Sari direct la conținut

Un atlet al insultei: Crin Antonescu si tomberoanele spatiului public 

Contributors.ro
Vladimir Tismaneanu, Foto: Arhiva personala
Vladimir Tismaneanu, Foto: Arhiva personala

Crin Antonescu este un atlet al insultei. Ii urmaresc performantele retorice cu o infinita stupoare. Omul se afla intr-o permanenta intrecere cu sine insusi pentru a atinge paroxismul deficitului de civilitate. Nu trece o zi de la bunul Dumnezeu fara ca liderul PNl sa nu ofere o noua ilustrare a intunecarii facultatilor sale critice si a propensiunii irezistibile pentru tomberoanele spatiului public. Nu discut acum afinitatile sale pentru personaje cu nume si comportamente ce amintesc de groapa lui Ouatu. In viata politica romaneasca, Crin Antonescu semnifica trei lucruri: lipsa de responsabilitate, lipsa de pudoare si lipsa de masura. Cel care se crede prezidentiabil a devenit tot mai nefrecventabil.

Reiau mai jos articolul publicat aici, pe Contributors”, in octombrie 2011. Constat cu tristete ca nimic nu s-a schimbat in puseurile agresive ale lui Crin Antonescu la adresa celor care cuteaza sa-i spuna adevarul, anume ca el, Crinus Imperator, est gol. Armele sale favorite sunt calomnia, sudalma si amenintarea. Locvace si pompos, bombastic si martial, arogant si inconsistent, narcisist si insolent, demagog si indolent, Crin Antonescu este, cum am mai scris, cel mai ridicol personaj din politica romaneasca a ultimelor doua decenii.

“Credeam ca nimic nu ma poate soca atunci cand vine vorba de Crin Antonescu, acest Rica Venturiano care se joaca de-a Vlad Tepes (vorba lui Andrei Plesu), cel pe care il numeam un Zelig al politicii romanesti, ratacit in panglici, masti, cortine si serpentine demagogice si atras parca magnetic de mocirla insultei sordide, de ceea ce G. Calinescu numea “pestilentiul Danubiului ilfovean”. Ei bine, recunosc ca badarania la adresa Rodicai Culcer a reusit sa ma uluiasca. Dar de ce ma mir? Dupa mojiciile la adresa Adrianei Saftoiu, dupa ce a iesit in fata, “pe sticla”, in decembrie 2009 vorbind despre “Basescu boschetar, Tismaneanu dement”, dupa tot ce-a proferat la adresa unor Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Horia Patapievici, Mircea Mihaies si Mircea Cartarescu, Crin Antonescu are toate sansele sa castige titlul de campion national al grobianismului. Lipsa de politete elementara in acest caz tine de un patologic deficit al bunului simt. Personajul, cu a sa agresivă incontinenţă verbală, imi aminteste in chip nelinistitor de acea parabola-eseu a lui Marin Preda din volumul “Imposibila intoarcere” despre “neobosita inventivitate a tipului infect”. Se pregateste sub ochii nostri “revolutia lipsei de bun simt”?

Una este ca asemenea explozii de ura si dispret (“pensionara nesimitita”, “jurnalisti ratati”) sa vina de la vreun individ periferic, indragostit de limbajul pegrei, cu totul altceva cand ele definesc comportamentul unuia dintre liderii USL, formatiune care aspira sa ajunga la guvernare in Romania. Pentru Crin Antonescu, jurnalistii de succes, neratati, sunt probabil Mircea Badea, Mihai Gadea, Victor Ciutacu, Nistorescu, Bogdan Chireac si altii din acelasi perimetru malodorant al flitului, calomniei si macularii. Nu-i simpatizezi pe Rodica Culcer, pe Ioana Lupea, pe Mircea Marian, pe Ramona Avaramescu? Nu e nicio problema, dar exista alte modalitati de a te exprima in afara badaraniei sistematice si insolente. Recursul la injurie este proba celor doua atribute pe care le consider esentiale in actiunile publice (pe cele private nu le cunosc) ale lui Crin Antonescu: vacuitatea si fatuitatea. Omul nu are de fapt nimic de spus, iar cand incearca sa spuna ceva o face cu o ingamfare jalnica.

Dar tinta reala a lui Crin Antonescu este TVR. Ani de zile aceasta institutie, pastorita de Alexandru Sassu (de ce oare nu scrie nimeni desprer acest personaj?), a interzis practic accesul celor care erau banuiti de afinitati cu programul politic al lui Traian Basescu. Pot depune marturie in acest sens. Nu am fost invitat la nicio emisiune a TVR din decembrie 2006 pana in 2009 (am fost prezent, prin telefon, in doua sau trei emisiuni ale “Realitatii”, pe teme istorice). Nu este vorba de mine, eu traiesc in Statele Unite, imi vad de treburile mele aici, ci de atatea figuri importante ale gandirii si analizei politice romanesti care s-au aflat practic pe lista neagra a fostei conduceri a TVR. Ani de zile, Rodica Culcer a fost privata de dreptul de aparitie pe post. Crin Antonescu regreta ca aceasta unilateralizare (ori mai exact spus colonizare) partizana s-a incheiat, ca pot apare in emisiunile TVR deopotriva prieteni si adversari ai sefului statului, ai PDL, ai USL etc, cata vreme se mentin regulile unei indispensabile, obligatorii si normale civilitati.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro