „Toate politicile…
marți 11 octombrie
Președintele rus Vladimir Putin este o „persoană rațională care a calculat greșit în mod considerabil”, a declarat președintele american Joe Biden într-un interviu CNN, care a publicat câteva citate înainte de difuzarea integrală marți. „Cred…
Ministrul ucrainean al energiei, Herman Halușcenko, a declarat pentru CNN că rachetele rusești au lovit aproximativ 30% din infrastructura energetică a țării începând de luni. „Trimitem acest mesaj partenerilor noștri: trebuie să protejăm cerul. Rușii…
Comisia Europeană a aprobat două programe operaționale regionale pentru perioada de programare 2021-2027, în valoare totală de 2,74 miliarde de euro, care vizează 11 județe românești, a anunțat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), marți,…
Angela Lansbury, actrița de origine britanică a cărei carieră a durat opt decenii și a interpretat roluri de neuitat în seriale precum „Verdict crimă”, a murit la vârsta de 96 de ani, a anunțat familia…
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi seară, că decizia preşedintelui francez Emmanuel Macron de a consolida prezenţa militară a acestui stat în România reprezintă ”un gest important pentru Flancul Estic al NATO, semn al solidarităţii…
Treizeci și doi de ucraineni s-au întors acasă marți într-un schimb de prizonieri de război cu Rusia, a declarat un înalt oficial ucrainean, relatează Reuters. „Printre cei eliberați se numără ofițeri, sergenți și soldați ai…
Elon Musk a vorbit direct cu Vladimir Putin înainte de a scrie pe Twitter planul său de pace menit să pună capăt războiului Rusiei din Ucraina, care ar fi predat definitiv un teritoriu ucrainean Moscovei,…
Preşedintele rus Vladimir Putin s-a declarat marţi „deschis unui dialog” cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) cu privire la centrala nucleara Zaporojie, situată în sudul Ucrainei şi controlată militar de Rusia din martie, relatează…
Agenția spațială americană a reușit să devieze cu succes un asteroid de pe traiectoria sa, prăbușind o sondă spațială pe suprafața sa la sfârșitul lunii septembrie, într-o misiune de testare inedită care va ajuta omenirea…
Regele Charles al III-lea va fi încoronat pe 6 mai 2023 la Westminster Abbey din Londra, alături de soția sa, regina consoartă Camilla, în cadrul unei ceremonii „orientate spre viitor”, a anunțat marți Palatul Buckingham,…
Vineri a sosit al treilea și ultimul sezon din „Derry Girls / Fetele din Derry” și odată cu el vântul schimbării: eroinele se apropie de absolvirea liceului, iar procesul de pacificare în Irlanda de Nord…
Omul de afaceri britanic Graham Bonham-Carter a fost arestat după ce SUA l-au acuzat de conspirație pentru încălcarea sancțiunilor impuse oligarhului rus Oleg Deripaska, au declarat marți procurorii, relatează Reuters. Bonham-Carter a fost arestat în…
Știrile alarmante despre prețurile scandaloase ale energiei în iarna ce vine pun tot mai multă presiune pe familii. Așa că e bine să nu vă luați după toate „miturile” și să vă concentrați pe metode…
Statele Unite vor depune eforturi pentru a accelera expedierea de sisteme de apărare antiaeriană NASAMS către Ucraina cât mai curând posibil, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, relatează Reuters. Președintele…
Parchetul general al Ucrainei a anunțat marți că a exhumat trupurile a 78 de civili din două orașe din estul regiunii Donețk, recent recucerite de forțele ucrainene, potrivit AFP. „Numeroase locuri de înmormântare au fost…
Un incendiu puternic a izbucnit marți seară la un imobil din complexul Persepolis din Cartierul Francez din București. În imaginile transmise HotNews.ro de un cititor care se afla la fața locului se văd flăcările care…
Dolarul a pierdut teren față de lira sterlină, marți, la finalul tranzacțiilor europene, după ce un indicator privind inflația din SUA pentru un an a fost mai mic decât în luna precedentă, potrivit AFP. Dolarul…
Franța își va consolida prezența militară pe flancul estic al NATO prin desfășurarea de vehicule blindate de infanterie și tancuri Leclerc în România în următoarele săptămâni, a anunțat marți ministrul său pentru Forțele Armate, relatează…
General-maiorul în retragere Mick Ryan afirmă că, indiferent câți comandanți ar schimba președintele rus Vladimir Putin, aceștia nu vor putea schimba situația de pe frontul din Ucraina care se datorează în cea mai mare parte…
Noi scene surprinse pe frontul din Ucraina arată calvarul prin care trec soldații ruși. Citește continuarea pe Digi24.
Afectată deja de sancţiunile internaţionale, economia Rusiei se confruntă acum cu o lovitură autoindusă, în condiţiile în care mobilizarea parţială a rezerviştilor decretată de preşedintele Vladimir Putin riscă să submineze productivitatea, cererea şi revenirea economică,…
Bulgaria a respins marți informațiile potrivit cărora camionul care fi provocat explozia puternică care a deteriorat podul Kerci, care leagă peninsula Crimeea de Rusia, ar fi călătorit pe teritoriul său, relatează Reuters. Alexander Bastrykin, șeful…
Ucraina a primit sistemul german de apărare antiaeriană IRIS-T, a informat marți revista Der Spiegel, după ce luni ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, susținea că modernul sistem promis din vară va ajunge în câteva…
Regulile care reglementează absența deputaților și senatorilor de la lucrările plenului sau comisiilor parlamentare nu sunt foarte stricte, dar cu toate acestea unii parlamentari au acumulat deja un număr considerabil de absențe care au fost…
În Raportul privind Stabilitatea lansat marți, FMI vorbește despre riscul tot mai mare ca economia globală să intre în recesiune anul viitor, deoarece familiile și firmele din majoritatea țărilor se confruntă cu „ape furtunoase”. Vezi…
Președintele american Joe Biden reevaluează relația Statelor Unite cu Arabia Saudită după ce OPEC și statele afiliate grupului au anunțat săptămâna trecută tăierea producției de petrol, a declarat marți John Kirby, purtătorul de cuvânt al…
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marți liderilor Grupului celor Șapte națiuni (G7) să ofere Ucrainei suficiente capacități de apărare aeriană pentru a opri Rusia, relatează Reuters. Vorbind la o zi după atacurile cu rachete…
Pavel Gubarev, autoproclamatul „Guvernator al poporului” din regiunea Donețk din estul Ucrainei, afirmă că ucrainenii sunt de fapt ruși posedați de diavol care vor fi uciși dacă nu se lasă convinși să treacă de partea…
Aproape 5.900 de români s-au pensionat pentru limită de vârstă în primele șase luni din acest an și au încasat banii de la Pilonul II, dar pe fondul scăderii valorii activelor din acest an, unii…
Politica de sancţiuni a Uniunii Europene împotriva Rusiei este „primitivă în execuţie şi catastrofală în efect”, a declarat prim-ministrul ungar Viktor Orban marţi, într-o discuţie la Berlin, citat de agenţiile MTI și Agerpres. În cadrul…
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marți că alianța de apărare occidentală va fi alături de Kiev atâta timp cât va fi nevoie și că orice atac asupra infrastructurii critice pentru alianța militară…
Televiziunile rusești încearcă să explice lovirea unor clădiri de locuințe din Ucraina de către forțele armate ale Moscovei printr-o „curiozitate tehnică” a apărării antiaeriene a ucrainenilor. „Propaganda ucraineană nu arată imagini cu lovirea infrastructurii critice,…
Nici o persoană condamnată pentru orice infracțiune săvârșită cu intenție nu poate candida la alegerile locale și parlamentare, a decis marți Camera Deputaților, care a aprobat două proiecte de lege în calitate de cameră decizională.…
După numeroase luni de secetă, în august au fost mai multe zile de ploaie, iar în septembrie au fost depășite recordurile de precipitații la peste 20 de stații meteo. La Stâna de Vale, cantitatea de…
Un șofer în vârstă de 21 de ani din Timișoara a fost bătut de către un biciclist supărat că tânărul a parcat pe trotuar, potrivit news.ro. Polițiștii au deschis un dosar pentru loviri și alte…
”Mi-e teamă de cum se vor comporta construcțiile de după 90 la primul mare cutremur”, a declarat primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, marți. Acesta spune că am ajuns aici din cauză că instituțiile de…
Belarus a dat asigurări marţi că forţa militară formată cu Rusia este una „strict defensivă” după ce anunțul făcut luni de dictatorul Alexandr Lukașenko a provocat temeri privind o intervenţie directă a țării în conflictul…
Marea Britanie se așteaptă să vadă indicatori dacă Rusia ar începe să ia în considerare desfășurarea arsenalului său nuclear în războiul cu Ucraina, a declarat marți şeful serviciului britanic de informaţii GCHQ (Government Communications Headquarters),…
O fetiță din orașul Djankoi aflat în nordul Crimeii a fost rănită după ce un tanc rusesc a tras din greșeală un obuz care a zburat 8 kilometri înainte să lovească locuința în care se…