Sari direct la conținut

Un proiectil israelian a lovit o bază italiană din Liban, fără să explodeze. Roma protestează față de atacurile asupra bazelor ONU

HotNews.ro
Un proiectil israelian a lovit o bază italiană din Liban, fără să explodeze. Roma protestează față de atacurile asupra bazelor ONU
Convoi al UNIFIL în Liban Foto: AFP / AFP / Profimedia

Italia a anunțat că un proiectil de artilerie a atins baza contingentului italian din forța ONU de menținere a păcii din Liban, UNIFIL, informeză Reuters. Incidentul survine în contextul în care țările reprezentate în UNIFIL au acuzat Israelul de atacuri repetate asupra trupelor ONU.

Ministrul italian de Externe Antonio Tajani a discutat cu omologul său israelian Gideon Saar și a protestat împotriva atacurilor Israelului împotriva personalului și infrastructurii foțelor ONU din Liban.

Într-o comunicat de presă, Tajani a afirmat că securitatea soldaților UNIFIL trebuie asigurată și a subliniat „inacceptabilitatea” atacurilor. Comunicatul italian precizează că Saar „a garantat o investigație imediată” în legătură cu proiectilul.

Instituită printr-o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU în 2006, forța de 10.000 de soldați a ONU este staționată în sudul Libanului pentru a monitoriza ostilitățile de-a lungul „liniei albastre” care separă Libanul de Israel.

După ce Israel a lansat, la finalul lunii septembrie, o campanie terestră în Liban împotriva luptătorilor Hezbollah, UNIFIL a acuzat armata israeliană că i-a atacat bazele în mod deliberat, inclusiv prin tiruri asupra trupelor de menținere a păcii și distrugerea turnurilor de supraveghere.

INTERVIURILE HotNews.ro