8 iul. • Opinii Lansarea Președinției cehe a Consiliului UE – ce va face UE în următoarele 6 luni? “Europa este o sarcină la care trebuie să lucrăm încontinuu”, a susținut astăzi Petr Fiala, prim-ministrul Cehiei, în Plenul Parlamentului european, aceleași cuvinte pe care le spunea și Vaclav Havel, primul președinte ceh, în Aachen,…
8 iul. • Film Actorul american James Caan, cunoscut din filme ca „Naşul” şi „Misery”, a murit la vârsta de 82 de ani Actorul american James Caan, vedetă a unor filme ca „Naşul” şi „Misery”, a murit la vârsta de 82 de ani, au anunţat joi familia sa pe Twitter şi managerul său, potrivit agenţiilor internaţionale de presă,…
8 iul. • Război în Ucraina Victoriile rușilor din estul Ucrainei au venit cu un cost foarte ridicat / Cât poate susține Moscova ritmul pierderilor? Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a descris lupta din Donbas, care cuprinde regiunile Luhansk și Donețk, ca fiind „cea mai dură – extrem de dificilă”. Superioritatea de foc a ocupanților se simte încă foarte mult, potrivit…
8 iul. • Radio - TV Ştefan Pălărie (USR): România, la fiecare doi ani, pierde o generaţie de copii. Realitatea matematică este zdrobitoare: cei care au luat acum Bacalaureatul reprezintă sub 50% din generația 2010 Senatorul USR Ştefan Pălărie a declarat joi seară, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, referitor la situaţia din învăţământ, că România la fiecare doi ani pierde o generaţie de copii, scrie News.ro.…
8 iul. • Subiectele zilei Viitorul șef al NATO: Cu câte femei se bate Iohannis – DW Viitorul secretar general al NATO trebuie să fie cineva plin de energie, care să poată alerga dintr-o parte în alta fără să piardă esența drumurilor, cineva care are deja în minte harta lumii, dispus să…
7 iul. • Război în Ucraina Ucraina anunță că Belarus a transferat sub controlul Rusiei aerodromul de lângă Gomel, unde amenajează o bază pentru sistemele Iskander Belarusul a transferat aerodromul Ziabrovka de lângă Gomel (sud-est) sub controlul total al Rusiei, a declarat joi adjunctul şefului Direcţiei principale de operaţiuni a Statului Major al armatei ucrainene, generalul de brigadă Oleksii Gromov, într-o…
7 iul. • "Lasă-i să încerce!" Putin: Dacă Occidentul vrea să învingă Rusia, "să încerce" / Rusia "nu a început încă o acțiune serioasă" în Ucraina „Lasă-i să încerce!” Președintele rus Vladimir Putin i-a provocat joi pe occidentali să învingă Rusia „pe câmpul de luptă” din Ucraina, unde americanii și europenii au accelerat livrările de arme către forțele Kievului, potrivit AFP.…
7 iul. • International Germania: Deputații recunosc genocidul yazidiților Parlamentarii germani au recunoscut joi că abuzurile comise în 2014 de jihadiștii din Statul Islamic (SI) împotriva minorității yazidi de limbă kurdă din nord-vestul Irakului au reprezentat un „genocid”, calificat deja ca atare de anchetatorii…
7 iul. • Auto Volkswagen vrea să domine piața bateriilor auto / Prima fabrică din Germania În cursa sa spre tranziția electrică, Volkswagen a lansat joi lucrările la prima sa fabrică de baterii din Germania, o piatră de temelie a strategiei constructorului auto de a stăpâni această producție, dominată în prezent…
7 iul. • International Argentina afirmă că are sprijinul Chinei pentru a se alătura grupului BRICS Guvernul de la Buenos Aires a afirmat joi că a primit sprijinul oficial al Chinei pentru cererea ca Argentina să se alăture grupului BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud), un bloc văzut…
7 iul. • Război în Ucraina Ucraina spune că a recăpătat controlul asupra Insulei Şerpilor Armata ucraineană a afirmat joi că a recâştigat controlul asupra Insulei Şerpilor în Marea Neagră, după ce transportase drapelul ucrainean cu elicopterul cu câteva zile înainte, ca urmare a retragerii forţelor ruse de pe această…
7 iul. • Război în Ucraina Rusia a lovit cu o rachetă un petrolier în derivă în Marea Neagră. Kievul spune că este o navă a Republicii Moldova: „O bombă ecologică cu acţiune întârziată” O rachetă rusească a lovit joi un petrolier aflat în derivă în Marea Neagră de peste patru luni, la bordul căruia se află o cantitate necunoscută de motorină, a informat joi agenţia de presă Interfax-Ukraina,…
