Sari direct la conținut

Un spital catolic, dat în judecată în SUA pentru că a refuzat să facă unei femei un avort de urgență

HotNews.ro
Un spital catolic, dat în judecată în SUA pentru că a refuzat să facă unei femei un avort de urgență
Clinică pentru avorturi în SUA Foto: TNS/ ABACA / Abaca Press / Profimedia

Procurorul general din California a chemat în judecată un spital catolic acuzat că a refuzat să asigure un avort de urgență, în luna februarie, pentru o femeie căreia i s-a rupt apa prematur, punând-o într-o situație de risc generată de o potențială infecție și hemoragie, informează Reuters.

Procurorul democrat Rob Bonta a acuzat Spitalul St. Joseph din Eureka de discriminare față de pacientele însărcinate și de încălcarea legii statului care cere spitalelor să asigure îngrijirile medicale de urgență.

Potrivit plângerii, Anna Nuslock a fost adusă la spitale de la 19 kilometri având o hemoragie în momentul în care a ajuns în sala de operații.

Nusslock, însărcinată cu gemeni, a afirmat că medicii au căzut de acord că are nevoie de un avort pentru a evita complicații care puteau să pună în pericol viața femeii.

Pe de altă parte, medicii au fost că nu pot îndeplini procedura întrucât politica spitalului cu afiliere catolică interzice orice intervenție dacă pot fi auzite bătăile inimii fătului, cu excepția cazului în care viața femeii este în pericol imediat.

Înainte să plece la un alt spital, Mad River Community Hospital, o asistentă i-a dat femeii mai multe prosoape „în caz că se întâmplă ceva în mașină”, după cum a spus Nusslock. Politica spitalului „mi-a provocat suferințe inutile, sângerare și traume”, a adăugat Nusslock.

Bonta a spus despre calvarul femeii că a aduce aminte de experiențele femeilor din statele SUA conduse de republicani în care avortul este interzis. În California, a adăugat Bonta, legea prevede clar că spitalele trebuie să facă avorturi dacă sunt necesare din punct de vedere medical.

„Trebuie ca spitalele să respecte lege. Nu cerem prea mult… Dacă ești o ființă umană, poți să-ți dai seama cât de crud a fost”, a spus Bonta.

Cazul este ultimul dintre serie de confruntări judiciare legate de avortul terapeutic care au urmat deciziei Curții Supreme din 2022 care a permis statelor să interzică procedura. De exemplu, o femeie din Kansas a dat în judecată un spitale pentru că a refuzat să-i asigure în avort terapeutic. Dosarul încă se judecă.

În iunie, Curtea Supremă a confirmat o decizie a unei instanțe inferioare prin care se spunea că legea federală are prioritate față de interzicerea aproape completă a avortului în Idaho.

INTERVIURILE HotNews.ro