Un cunoscut arheolog britanic se întreabă dacă alegerile din România sunt parte a unei tendințe mai mari: „Oamenii s-au plictisit de democrație. Vor un nou lucru de care să le fie frică”

„Ceea ce se întâmplă în România este un exemplu extrem al unui fenomen global: am redus democrația la un fel de competiție, aproape ca un sport, ca un meci între doi rivali”, spune, într-un interviu pentru publicul HotNews, arheologul britanic David Wengrow. 

HotNews: Pe 4 mai, am avut în România primul tur al alegerilor prezidențiale. Cei intrați în turul 2 au fost suveranistul George Simion și candidatul pro-european, Nicușor Dan, ambii divizând puternic societatea din România. Ce semnificație credeți că are această polarizare pentru viitorul democrației românești?
David Wengrow: Cred că ceea ce se întâmplă în România este un exemplu extrem al unui fenomen global: am redus democrația la un fel de competiție, aproape ca un sport, ca un meci între doi rivali. Gândește-te la alegerile americane recente – un alt exemplu extrem – unde parcă urmăreai un meci de box, dar cu vorbe. 

Nu sunt expert în România sau în această parte a Europei, dar acest lucru poate face parte dintr-un proces democratic, dar, în mod ideal, ar trebui să fie doar o parte relativ mică.

Dacă ne întoarcem la ideea că democrația înseamnă participarea oamenilor, atunci alegerile centrate pe indivizi, oricât de buni sau inteligenți i-ai considera, rămân despre personalitatea lor, despre carismă. Grecii antici, pe care îi invocăm adesea când vorbim despre originile democrației, nu credeau în alegeri exact din acest motiv. 

Ei considerau că alegerile promovează un tip de politică aristocratică, în care este vorba despre cine este „cel mai bun” să conducă. Asta încurajează indivizi care vor putere și cred în dreptul lor de a conduce, adesea fără instincte democratice.

Ei își alegeau liderii printr-un sistem numit „tragere la sorți”, o loterie. E ca și cum ai pune numele într-o pălărie și tragi la întâmplare cine conduce în anul respectiv. Obiecția este că ai putea nimeri cea mai proastă persoană. Dar știm deja că și alegerile duc adesea la același rezultat. Diferența e că alegerile promovează sistematic astfel de indivizi.

„Ce rol am avut în a ajunge aici?”

– De ce credeți că atât de mulți oameni, și nu doar în România, vedem un trend european, ar alege sau au ales deja un lider extremist?
– Trebuie să-i întrebi pe ei. Eu nu pot explica tiparele de vot. Am auzit un interviu tulburător cu un politician german, fiul unui nazist de rang înalt, responsabil de ocuparea Poloniei, deci un criminal de război. Povestea cum poartă mereu în buzunar o fotografie cu tatăl său aflat în închisoare, ca să se asigure că e mort. La finalul interviului, a spus: „Tatăl meu încă zâmbește. Simt că oamenii s-au plictisit de democrație. Vor un nou lucru de care să le fie frică”.

E un lucru incredibil pe care să-l spui în aceste vremuri. Nu știu cât de reprezentativ este, dar presupun că dacă oamenii simt că democrația nu răspunde la nevoile lor  fundamentale, atunci se creează un teren fertil pentru extremism. Iar asta e o temă asupra căreia cei care se consideră progresiști trebuie să reflecteze. Să nu mai spună simplu „noi suntem cei buni, ei sunt cei răi”, ci să se întrebe: „ce rol am avut în a ajunge aici?”.

Un alt aspect important e calitatea informației, distorsionarea adevărului – o trăsătură evidentă a politicii moderne. 

„Am un oarecare optimism privind tinerii. Cred că își vor găsi propriile metode de a nu fi copleșiți”

– România este una dintre țările în care manipularea oamenilor prin metode digitale a fost evidentă, încă de la primele alegeri din noiembrie, care au fost anulate. Ce putem face pentru a combate această manipulare atât de puternic susținută de social media?
– În cartea noastră, identificăm trei forme fundamentale de putere sau dominație în toate societățile umane: controlul asupra violenței sau a forței fizice, carisma – abilitatea de a atrage și domina alți oameni și controlul asupra cunoașterii – prin birocrație, religie sau mass-media.

Este un triunghi de strategii prin care oamenii se pot controla unii pe alții. Dacă conștientizăm acest fapt – în loc să dăm vina doar pe tehnologie – putem înțelege că mecanismele sunt, de fapt, destul de simple. Toate formele de media sunt tentative de influență, iar dacă vrem să fim liberi, trebuie să fim critici.

Tinerii de azi, cum sunt copiii mei, s-au născut cu tehnologia și nu sunt intimidați. Ei învață cum să filtreze informația, cum să se protejeze sau cum să creeze rețele alternative. Generațiile mai în vârstă sunt pierdute. Dar am un oarecare optimism privind tinerii. Cred că își vor găsi propriile metode de a nu fi copleșiți.

Desigur, și calitatea și independența jurnalismului devin tot mai importante. În multe locuri, jurnaliștii sunt atacați sau cenzurați. În Marea Britanie se întâmplă multă autocenzură. În alte țări e mai evident de atât, dar o democrație reală trebuie să aibă jurnaliști liberi să investigheze și să relateze.

„Există multe lucruri ilogice în povestea tradițională a democrației”

Wengrow are 52 de ani și este arheolog și profesor de Arheologie Comparativă la University College London (UCL). El este coautorul cărții „The Dawn of Everything: A New History of Humanity”, alături de antropologul David Graeber. 

Publicată în 2021, cartea oferă o reinterpretare a istoriei umane. Ei consideră că istoria, așa cum o cunoaștem azi, este „depășită”. 

În carte, autorii contestă ideea că societățile umane au evoluat într-un mod liniar de la egalitarism la ierarhie. Lucrarea a fost finalistă la Premiul Orwell în 2022.

– În cartea The Dawn of Everything, propuneți o „reevaluare” a originilor societății. Puteți detalia, vă rugăm?
– Cred că, de obicei, privim istoria democrației ca pe istoria unui cuvânt care se raportează la Grecia Antică. Nu ne gândim neapărat la ea ca la o istorie a practicii. Adică a oamenilor care fac lucruri, care iau decizii colectiv, împreună – sau a faptului că oamenii au sentimentul că părerile tuturor sunt importante și au semnificație egală. Imediat ce schimbi termenii discuției despre democrație în acest mod, îți dai seama că istoria ei este vastă, este enormă. 

Democrația nu e doar o invenție care s-a întâmplat o dată într-un stat din Grecia Antică, apoi a dispărut timp de 2.000 de ani și a fost redescoperită în Iluminismul francez. Este o istorie a celor care iau decizii fără a recurge la forță sau violență pentru a le impune – o istorie care se regăsește pe toate continentele lumii, în forme diverse. 

Așadar, unul dintre lucrurile pe care am încercat să le facem în carte a fost să deschidem o discuție despre alte tradiții democratice, mai mult decât ideea că democrația ar fi ceva exclusiv occidental. 

Asta vine cu multe complicații și paradoxuri. De exemplu, dacă iei ca atare ideea că democrația este exclusiv în Occident, trebuie cumva să explici faptul că, în cea mai mare parte a istoriei occidentale scrise, cei mai mulți scriitori așa-zis „occidentali” erau, de fapt, antidemocratici. Cum explici asta?!

Există multe lucruri ilogice în povestea tradițională a democrației, care se întorc adesea la ideea că este o creație unică a civilizației occidentale.

Avem așteptări reduse de la democrația modernă?

– Considerați că inegalitatea nu este ceva ce a existat dintotdeauna. Cu toate astea, am crescut fiind învățați că inegalitățile există mereu, dintr-un motiv sau altul.
– De fapt, în carte, nu spunem chiar asta. Dacă luăm acest termen literal (n.r. inegalitatea), oamenii nu sunt la fel. Ideea că ar putea exista o formă de egalitate absolută este absurdă. Gândește-te la familii, la diferențele de vârstă, la gen. Inegalitățile de un anumit fel au existat mereu în comportamentul uman. 

Este vorba, mai degrabă, despre sistemele pe care oamenii le-au creat pentru a gestiona inegalitățile. Ni se spune adesea că a existat o vreme în istoria umanității când nu exista inegalitate, plasată în trecutul adânc al omenirii, înainte de apariția agriculturii. 

Povestea, așa cum o știm, e că oamenii au inventat agricultura și apoi a urmat o „cădere din grație”: proprietatea privată, competiția, războiul. Odată ce treci de la orașe la națiuni, democrația ideală și egalitatea devin imposibile. Acest lucru generează o așteptare foarte scăzută față de democrația modernă. Se poate spune că suntem aproape condamnați să eșuăm și ar trebui să ne scuzăm dacă nu o facem bine.

Vedem cum se vorbește azi despre sisteme internaționale care sunt deja terenul de joacă al oligarhilor și conducătorilor autoritari. Ideea că democrația și egalitatea sunt firești doar la scară mică, dar nenaturale la scară mare, e adânc înrădăcinată în gândirea noastră. În carte, contestăm aceste idei. 

Există multe dovezi că oamenii s-au comportat în moduri democratice și la scară mare în istorie. Și, dacă te gândești, ideea că democrația e firească doar la scară mică e ciudată. Cine a auzit de o familie democratică?

– Cartea contrazice ideea că trecerea de la egalitate la ierarhie a fost inevitabilă. Ce credeți că ne-a făcut, totuși, să rămânem „blocați” în forme de organizare dominate de inegalitate și clase de putere?
– Cred că trebuie să privim istoria mult mai recentă – doar ultimele câteva generații – și în special istoria imperiilor și violența acestora, istoria sclaviei, a privatizării pământului și dezvoltarea sistemelor de supraveghere și încarcerare. Nu cred că trecutul îndepărtat explică aceste lucruri în mod adecvat. Și cu siguranță nu le face inevitabile.

De fapt, dacă privești istoria la scară largă, realizezi că drumul pe care suntem astăzi nu a fost singurul posibil. Au existat multe alte căi care nu au fost urmate.

Putem schimba cursul istoriei începând cu lucruri care deja s-au întâmplat 

– „E timpul să schimbăm cursul istoriei, începând cu trecutul”, este o expresie folosită de regretatul dumneavoastră coleg și coautor, David Graeber. Ce înseamnă, concret, să facem asta?
– Deja se întâmplă asta. Toate ideile noastre fundamentale despre politică, economie, religie, au rădăcini într-o bună înțelegere a istoriei. 

Același lucru este valabil pentru toate marile mișcări politice care modelează lumea de azi, de la marxism la naționalism, toate se bazează pe o anumită viziune asupra istoriei și naturii umane.

Eu sunt arheolog. Coautorul cărții, David Graeber, a fost antropolog. În ultimii 40–50 de ani, am avut parte de o explozie de informații noi despre istoria umană la scară largă și imaginea de acum este total diferită de cea tradițională. 

Ca ființe umane, nu putem să nu ne formăm înțelegerea despre noi în raport cu trecutul. Așa că asta ar trebui să aibă consecințe, să provoace reflecție asupra posibilităților societăților umane care poate nu au fost luate în considerare până acum. 

În acest sens, putem schimba cursul istoriei începând cu lucruri care deja s-au întâmplat sau care credem că s-au întâmplat, dar nu au avut loc cum ne-am imaginat noi.