Sari direct la conținut

Un algoritm automat a produs o criză fără precedent în învățământul britanic

HotNews.ro
Gavin Williamson, Foto: Ben Cawthra / Shutterstock Editorial / Profimedia
Gavin Williamson, Foto: Ben Cawthra / Shutterstock Editorial / Profimedia

Marea Britanie este în mijlocul unui scandal național privind educația după ce un algoritm automat a scăzut notele a aproape 40% din elevii care nu au putut da examenul Nivel A din cauza pandemiei de COVID-19, relatează CNBC.

Autoritățile au decis să folosească un algoritm automatizat care să determine notele fiecărui elev pe baza rezultatelor de la simularea examenului și notelor anterioare, acestea afirmând că programul ar acorda elevilor rezultate „mai corecte” după ce și-au exprimat îngrijorarea că profesorii ar putea încerca să umfle notele.

Însă modelul a dus la favorizarea elevilor de la școli private și din zone mai bogate, lăsându-i pe elevii de top de la școlile gratuite de stat afectați în mod disproporționat. Mulți elevi s-au trezit cu pierderea locului la universitate din cauza scăderii notei.

Nu există echivalent în România pentru examenele Nivel A dar elevii din Marea Britanie le susțin când au 17-18 ani, adesea pentru a intra la facultate, fiind similare cu testele SAT din Statele Unite.

Unele firme folosesc notele de la examenul respectiv când fac angajări și este considerat ca fiind cel mai important test din școlile britanice.

Ministrul educației britanic, Gavin Williamson, a declarat că îi pare „incredibil de rău” pentru stresul cauzat și că principala sa prioritate acum este de a se asigura că elevii vor primi rezultate mai corecte.

Notele acordate de algoritm au fost retrase în favoarea predicțiilor profesorilor, marcând una din cele mai mari răsturnări de situație din istoria învățământului britanic.

Ministerul educației a anunțat că face eforturi pentru a furniza rezultate mai bune pentru tineri în aceste „vremuri fără precedent”, însă mulți elevi și-au pierdut deja locul la universitatea favorită și procesul de admitere a fost aruncat în haos.

Studenților care au aplicat la Oxford și Cambridge li s-a spus că s-ar putea să fie nevoiți să aștepte un an până când vor începe cursurile, doar după ce vor contesta cu succes rezultatele pe care le-au primit.

Partidul de opoziție laburist a catalogat joi algoritmul ca fiind „nelegal”, susținând că acesta încalcă legislația împotriva discriminării precum și legile care cer respectarea standardelor în educație.

Laburiștii vor acum ca ministrul educației, căruia i se cere demisia ca urmare a scandalului, să publice avizele legale pentru decizie. Williamson nu a anunțat însă deocamdată dacă va face acest lucru sau dacă își va prezenta demisia.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro