Sari direct la conținut
sâmbătă 25 august
Mesajul „La naiba, PSD” a fost scris pe nisip, sâmbătă, pe insula formată pe Dunăre, în dreptul orașului Galați, fiind vorba de un text care se întinde pe o lungime de 100 de metri, unde…
Salvamontiştii din Buşteni intervin sâmbătă seară pentru recuperarea unei femei care a căzut de pe o stâncă, în Valea Țapului din Munţii Bucegi, starea ei fiind gravă. O altă femeie, care a încercat să o…
Adminstrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o atenționare cod portocaliu de furtună pentru cinci județe din țară, valabilă în următoarea oră, anunță Mediafax. Astfel, potrivit ANM, în județe Sălaj, Satu Mare, Bihor,…
Aproximativ 50 de persoane au organizat, sâmbătă, în Cluj-Napoca, un miting şi un marş prin care au cerut oprirea sacrificării animalelor pentru consum, relatează Mediafax. Ei spun că oamenii trebuie să consume vegetale, deoarece acestea…
„România este un stat mai mare decât pare la prima vedere, un stat care are o memorie lungă”, declară – într-un interviu pentru site-ul Deschide.md – ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, referitor la…
O ambulanță care se afla în misiune și ducea u pacient la Sibiu a fost lovită de un autoturism, sâmbătă, pe DN 7 – Valea Oltului, în localitatea vâlceană Robești. O persoană a fost rănită,…
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a transmis sâmbătă o reacție la anunțul făcut în cursul dimineții de ministrul Justiției Tudorel Toader, care a informat că va începe evaluarea activității manageriale a șefului Parchetului General,…
Întâlnirea președinților Trump și Putin la Helsinki din luna iulie, urmată de întâlnirea bilaterală Putin-Merkel din august, după o escală dansantă a lui Putin la Viena, a produs îngrijorare pentru statele statele est-europene. Helsinki este…
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare cod portocaliu de ploi și vijelii pentru județele Timiș și Arad, anunță Mediafax. În alte șapte județe este cod galben de ploi în următoarea oră.…
Embargoul impus de Statele Unite a provocat Cubei pierderi de peste 4,3 miliarde de dolari, între aprilie 2017 şi martie acest an, a anunţat vineri Ministerul de Externe de la Havana, conform Agerpres. „Pe parcursul…
Principalul opozant al Kremlinului, Alexei Navalny, a fost reţinut de poliţie, la Moscova, a informat purtătoarea sa de cuvânt, Kira Yarmysh, sâmbătă, într-o postare pe Twitter, transmite Reuters. Potrivit lui Yarmysh, Navalny a fost dus…
Liderul Mişcării România Împreună, Dacian Cioloș, spune că evaluarea activității lui Augustin Lazăr pe care a anunțat-o ministrul Justiției este de fapt un pretext pentru a se pune presiune pe ancheta privind intervenția forțelor de…
Marinarul care a fost dat dispărut, sâmbătă, după ce a căzut de la bordul unei nave în Canalul Dunăre-Marea Neagră a fost găsit, sâmbătă după-amiază, de scafandri, înecat, la aproximativ un kilometru de locul din…
Aproximativ 30 de persoane, potrivit organizatorilor, s-au strâns sâmbătă după-amiază în fața Parchetului General, pentru o manifestație de suținere a Jandarmeriei. Potrivit Mediafax, cei prezenți spun că apreciază modul în care au intervenit forțele de…
Lui Mark Chapman, cel care l-a ucis pe John Lennon în 1980, i-a fost respinsă și a zecea cerere de eliberare condiționată, scrieGuardian. Chapman, 63 de ani, ispășește o condamnare pe viață pentru uciderea fostului…
Livezile din județul Vrancea sunt pline cu fructe, este supraproducție de prune, însă agricultorii nu găsesc zilieri pentru a culege din copaci. Astfel, localnicii au decis să apeleze la clacă și să se ajute reciproc…
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a salutat sâmbătă anunțul ministrului Justiției, Tudorel Toader, care a spus că va începe evaluarea activității procurorului general. ”Declarația domnului Toader, Ministrul Justiției, făcută astăzi, este încurajatoare. Prezența și nivelul…