7 iul. • EuROfonduri Fonduri UE 2022: Alte granturi de 50.000-500.000 EUR pentru firme de construcții, termopane, patiserie, panificație, industrie alimentară, prin Acțiunea 4.1.1-POC bis (proiect de OUG) Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii din domenii ca industria alimentară, patiseria, panificația, construcțiile, confecții metalice, fabricarea de ferestre termopan, se vor putea înscrie în anul 2022 la o nouă schemă de ajutoare de stat…
7 iul. • Război în Ucraina Digi24: VIDEO. Kadîrov a renunțat la frontul din Ucraina pentru actorie. Liderul cecenilor joacă într-un serial grotesc cu un fals Zelenski Liderul cecen Ramzan Kadîrov s-a reprofilat în actor, în timp luptătorii ceceni luptă în Ucraina de partea forțelor invadatoare ruse. Kadîrov a angajat un actor care să joace rolul lui Volodimir Zelenski și a înregistrat…
7 iul. • International Autorii farselor video ce au vizat mai mulți primari din Europa sunt plătiți de Gazprom Doi actori ruşi de comedie, care au recunoscut recent că sunt autorii unor farse ce au vizat primari din mai multe capitale europene, lucrează pentru o platformă online deţinută de Gazprom, relatează Der Spiegel și…
7 iul. • International Cel mai mare proprietar de locuințe din Germania va reduce temperaturile din apartamente la 17 grade în timpul nopții Cel mai mare proprietar de locuințe din Germania, compania Vonovia VNAn.DE, va reduce căldura chiriașilor săi noaptea în contextul în care cea mai mare economie din Europa se pregătește pentru o posibilă criză a gazelor…
7 iul. • Sanatate Ministerul Sănătății anunță trei noi cazuri de variola maimuţei. Numărul pacienților din România Trei noi cazuri de variola maimuței au fost diagnosticate în România, anunță Ministerul Sănătății, joi, într-un comunicat, precizând că până în prezent numărul cazurilor diagnosticate în țara noastră se ridică la 14. Este vorba despre…
7 iul. • Industrie Feroviara A fost avizat proiectul pentru cumpărarea a 16 locomotive electrice pentru trenuri de călători Ministerul Transporturilor a dat avizul pentru un proiect de un miliard de lei ce prevede cumpărarea a 16 locomotive electrice care să poată atinge 200 km/h și să poată tracta trenuri de pasageri cu până…
7 iul. • International Cum se explică noul val de infectări de COVID-19 – studiu Noua subvariantă a coronavirusului, care vine din India și este de 5 ori mai infecțioasă, are o capacitate ridicată de a ocoli anticorpii generaţi de o infectare anterioară, evidențiază un studiu efectuat în Elveţia, relatează…
7 iul. • Administratie Locala Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, și-a delegat o bună parte din atribuții, până la finalul anului, directorului economic Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, și-a delegat o bună parte din atribuții, de pe 21 iunie până pe 31 decembrie, directorului executiv al Direcției Economic, Octavian Ghețu. Printre acestea se numără Direcția de Investiții și…
7 iul. • Finante - Banci Euro își continuă declinul cu o probabilitate de 50-50% să ajungă la paritate cu dolarul în curând Euro a scăzut sub pragul de 1,02 dolari săptămâna aceasta, continuându-și declinul către minimul ultimilor 20 de ani și o posibilă paritate cu moneda Statelor Unite, relatează CNBC și Bloomberg. Moneda comună a statelor membre…
7 iul. • Esential CNAIR avertizează șoferii. Un site fals vinde roviniete cu preţuri de trei ori mai mari Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere avertizează șoferii din România să aibă grijă de unde își cumpără roviniete, pentru că autoritatea a depistat un site care nu este autorizat să vândă astfel de produse,…
7 iul. • Politic Boc, atacuri în cascadă la Drulă: „Ce știe ăsta de biserică ceva? El de fapt a mers la o cârciumă” Criticat de Cătălin Drulă, Emil Boc, nu rămâne fără răspuns. Primarul Clujului a lansat o serie de atacuri vehemente la adresa liderului USR care, recent, l-a acuzat că „minte cu nerușinare” și este „incompetent” Dacă…
7 iul. • Război în Ucraina O apropiată a lui Putin dezvăluie când ar folosi Rusia armele nucleare. „Orice persoană sănătoasă la cap știe asta!” Valentina Matvienko, o apropiată a preşedintelui Vladimir Putin și preşedinta Consiliului Federaţiei (camera superioară a parlamentului federal rus), a declarat joi că Kremlinul va folosi armele nucleare doar în cazul unui atac nuclear asupra sa…
7 iul. • Esential Un fost secretar de stat din Ministerul Comunicațiilor a fost numit șef al Loteriei Române Ionuţ-Valeriu Andrei, fost secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor și absolvent al Colegiului Național de Apărare, este noul director general al Companiei Naţionale „Loteria Română”, anunță News.ro. „Ionuţ-Valeriu Andrei este noul director general al Companiei…
