Un procuror acuza (de Sorin Ionita)

Zilele astea, Comisia Europeana se pregateste sa ne arate cu degetul rau de tot pentru regresul din ultimii doi ani pe lupta anticoruptie – dar si sa gaseasca un pretext plauzibil pentru a nu declansa clauza pe justitie, socotita un fel de arma atomica pe care, politic vorbind, nu te decizi s-o folosesti cu una, cu doua.”

Ca sa vedem cum stam de fapt, ne ducem la raportul procurorului belgian Willem de Pauw – genul de document intern comisionat de CE – care spune cateva lucruri simple si clare despre sistemul romanesc de justitie. Desi a fost scris toamna trecuta, constatarile sale sunt perfect actuale, iar dincolo de concluziile finale citate in presa, mi se par la fel de interesante micile observatii care compun portretul de Caragiale al mediului nostru juridic, altfel plin de orgolii supradimensionate. Ma intreb daca noi avem oameni in stare sa scrie ca acest Hercule Poirot care ne-a evaluat: inteligent, taios si cu un subtil umor de tip britanic.

De exemplu: „Ministrul de justitie a spus in cateva randuri ca sentintele sunt asa blande deoarece calitatea probatoriului e slaba. Iata o afirmatie remarcabila. In administrarea dreptatii, probele trebuie sa fie ori suficiente pentru a obtine condamnarea, ori nu, caz in care acuzatul trebuie achitat. «Sa-l condamnam un pic» pentru ca probatoriul nu era chiar convingator e o viziune de-a dreptul inspaimantatoare asupra statului de drept. E de sperat ca ministrul a facut o greseala cu aceasta afirmatie; daca nu, justitia romana are, de fapt, probleme mai mari decat sentintele blande in cazurile de coruptie.“

Comentand incercarile permanente de a desfiinta prin comasare DNA sau a-i inlocui conducerea, expertul observa ca fata de cerinta convenita cu UE de a „asigura stabilitatea legala si institutionala a mecanismelor anticoruptie“, guvernul vorbeste mai nou de „intarirea“ lor. „Termenul «stabilitate» a fost schimbat in «intarire», ceea ce e un lucru diferit. Asta nu e o coincidenta… An de an, din 2002 si pana in ajunul aderarii, la sfarsitul lui 2006, DNA a fost aratat de Romania Comisiei Europene (si statelor membre) ca exemplul luminos al hotararii de a lupta cu coruptia la nivel inalt. Nici nu s-a uscat bine cerneala pe Tratatul de Aderare ca au si aparut incercarile de a demonta sau dezarma aceasta institutie.“

Despre decizia Curtii Constitutionale de a acorda imunitate si fostilor ministri-parlamentari, nu doar celor actuali, expertul observa ca „nu e foarte logica. Imunitatea procedurala a ministrilor deriva din nevoia de a proteja demnitarii in functie impotriva anchetelor pornite pe sesizari motivate politic si din nevoia de a evita ca decizia la varf sa fie astfel influentata. O data ce un ministru nu mai e in functie, dispare si posibilitatea ca decizia lui sa fie influentata, deci nu mai e nevoie de imunitate procedurala. Asa stau lucrurile in alte state UE (vezi ancheta recent pornita impotriva lui Jacques Chirac, dupa parasirea functiei prezidentiale). Evident, nu si in Romania.“

„A existat intotdeauna impresia ca optiunea procedurala de a restitui dosarele procurorilor este folosita de judecatorii romani ca un instrument comod pentru a evita luarea unei decizii pe fond in cazuri delicate, in special de coruptie. (…) Restituirea, practic, a tuturor dosarelor de coruptie la varf aflate pe rol este, statistic vorbind, imposibil de atribuit unor erori procedurale in fiecare dosar. (…) daca toate cazurile de coruptie la nivel inalt se incheie in mod prematur in acest stadiu, fara sa se ajunga vreodata la judecata pe fond, (…) concluzia este ca justitia romana ca intreg este (inca) incapabila sa aplice regulile statului de drept intr-o maniera fireasca, independenta si profesionista.“

„Cateva aspecte structurale ale procedurii penale romanesti incurajeaza abuzul de restituire a dosarelor. De exemplu, rejudecarea in urma unei restituiri de dosar nu se mai poate face de catre aceeasi instanta. Deci, pentru judecatori restituirea devine foarte tentanta, pentru ca scapa pentru totdeauna de acel caz. Decizia de a restitui nu se motiveaza imediat, ci in principiu dupa 30 de zile (iar adesea, in practica, mai mult). Acest aspect este ilogic. Partile (inclusiv procurorii) pot face apel impotriva deciziei de restituire a dosarului, dar termenul pentru ei e mai scurt decat cel pentru motivare. Cu alte cuvinte, partile trebuie sa faca apel impotriva unei decizii preliminare, fara a-i cunoaste motivarea.“

„Una din trasaturile importante are procedurii penale romanesti o reprezinta apelul frecvent la nulitatea absoluta a actelor de urmarire, inclusiv pe teme care n-au nicio legatura cu drepturile fundamentale. Noile amendamente la Codul Penal incurajeaza aceasta tendinta. De exemplu, dovezile stranse de un procuror care nu avea competenta materiala vor fi complet anulate, desi pentru aparare este irelevant daca procurorul A sau B trebuia sa instrumenteze cazul, atata vreme cat ambii i-au respectat drepturile. (…) Ca atare, lupta procedurala pe cine este competent si cine nu a devenit (pe buna dreptate) foarte populara ca mijloc de aparare in Romania.“

„Recentele restituiri de dosare de coruptie la nivel inalt contin aspecte ciudate chiar si in contextul procedurii penale romanesti: dosare restituite dupa ce procedura de judecata s-a derulat cateva luni sau chiar un an, desi obiectiile pentru restituire puteau fi ridicate de la prima sedinta; sau, in cazurile de dosare grele restituite de Inalta Curte, nu e clar daca decizia se bazeaza pe nulitatea absoluta sau relativa (deci daca probele din dosar mai pot fi folosite sau nu).“

Evenimentul Zilei