Un proiect de modificare a Codului silvic, pentru indreptarea unor erori materiale din actul normativ, adoptat de Senat
Senatorii au adoptat, luni, propunerea legislativa privind modificarea Codului silvic, in sensul indreptarii unor erori materiale din actul normativ de baza, informeaza Agerpres. Proiectul a fost adoptat cu 92 de voturi „pentru”, un vot „impotriva” si doua abtineri.
Propunerea legislativa are ca obiect de reglementare modificarea legii 46/2008 – Codul silvic, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, in sensul indreptarii erorilor materiale din cuprinsul art.10 (alin.16) din actul normativ de baza.
Potrivit initiatorului proiectului de act normativ, deputatul PSD Doina Pana, „dintr-o eroare materiala, in timpul procesului legislativ, la art. 10 alin. 16 a fost inlocuita gresit sintagma „de peste 30 de hectare” cu sintagma de „maximum 30 de ha”, ramanand nereglementate suprafetele de fond forestier de peste 30 de ha, pentru care nu exista administrare sau pentru care nu sunt asigurate serviciile silvice”.
De asemenea, tot dintr-o eroare materiala, in timpul procesului legislativ „a fost preluat un model anterior al fisei de calcul si al decontului justificativ prevazute in Anexa 2 din lege”.
In urma dezbaterilor, membrii celor doua comisii de specialitate sesizate pe fond au adoptat raportul comun suplimentar de admitere, fara amendamente, mentinand punctul de vedere exprimat in raportul comun initial.
Actul normativ face parte din categoria legilor ordinare, Senatul fiind prima Camera sesizata.