7 iul. • Industrie Feroviara De ce Europa nu poate spera să aibă prea curând o rețea unificată de trenuri de mare viteză Spania, Franța, Germania și Marea Britanie sunt printre țările europene în care cele mai rapide trenuri ating 300 km/h și sunt mulți oameni care speră că aceste trenuri super-rapide vor ajunge în cât mai multe…
7 iul. • Război în Ucraina Josep Borrell a cerut Chinei să joace un rol „mai constructiv” în privinţa războiului Rusiei împotriva Ucrainei Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă, Josep Borrell, i-a cerut joi ministrului de externe chinez Wang Yi să joace un rol „mai constructiv” şi să pună capăt dezinformării cu privire la războiul Rusiei…
7 iul. • Esential VIDEO Un TIR a intrat în plin într-o biserică din Dâmbovița Șoferul unui TIR a pierdut controlul volanului și s-a izbit de zidului unei biserici din orașul Titu, județul Dâmbovița. În momentul impactului, un stâlp de curent a căzut peste autovehicul. Un TIR a lovit capela…
7 iul. • International Oficialii ruși sancționați de guvernul lui Boris Johnson jubilează: „Clovnul prost pleacă!” Politicienii ruși dar și unii oligarhi s-au aliniat joi să jubileze la vestea demisiei premierului britanic Boris Johnson, unul dintre cei mai mari susținători ai Ucrainei după ce președintele Vladimir Putin a ordonat invadarea țării…
7 iul. • Sanatate Cine se poate îmbolnăvi de variola maimuței. Profilul făcut de specialiști Experții de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii a făcut un prim portret al pacienților care se îmbolnăvesc de variola maimuței bazându-se pe datele statistice pe care le-au colectat din țările afectate de această boală, relatează…
7 iul. • Sanatate Legea privind dreptul „de a fi uitat” pentru supravieţuitorii de cancer, promulgată de Klaus Iohannis Actul normativ pentru completarea legii drepturilor pacienţilor, potrivit căruia, în situaţia încheierii contractelor de asigurare, în cazul în care distribuitorul de asigurări solicită supravieţuitorului de cancer informaţii şi documente care vizează afecţiunea oncologică, acesta să…
7 iul. • Sanatate CNAS: Ajutorul de 700 de lei acordat în iulie pensionarilor cu venituri mici nu afectează plafonul de compensare a medicamentelor Ajutorul financiar în valoare de 700 de lei, acordat în luna iulie 2022 pensionarilor cu venituri mai mici sau egale cu 2000 de lei, prin punerea în aplicare a Ordonanței de Urgență nr.74/02.06.2022, nu reprezintă…
7 iul. • Administratie Locala București: Restricții de circulație, în weekend, pentru Marșul Bucharest Pride, manifestația Noii Drepte și inițiativa „Străzi Deschise” Comisia Tehnică de Circulaţie a aprobat mai multe restricţii pentru iniţiativa „’Străzi deschise – Bucureşti, Promenada Urbană”, „Marşul Bucharest Pride” şi adunarea publică a Partidului Noua Dreaptă, care se vor desfăşura în weekend, în Capitală.…
7 iul. • International Procesul privind prăbușirea podului din Genova începe în Italia la patru ani de la tragedie. Ce pedepse riscă vinovații Procesul în care 59 de persoane sunt acuzate în legătură cu prăbușirea podului Morandi din orașul portuar italian Genova în urma căreia 43 de persoane și-au pierdut viața a început joi de față cu rudele…
7 iul. • International VIDEO Noi amenințări rusești: Am putea lua înapoi Alaska Președintele Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului de la Moscova, a amenințat miercuri că Rusia ar putea lua înapoi Alaska dacă Statele Unite îngheață sau confiscă active rusești ca urmare a invaziei din Ucraina,…
7 iul. • International Parlamentul European cere înscrierea dreptului la avort în Carta Drepturilor Fundamentale ale UE Parlamentul European a cerut joi ca dreptul la avort să fie înscris în carta drepturilor fundamentale ale UE. „Orice persoană are dreptul de a beneficia de un avort în condiții de siguranță și legalitate”, au…
7 iul. • International Ministrul german al apărării respinge ideea livrării de blindate către Ucraina: „Este iresponsabil să vrei să jefuieşti Bundeswehr” Ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, a respins joi posibilitatea livrării de vehicule de transport blindate către Ucraina, declarând că ea nu poate „jefui” resursele armatei germane, informează dpa, preluată de Agerpres. „Noi susţinem Ucraina…
7 iul. • Energie Producția de petrol a proiectului rusesc Sahalin-1 a scăzut de 22 de ori din cauza sancțiunilor Producția de petrol din cadrul proiectului Sahalin-1 din Orientul Îndepărtat Rus a scăzut de 22 de ori la doar 10.000 de barili pe zi, a declarat viceprim-ministrul regiunii Sahalin, Yuri Trutnev, citat de Interfax. „Acest…
7 iul. • Esential Sute de curse întârziate şi zeci de zboruri anulate pe Aeroportul Otopeni. Care au fost motivele Aproape o mie de zboruri (aterizări şi decolări) au avut întârzieri mai mari de 30 minute pe Aeroportul Henri Coandă, în timp ce 56 de curse au fost anulate în ultima săptămână de companiile aeriene…
7 iul. • International Grecii se bucură că turiștii se întorc, însă spun că au o mare problemă Vizitatorii străini se întorc pe insulele și la monumentele antice ale Greciei, ceea ce sporește speranțele pentru vitala sa industrie turistică după doi ani de turbulențe, deși impactul inflației ridicate înseamnă că o revenire la…
7 iul. • Administratie Locala Nicușor Dan: În septembrie începe montarea tablierului de la pasajul Doamna Ghica În septembrie începe montarea tablierului de la pasajul Doamna Ghica, a anunțat joi primarul general, Nicușor Dan. Edilul spune că primele componente vor fi livrate în luna august. Nicușor Dan a prezentat și culoarea aleasă…
7 iul. • Război în Ucraina Ministerul rus al Apărării se contrazice cu realitatea după ce ucrainenii și-au repus steagul pe Insula Șerpilor Ministerul rus al Apărării afirmă că, printr-un atac lansat imediat după debarcare, i-a împiedicat pe militarii ucraineni să-și repună steagul pe Insula Șerpilor, scrie Interfax. Imaginile video arată contrariul. General-locotenentul Igor Konașenkov, purtătorul de cuvânt…
7 iul. • Esential Nicolae Ciucă, la Atena: L-am rugat pe premierul grec să ne ajute să intrăm în Schengen Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, la Atena, că l-a rugat pe prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis să ne sprijine în demersul nostru de a fi cât mai curând admişi în spaţiul Schengen, el afirmând că…
7 iul. • Articol susținut de Castle Incognito CASTLE INCOGNITO – Un festival cum nu e altul Cognizant Softvision găzduiește, în acest weekend, un eveniment unic de team building, un festival plin de experiențe personalizate, muzică și multe alte surprize. Pe 9 iulie, Cognizant Softvision va găzdui un eveniment special dedicat angajaților,…
7 iul. • Război în Ucraina FOTO VIDEO Cum și-au repus ucrainenii drapelul pe Insula Șerpilor Un oficial ucrainean a postat pe rețelele de socializare un clip video și fotografii cu steagul țării repus pe Insula Șerpilor după ce trupele de ocupație ruse au fost nevoite să plece de pe această…
7 iul. • Cultura editiadedimineata.ro: Ce vânt te aduce? „Deși are o oarecare teamă de vânt, țăranul îl crede însă și folositor” „Vânturile au vârsta, temperamentul și înfățișările lunilor din an cărora le sunt menite: bătrâne, posace și răutăcioase, cele de iarnă; tinere, zglobii, capricioase, cele de primăvară…” După spusele țăranului român, vântul se formează din „suflatul…
7 iul. • Magazin Veți construi o casă nouă? Evitați cinci elemente Feng Shui care pot crea conflicte Proiectarea unei noi case este cel mai bun mod de a avea căminul visat, gândind fiecare spațiu pe măsura precisă a dorințelor. Dar poate fi și complicat, mai ales dacă vreți să încorporați principiile Feng…
7 iul. • International „Mare monument istoric”. Talibanii au dezgropat după 21 de ani Toyota cu care mollahul Omar a scăpat de americani și o vor expune în Muzeul Național – FOTO Mașina folosită de primul lider al talibanilor, mollahul Omar, pentru a fugi și a scăpa de loviturile americane după 11 septembrie 2001 a fost găsită în estul Afganistanului, la 21 de ani după ce a…
7 iul. • Magazin Elon Musk a devenit în secret tată pentru a noua oară / Copiii, făcuți cu o angajată a sa Documente juridice obținute de jurnaliștii de la Business Insider arată că Elon Musk a devenit din nou tatăl a doi gemeni în luna noiembrie a anului trecut, el făcând copiii cu o directoare de top…
7 iul. • Articol susţinut de A10 by Artmark Hrisovul emis de Alexandru cel Bun încununează ultima licitație a sezonului Aproximativ 300 de cărți și hărți rare, ediții princeps, documente de colecție sau fotografii de epocă vor fi scoase la licitație în ultimul eveniment al sezonului la Casa Artmark. Licitația de marți, 19 iulie, începe…