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, nu este de acord cu procedura de evaluare declanşată de ministrul Justiţiei în cazul procurorului general şi spune că Tudorel Toader acţionează ”în numele grupului de infractori care conduc România”, pentru…
În total, 26 de copii şi-au pierdut viaţa joi în Yemen în lovituri ale coaliţiei conduse de Arabia Saudită, au anunţat vineri responsabili ai Naţiunilor Unite, lansând din nou apeluri la anchete independente asupra atacurilor…
Producătorul rus de armanent Kalaşnikov se lansează pe piaţa auto şi vrea să rivalizeze cu Tesla. Compania a prezentat o maşină electrică despre care afirmă că va putea atinge o sută de kilometri în şase…
Dunărea a scăzut atât de mult în Ungaria, încât traficul fluvial a fost redus cu două treimi pe segmentul care traversează această ţară. De vină sunt temperaturile ridicate din august şi seceta. Nivelul apei Dunării…
Cu câteva săptămâni în urmă, tatăl meu îmi povestea cum a trăit el momentul Revoluției din 1989 în Tulcea. În acest oraș nu prea s-a întâmplat mare lucru în vremurile Revoluției, s-au strâns doar câțiva…
Șoferița unui camion românesc a primit o amendă în Spania pentru că și-a alăptat copilul în timp ce era la volanul tirului, potrivit televiziunii spanioleCuatro. Un șofer a văzut-o în timp ce își hrănea bebelușul…
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat sâmbătă că Forţele Navale se pregătesc să finalizeze concepţia legată de cele trei submarine pe care Armata României le doreşte în dotarea sa, transmite Agerpres. „Discuţia despre submarine…
Este anchetă la Inspectoratul de Poliție al județului Sibiu, după ce un polițist a făcut plângere că i-au dispărut din fișet 10.000 de euro, existând bănuiala că banii i-au fost furați. Dosarul este instrumentat de…
Statele Unite au avertizat Rusia că sunt pregătite să ia măsuri militare împotriva Siriei dacă președintele Bashar al-Assad va utliza arme chimice pentru a recăpăta ultima regiune aflată sub controlul rebelilor, au informat patru surse…
Declarațiile lui Darius Vâlcov, consilierul economic al premierului Viorica Dăncilă, cu privire la investițiile fondurilor de pensii în acțiunile Digi / RCS&RDS, „au efectul unei bombe cu impact multiplu și afectează substanțial trei instituții foarte…
Tudorel Toader, a anunțat sâmbătă dimineață, pe Facebook, că începe procedura de evaluare a activității procurorului general, Augustin Lazăr, ministrul justiției folosind ca motiv protocoalele încheiate cu SRI. Amintim că evaluarea activității DNA a dus…
O coloană de mașini care se întinde pe mai mulți kilometri s-a format, sâmbătă, la vama Nădlac II, pe sensul de ieșire din țară, unde se așteaptă patru ore pentru control, pentru că mulți români…
Poliţistul din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Iaşi, implicat vineri seară într-un accident rutier în timp ce plecase în căutarea unui copil dispărut de acasă, a murit la spital, transmite Agerpres. Purtătorul de cuvânt…
Clubul Sportiv Medgidia anunţă retragerea echipei de fotbal din Liga a III- a ca ”protest faţă de atitudinea Jandarmeriei Constanţa”, care interzice accesul spectatorilor pe stadionul cu aproape 33.000 de locuri din localitate. Primarul Valentin…
Asia are multe concepte și idei care nu ne sunt familiare. Multe dintre acestea se pot găsi în știrile presei de pe continent. Vă prezentăm mai jos cinci subiecte, unele poate ciudate, care ne-au atras…
Meteorologii anunță vreme călduroasă în weekend pentru majoritatea regiunilor țării, cu temperaturi maxime de 35 de grade, în schimb în judeţele din Nord-Vest sunt aşteptate ploi cu vijelii, iar izolat grindină. În Capitală, vremea va…
Kanye West s-a arătat în papuci și ciorapi la o nuntă. Ce mitocănie! E trend setter! Cine a spus astea? Obișnuința noastră. Regula socială. Repet: iubitul lui Kim Kardashian, adică Kanye West, a venit în…
Pesta porcină africană a fost confirmată, sâmbătă, la cea mai mare fermă de porci din România și a doua ca mărime din Europa, complexul din localitatea Gropeni, județul Brăila, care adăpostește aproape 140.000 de porci.…
Un tânăr în vârstă de 20 de ani a murit, iar alți doi, de 16, respectiv 17 ani sunt răniți grav, în urma unui accident produs în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, între localitățile…
UPDATE 10.27 În judeţul Constanţa, traficul rutier pe DN39 este intens, potrivit Infotrafic Se circulă îngreunat la ieșirea de pe autostrada A4 și intrarea pe DN39, la Agigea (capacitate redusă de preluare a fluxului auto…
Locomotiva unui tren cu 27 de vagoane în care se transportau benzină și motorină a luat foc, sâmbătă dimineața, în zona Pantazi, județul Prahova, pompierii reușind să stingă focul după aproximativ o oră, transmite Mediafax.…
Peste 65% din locurile cu taxă, plus alte 200 bugetate sunt libere, la Universitatea de Vest din Timișoara, pentru sesiunea de toamnă a admiterii. Rectorul instituției a spus că a crescut numărul locurilor libere față…
Guvernul spaniol a aprobat decretul-lege regal de modificare a Legii Memoriei Istorice pentru exhumarea și transferul rămășițelor dictatorului Francisco Franco, pe motiv că este o acțiune urgentă pentru „demnitatea“ democrației spaniole, la împlinirea a 40…
Un cutremur cu magnitudinea de 2,3 s-a produs în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, în județul Caraș-Severin, la o adâncime de doar 12 kilometri, potrivit Mediafax. Cutremurul s-a produs la ora 03.59 și a…
Tramvaiele liniei 41 nu vor circula, sâmbătă şi duminică, pentru executarea unor lucrări de întreţinere a căii de rurale, reţelei electrice de contact precum şi la peroanele pentru călători, a anunţat joi Regia Autonomă de…
Găsirea cadavrului unui bărbat necunoscut într-o zonă centrală a Iaşului, în dimineaţa unei zile de iunie a.c., s-a transformat, după o anchetă de mai bine de două luni a procurorilor şi poliţiştilor, într-un dosar de…
Pe-o bancă, în parc, Nae care se bâlbăie întreabă: – Măi, măi, măi, Bu, Bu, Bulă, ce mai, ce mai, ce mai fa, fa, faci? – Sunt necăjit, am prostatită. – Ce, ce, ce, ce-i…
„Să supravieţuieşti unei călătorii pe drumurile româneşti este un miracol“. Analiza unui intelectual român din Belgia. Ciprian Mihali, director pentru Europa de Vest al Agenţiei universitare a Francofoniei la Bruxelles şi fost ambasador în Senegal,…
Evenimentele vin, trec și apoi se uită, fiind înlocuite în memoria de scurtă durată cu alte evenimente. De aceea, vă propunem o sinteza săptămânală cu cele mai interesante lecturi de la noi și din lume,…
Noile taxe vamale punitive americane: Trump îşi face singur rău. Runda următoare din disputa comercială SUA vs. China: ambele ţări impun noi taxe vamale punitive în valoare de miliarde de dolari. SUA vor să-şi protejeze…
Statele Unite reduce cu mai mult de 200 de milioane de dolari ajutorul acordat palestinienilor, a anunțat Departamentul de Stat, pe fondul deteriorării relațiilor cu liderii palestinieni, informează Reuters, citată de Mediafax. Un înalt oficial…
Care sunt modalităţile simple pentru a elimina stresul. Se pare că organismul nostru are un “buton”prin care se eliberează stresul. Între tendoane, două, trei degete deasupra interiorului încheieturii este un punct numit „pericardium 6” (PC6).…
Cum arăta dispozitivul împotriva masturbării masculine din secolele XIX-XX. Până în 1900, multe persoane considerau că masturbarea este dăunătoare pentru sănătate, pe atunci era considerată cauza diferitelor boli, inclusiv a nebuniei. Conform Vintag.es, dispozitivul era…