Un disident a preferat să rămână în închisoarea din Belarus decât să plece în exil. Lukașenko: „Va muri în curând”
Preşedintele belarus, Aleksandr Lukaşenko, a afirmat joi că opozantul Mikola Statkevici, eliberat din închisoare săptămâna trecută după negocieri cu Washingtonul, a refuzat să părăsească ţara şi a sugerat că acesta se află din nou în spatele gratiilor, relatează AFP, preluată de News.ro.
Potrivit lui Lukaşenko, Mikola Statkevici, în vârstă de 69 de ani, care a petrecut mulţi ani în detenţie, este „un om deja la capătul puterilor” şi care „va muri în curând”.
„Dumnezeu să te ferească să mori în închisoare. La ce ar servi?”, a adăugat el.
„Voi merge la închisoare”
Statkevici, critic de lungă durată al lui Lukaşenko, a fost unul dintre cei 52 de deţinuţi politici eliberaţi la 11 septembrie de Belarus, în cadrul unei aparente îmbunătăţiri a relaţiilor dintre această ţară aliată Moscovei şi Statele Unite.
Potrivit lui Lukaşenko, opozantul a fost dus în zona neutră de la graniţa dintre Belarus şi Lituania, pe care a refuzat să o treacă, chiar dacă asta însemna să rişte să se întoarcă la închisoare. „Băieţii l-au întrebat: «Vrei să rămâi în Belarus, vei merge la închisoare». (El a răspuns:) „Voi merge la închisoare” (…). L-au dus în Belarus”, a explicat Aleksandr Lukaşenko în cadrul unei reuniuni, din care au fost difuzate fragmente pe reţelele sociale.
El nu a spus însă clar dacă Statkevici s-a întors la închisoare.
Săptămâna trecută, soţia opozantului, Marina Adamovici, a declarat pentru AFP că nu are veşti de la soţul ei de când s-a întors pe teritoriul belarus. Ea a spus că nu este surprinsă de decizia lui de a refuza ceea ce ar fi fost un exil forţat. Din 1999, Statkevici a petrecut în total peste 12 ani în spatele gratiilor în Belarus. Ultima sa arestare a avut loc în mai 2020.
Deportări forțate
Mikola Statkevici este cea mai proeminentă figură dintre cei 52 de deținuți politici eliberați pe 11 septembrie de liderul belarus Alexander Lukașenko, la cererea președintelui american Donald Trump, potrivit Reuters.
El a fost singurul care a refuzat să treacă granița în Lituania vecină, unde deținuții eliberați au fost întâmpinați ulterior de oficiali americani și lideri ai opoziției belaruse la ambasada SUA din Vilnius.
Nu se știe de ce Statkevici, în vârstă de 69 de ani, a refuzat să plece. Opoziția din exil spune că prizonierii politici eliberați ar trebui să aibă dreptul de a rămâne în Belarus, în loc să fie supuși la ceva ce echivalează cu deportările forțate.
„Aceasta este o adevărată dramă, deoarece Mikola Statkevici a refuzat absolut să părăsească Belarusul și ei încearcă să îl forțeze să plece”, a declarat pentru Reuters un înalt oficial al opoziției, Franak Viacorka. „Acest lucru arată cât de crud este regimul, pentru că nu le-au dat oamenilor șansa să aleagă dacă să rămână sau să plece”, a adăugat el.
Liderul opoziției Sviatlana Tsikhanouskaya a scris pe X că Statkevici „s-ar fi întors în Belarus”. Ea a spus că el este „un adevărat erou al poporului nostru” și i-a urat „putere, siguranță și libertate”.
