Sari direct la conținut

Valentin Naumescu, numit consilier prezidențial pentru afaceri europene. A fost vehiculat la șefia SRI, dar a transmis că nu dorește funcția 

HotNews.ro
Valentin Naumescu, numit consilier prezidențial pentru afaceri europene. A fost vehiculat la șefia SRI, dar a transmis că nu dorește funcția 
Valentin Naumescu. Foto: Inquam Photos / Flaviu Buboi

Profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Valentin Naumescu va fi din 1 noiembrie consilier prezidențial pentru afaceri europene, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

UPDATE 17.00: Într-un prim mesaj de la numirea în funcție, Valentin Naumescu precizează că „valorile și obiectivele subsumate conceptului România Europeană au fost și vor rămâne așadar în centrul preocupărilor mele”.

„România, ca stat membru al UE de aproape 19 ani, a șasea țară ca mărime a populației din cele 27 de membre ale UE, are datoria să participe cu demnitate, competență și inițiativă la procesul decizional european, la elaborarea (pe componenta inter-guvernamentală) dar și la aplicarea politicilor europene comune ale Uniunii, în care se reflectă și interesele României și ale cetățenilor români”, a scris noul consilier prezidențial pe Facebook.

___

Naumescu a lucrat în MAE

Valentin Naumescu, care a publicat articole de opinie în Contributors și Hotnews, este profesor de relații internaționale la UBB Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. După numirea la Cotroceni, el a anunțat că se retrage de la conducerea ICDE.

În vârstă de 55 de ani, Valentin Naumescu a lucrat în trecut în cadrul Ministerului Afacerilor Externe unde a fost secretar de stat pentru diplomație publică (ianuarie 2005 – iunie 2007), consilier diplomatic în Centrala MAE în Direcția Diplomație Publică (iunie 2007 – februarie 2008) și Consulul General al României la Toronto (martie 2008 – octombrie 2012), potrivit CV-ului personal de pe site-ul UBB.

În perioada în care a fost secretar de stat membru al Consiliului de Conducere al Institutului Cultural Român, iar din 2020 este membru al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare.

A fost vehiculat la SRI

În august 2025, după ce numele său a fost vehiculat ca o posibilă propunere a președintelui pentru șefia Serviciului Român de Informații, Valentin Naumescu a ieșit public și a spus că nu a vorbit nimeni cu el pe această temă și nu este interesat de această poziție.

„Mi se semnalează că, începând de acum două zile, în urma unui articol dintr-un ziar, câteva platforme media vehiculează numele meu în legătură cu o așa-zisă propunere de numire în funcția de director al SRI. Nu înțeleg nici de unde provine această vehiculare a numelui meu, care începe să aibă o anumită persistență în spațiul public, și nici care este scopul ei”, a scris pe Facebook.

„În orice caz, menționez că eu nu am avut nicio discuție în acest sens cu nimeni și nu sunt interesat de această poziție”, a adăugat el.

Ce studii are Valentin Naumescu

Valentin Naumescu are un doctorat în științe politice obținut în 2000 la UBB Cluj, și are studii de licență în Studii Europene (1994-1998) și Asistență Socială (1992-1996) la UBB Cluj, respectiv Medicină la UMF Cluj (1990-1996).

Lucrează la Universitatea Babeș-Bolyai din 1996, unde a început ca preparator, iar din 2020 este profesor de relații internaționale.

Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj, potrivit paginii de autor de pe Contributors.

A publicat 24 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective.

Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Alegeri București 2025 - Sondaje Live | HotNews.ro

INTERVIURILE HotNews.ro