Sari direct la conținut
marți 5 august
luni 4 august
 • 

De câți bani are nevoie Ministerul Educației pentru acoperirea cheltuielilor „dacă nu se iau măsurile anunțate”. Daniel David, întâlnire cu sindicatele care protestează

Ministrul Educației, Daniel David, s-a întâlnit luni cu reprezentanții celor trei organizații sindicale implicate în forme de protest, a anunțat ministerul printr-un comunicat de presă. Întâlnirea cu reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Federației Sindicatelor…
 • 

Șeful Parchetului Militar transmite că nu se pensionează deși mai are două luni până îndeplinește criteriile: „Nici în următorii 10 ani” / Ce spune de actualul scandal pe pensiile magistraților

Prin discuțiile despre vârsta de pensionare și cuantumul pensiei, magistrații sunt târâți „într-un război artificial” în care miza este alta decât cea prezentată, spune Bogdan Pîrlog, prim-procuror al Parchetului Tribunalului București, într-o postare pe Facebook.…
 • 

Vicepreședinte CNA, după acuzațiile CSM de „distorsionare” a interviului în care șefa instituției spune că 11.000 de lei e o pensie mică: „Când realitatea devine incomodă… dăm vina pe presă” 

CSM în loc să-și asume declarațiile făcute de șefa instituției, judecătoarea Elena Costache, alege să acuze redacția de „un montaj audio-video fracționat, de câteva minute”, transmite vicepreședintele CNA, Valentin Jucan într-o postarea pe Facebook. „Digi24…