Unul dintre cei mai critici procurori din România, sancționat de CSM cu diminuarea salariului / Este procurorul din Europa cu cele mai multe acțiuni disciplinare

Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis miercuri sancționarea prim-procurorului Parchetului Tribunalului Militar București, Bogdan Pîrlog, prin diminuarea cu 10% a salariului pentru trei luni. Președinte al Asociației Inițiativa pentru Justiție, Bogdan Pîrlog a fost cercetat disciplinar de Inspecția Judiciară în mai multe rânduri pentru opiniile sale publice.
Decizia de sancționare a procurorului Bogdan Pîrlog nu a fost luată în unanimitate. Trei dintre procurorii secției au votat pentru sancționare, iar ceilalți doi pentru respingerea acțiunii.
„Cu majoritate, admite acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului procuror Pîrlog Bogdan Ciprian, prim-procuror militar al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, cercetat sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzută de art.271 lit.f) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
În baza art.273 alin. (1) lit. b) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, aplică domnului Pîrlog Bogdan Ciprian, prim-procuror al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, sancțiunea disciplinară constând în diminuarea indemnizației de încadrare brute lunare cu 10% pe o perioadă de 3 luni, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 271 lit. f) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor”, se arată în decizia publicată miercuri de CSM. Art. 271 prevede, la litera f): nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea.
Hotărârea de sancționare nu este definitivă, putând fi contestată în instanță.
Ce spune Bogdan Pîrlog
Procurorul este acuzat că nu a respectat două ordine emise în 2023 de procurorul general militar al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, procuror ierarhic superior.
„Este vorba despre un ordin cu nouă puncte care erau pe lângă lege total, nu avea nicio treabă, și interzicea inclusiv accesul cu arme în circumscripția parchetului curții de apel care e teritoriul României. Acel ordin era inaplicabil, dar problema e că nu a verificat nimeni dacă vreunul din cele nouă puncte a fost încălcat. A fost șansa celor trei (procurorii care au votat pentru sancționare n.r.) de a plăti niște polițe în legătură cu mine. Situația este un pic mai complexă pentru că, în urmă cu două săptămâni, l-au sancționat pe adjunctul meu, iarăși pentru o aberație”, a declarat pentru HotNews procurorul Bogdan Pîrlog.
El a anunțat că va contesta în instanță decizia CSM.
„Nu văd cum ar putea rămâne definitive aceste decizii. Ideea este că sunt disperați să decapiteze Parchetul Militar. După cum se vede, noi cam lucrăm, suntem imprevizibili din punctul ăsta de vedere”, a mai spus Pîrlog.
Record de sancțiuni disciplinare
Șeful Parchetului Militar București a fost cercetat disciplinar de mai multe ori de către Inspecția judiciară și sancționat de CSM pentru declarații publice considerate că aduc atingere prestigiului justiției. Sancțiunile au fost anulate ulterior de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prim-procurorul Parchetului Tribunalului Militar București a precizat pentru HotNews.ro că este procurorul din Europa cu cele mai multe acțiuni disciplinare declanșate împotriva sa, devansând un procuror polonez care deținea recordul european cu 14 acțiuni disciplinare.
Împotriva procurorului Pîrlog Inspecția Judiciară a declanșat în ultimii ani 20 de acțiuni disciplinare. Două dintre ele au fost reunite, rămânând 19.
Președinte al Asociației „Inițiativa pentru Justiție”, care reunește aproximativ 100 de procurori, Bogdan Pîrlog este unul dintre cei mai critici magistrați la adresa CSM și a Inspecției Judiciare.
Șeful Parchetului Militar București a fost cercetat disciplinar de mai multe ori de către Inspecția judiciară și sancționat de CSM pentru declarații publice considerate că aduc atingere prestigiului justiției. Sancțiunile au fost anulate ulterior de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În ciuda cercetărilor disciplinare declanșate împotriva sa, procurorul Pîrlog a continuat să critice „dezastrul” din sistemul judiciar. Săptămâna trecută, asociația profesională a procurorilor condusă de Bogdan Pîrlog a solicitat președintelui Nicușor Dan să prioritizeze reforma din domeniul justiției, în special în domeniul combaterii corupției.
Cu ocazia acelui demers, procurorul Pârlog a adus noi critici Inspecției Judiciare, acuzând că este un „instrument de represiune împotriva magistraților incomozi”.
Bogdan Pîrlog este procurorul care a deschis dosarul împotriva jandarmilor pentru violențele de la mitingul din 10 august 2018, el fiind cel care s-a autosesizat în cazul intervenției violente a forțelor de ordine împotriva manifestanților din Piața Victoriei.